ICCJ. Decizia nr. 3579/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3579/2004
Dosar nr. 2763/2004
Şedinţa publică din 29 iunie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 80 din 11 februarie 2004, pronunţată de Tribunalul Prahova, în baza art. 334 C. proc. pen., s-a schimbat încadrarea juridică a faptei din art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen. şi art. 37 lit. a) C. pen., faptă de tâlhărie din 18 noiembrie 2003, parte vătămată P.C., şi s-a dispus condamnarea inculpatului P.A.V. la 8 ani închisoare.
În baza art. 7 din legea nr. 543/2002 s-a revocat beneficiul graţierii pentru pedepsele de 3 ani şi un an închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 1325 din 21 mai 2002 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin neapelare şi graţiate prin sentinţa penală nr. 964 din 18 aprilie 2003 a Judecătoriei Ploieşti, s-au contopit aceste pedepse şi s-a dispus ca pedeapsa cea mai grea, aceea de 3 ani să fie executată de inculpat alături de pedeapsa aplicată pentru infracţiunea de tâlhărie, având de executat în final 11 ani închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
De asemenea, s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus arestarea preventivă de la 20 noiembrie 2003, la 11 februarie 2004.
Prin aceeaşi hotărâre, în baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 99 şi urm. C. pen., art. 109 C. pen., faptă de tâlhărie din 18 noiembrie 2003, parte vătămată P.C., a fost condamnat inculpatul C.C.R. la 4 ani închisoare.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepselor de un an şi 6 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 2311 din 18 septembrie 2003 a Judecătoriei Ploieşti şi un an şi 6 luni aplicată prin sentinţa penală nr. 1588 din 16 iunie 2003 a Judecătoriei Ploieşti, ambele definitive prin neapelare, pe care le-a contopit, dispunând ca în final inculpatul să execute pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare alături de cea aplicată pentru infracţiunea de tâlhărie, astfel că în final s-a dispus să execute 5 ani şi 6 luni închisoare.
S-au aplicat dispoziţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), după împlinirea vârstei de 18 ani.
De asemenea, s-a menţinut starea de arest a inculpatului, iar în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus arestarea preventivă a acestuia de la 20 noiembrie 2003, la 11 februarie 2004.
În latură civilă, s-a constatat că prejudiciul a fost acoperit integral, iar partea vătămată nu s-a mai constituit parte civilă.
În final, inculpatul P.A.V. a fost obligat la 1.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care 400.000 lei, onorariu apărător din oficiu, iar inculpatul C.R.C. la 600.000 lei cu acelaşi titlu.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut următoarele:
În seara zilei de 18 noiembrie 2003, inculpaţii P.A.V. şi C.C.R. s-au întâlnit întâmplător cu partea vătămată P.C. pe care o cunoşteau din vedere.
Atât inculpaţii, cât şi partea vătămată consumaseră băuturi alcoolice şi se aflau sub influenţa acestora. Partea vătămată l-a confundat pe inculpatul C.C.R. cu o persoană numită A.
Chiar după plecarea inculpaţilor din bar, în jurul orelor 20,00, aceştia au fost urmăriţi de partea vătămată care continua să-l apeleze pe inculpatul C.C.R. cu numele de A., cerându-i socoteală pentru diverse fapte. Întrucât atitudinea insistentă a părţii vătămate i-a supărat pe inculpaţi, aceştia s-au hotărât să-i aplice o corecţie fizică, scop în care au urmărit-o pe partea vătămată ce se îndrepta spre domiciliul său, şi atunci când au ajuns într-o zonă slab luminată şi pustie, s-au apropiat din spate şi au lovit-o cu pumnii şi picioarele până au trântit-o la pământ.
În timpul agresiunii, partea vătămată a căzut, iar inculpatul major P.A.V. i-a smuls din mână geanta pe care aceasta o avea asupra sa, şi în care se găseau un radiocasetofon marca President şi mai multe produse alimentare.
După aceasta, inculpaţii au fugit cu geanta sustrasă şi s-au deplasat în scara blocului în care locuieşte C.C.R., unde au consumat produsele alimentare, după care au abandonat geanta, iar radiocasetofoul a rămas la inculpatul minor, care l-a ascuns în apartamentul său, într-o maşină de spălat, având intenţia să-l valorifice ulterior.
Partea vătămată a reclamat fapta a doua zi la Poliţia din oraşul Urlaţi, care i-a identificat pe făptuitori, aceştia prezentându-se la poliţie unde au recunoscut săvârşirea faptei şi au restituit radiocasetofonul părţii vătămate.
A reţinut instanţa de fond că fapta săvârşită de inculpaţi întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (1) şi (2) lit. b) şi c) C. pen. şi alin. (21) lit. a) C. pen., fiind dovedită cu probele administrate în cauză, respectiv plângerea şi declaraţia părţii vătămate, procesul verbal de cercetare la faţa locului, procesul verbal de predare-primire a bunului sustras, certificatul medico-legal şi raportul de expertiză medico-legală, declaraţiile martorilor şi declaraţiile inculpaţilor, care au recunoscut săvârşirea faptei.
În privinţa inculpatului major P.A.V., prima instanţă a reţinut incidenţa dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen., procedând la schimbarea încadrării juridice reţinute prin rechizitoriu, întrucât prin sentinţa penală nr. 1325/2002 a Judecătoriei Ploieşti, definitivă prin neapelare, inculpatul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 4 ani şi 6 luni închisoare, iar ulterior prin sentinţa penală nr. 964 din 18 aprilie 2003 s-a descontopit pedeapsa rezultantă în componentele sale şi s-au constatat graţiate pedepsele de 3 ani şi un an şi 6 luni închisoare, dispunându-se ca în total să se execute pedeapsa de un an şi 6 luni închisoare, infracţiunea dedusă judecăţii fiind comisă înăuntrul termenului de 3 ani prevăzut de art. 7 din Legea nr. 543/2002, astfel încât s-a dispus şi revocarea beneficiului graţierii pentru cele două pedepse pe care le-a contopit, dispunându-se executarea rezultantei alături de pedeapsa aplicată în cauza de faţă.
De asemenea, în sarcina aceluiaşi inculpat, s-a reţinut şi incidenţa prevederilor art. 75 lit. c) C. pen., întrucât în activitatea infracţională a atras pe minorul C.C.R.
În ceea ce-l priveşte pe inculpatul minor, s-a reţinut că acesta a fost condamnat la câte un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a), e) şi g) şi art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. g) şi i) şi alin. (2) lit. b) C. pen., ambele cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), şi art. 99 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 113 NCP), prin sentinţele penale nr. 1558/2003 şi 2311/2003 ale Judecătoriei Ploieşti, pentru care s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepselor, astfel încât reţinând că inculpatul a comis noua faptă în perioada termenului de încercare, în baza art. 1101, raportat la art. 83 C. pen., a dispus revocarea suspendării condiţionate a executării acestor pedepse. După contopirea acestora, conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca pedeapsa cea mai grea de un an şi 6 luni închisoare să fie executată de inculpat alături de cea aplicată pentru fapta dedusă judecăţii.
Referitor la individualizarea pedepselor au fost avute în vedere criteriile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă prevăzute de lege, modalitatea şi împrejurările săvârşirii faptei, gradul de pericol social concret şi persoana inculpaţilor, care, nu se află la prima încălcare a legii penale, au perseverat în comiterea de infracţiuni, chiar şi după ce instanţele anterioare au dovedit clemenţă faţă de faptele săvârşite de aceştia.
Împotriva sentinţei au declarat apel inculpaţii P.A.V. şi C.C.R., criticând hotărârea atacată pentru netemeinicie, în sensul că instanţa de fond nu a realizat o justă individualizare a pedepselor aplicate, în sensul că sancţiunile primite sunt prea aspre în raport de circumstanţele reale ale comiterii faptei (starea de beţie involuntară) şi cele personale (au manifestat o atitudine sinceră, de recunoaştere).
Au solicitat admiterea apelurilor, desfiinţarea hotărârii şi reducerea pedepselor.
Prin Decizia penală nr. 174 din 19 aprilie 2004, Curtea de Apel Ploieşti a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi, apreciind ca fiind legală şi temeinică soluţia pronunţată de instanţa de fond.
Împotriva deciziei, în termen legal, a declarat recurs inculpatul P.A.V., solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor şi, rejudecând, reducerea pedepsei.
Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
Instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului recurent, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptei săvârşită de acesta.
De altfel, recurentul inculpat nici nu contestă săvârşirea faptei, pe care a recunoscut-o, ci cuantumul ridicat al pedepsei.
Cu privire la individualizarea pedepsei, se constată că s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv limitele de pedeapsă pentru fapta săvârşită, împrejurările concrete în care s-a comis infracţiunea (sub influenţa băuturilor alcoolice, atitudinea părţii vătămate), circumstanţele personale (inculpatul este recidivist, are mai multe condamnări pentru infracţiuni de acelaşi gen).
Aşa încât, pedeapsa aplicată în cauză recurentului inculpat de 8 ani închisoare, situată spre limita minimă prevăzută de lege, este just individualizată şi în măsură să contribuie la atingerea scopurilor pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.
Faţă de aceste considerente, urmează ca, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de inculpat, ca nefondat.
În baza dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen., va fi obligat inculpatul la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.A.V. împotriva deciziei penale nr. 174 din 19 aprilie 2004a Curţii de Apel Ploieşti.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 20 noiembrie 2003 la 29 iunie 2004.
Obligă recurentul inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.600.000 lei, din care onorariul cuvenit apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de 400.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 iunie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3578/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3580/2004. Penal. Legea nr.8/1996. Recurs → |
|---|
