ICCJ. Decizia nr. 3810/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3810/2004
Dosar nr. 2857/2004
Şedinţa publică din 7 iulie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 1264 din 17 decembrie 2003, Tribunalul Bucureşti l-a condamnat pe inculpatul I.F.L. la 7 ani închisoare, cu aplicarea art. 64 şi art. 71 C. pen.
În baza art. 36 alin. (1) C. pen., art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., a contopit pedeapsa de 7 ani cu pedeapsa de 2 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 947 din 18 aprilie 2003 a Judecătoriei sectorului 1 Bucureşti, definitivă prin Decizia penală nr. 1635 din 28 august 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 20, raportat la art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen., urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani închisoare.
A fost dedusă din pedeapsă perioada executată de la 29 ianuarie 2003 la zi, precum şi reţinerea din 1 august 2002.
S-a dispus emiterea unui nou mandat de executare.
Instanţa a luat act că inculpatul este arestat în altă cauză, precum şi de renunţarea părţii vătămate la pretenţiile civile.
S-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 2.500.000 lei.
Inculpatul a fost obligat la 1.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa a reţinut, în fapt, că în noaptea de 29 iulie 2002, în timp ce partea vătămată A.G. şi martora M.M. se aflau pe B-dul Ana Ipătescu, în faţa Hotelului M., au fost observate de inculpatul I.F.L. şi de un prieten al acestuia, cunoscut sub numele de S.
Întrucât părţile se cunoşteau, inculpatul i-a cerut părţii vătămate să-i înmâneze telefonul mobil, marca Siemens, pe care aceasta îl ţinea într-o borsetă atârnată de gât, sub pretextul de a presta o convorbire.
Fiind refuzat, inculpatul a îmbrâncit-o şi în timp ce partea vătămată era în dezechilibru, numitul S. i-a smuls telefonul de la gât, după care ambii făptuitori au fugit pe str. Clopotarii Vechi.
În baza informaţiilor oferite de partea vătămată, care l-a recunoscut pe un făptuitor din planşa foto, acesta a fost identificat în persoana inculpatului I.F.L., dispunându-se disjungerea cauzei faţă de S. în vederea identificării şi a acestuia.
La data de 1 august 2002, inculpatul I.F.L. a fost identificat şi în procedura judiciară a recunoaşterii din grup.
Inculpatul nu şi-a recunoscut vinovăţia, precizând în cursul urmăririi penale că, deşi a întâlnit-o pe partea vătămată şi prietena acestuia în noaptea de 29 iulie 2002 şi au purtat discuţii în legătură cu folosirea telefonului, nu a avut loc nici un incident, el plecând împreună cu S. şi alţi câţiva prieteni, pe care i-a propus în apărare însă fără să furnizeze date pentru identificarea acestora.
În cursul judecăţii inculpatul şi-a modificat apărarea, susţinând că se afla în relaţii de concubinaj cu partea vătămată, pe care a violentat-o în acea noapte pentru că tocmai aflase că practică prostituţia.
Instanţa a înlăturat aceste declaraţii, precum şi cea a părţii vătămate din faţa instanţei, prin care a revenit asupra celor din cursul urmăririi penale şi a confirmat în linii generale susţinerile inculpatului din cursul judecăţii, constatând că nu se coroborează cu celelalte mijloace de probă, respectiv plângerea părţii vătămate la organul de poliţie, declaraţia acesteia din cursul urmăririi penale şi cea a martorei M.M.
Împotriva acestei hotărâri inculpatul I.F.L. a declarat recurs, solicitând achitarea întrucât nu este autorul faptei.
Prin Decizia penală nr. 312 din 26 aprilie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a respins apelul declarat de inculpat, constatând că prima instanţă a reţinut corect situaţia de fapt şi a stabilit, pe baza mijloacelor de probă, vinovăţia acestuia.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către inculpat, nemotivat în scris însă susţinut oral, personal şi prin apărător, în sensul greşitei condamnări şi solicitând achitarea întrucât fapta nu există.
Verificând hotărârea criticată pe baza materialului de la dosar, Curtea constată că recursul, motivat pe cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 18 C. proc. pen., nu este fondat.
Situaţia de fapt, aşa cum a fost reţinută, este susţinută de probe a căror valoare a fost corect apreciată şi care au fost judicios coroborate.
Plângerea şi declaraţia părţii vătămate din cursul urmăririi penale sunt confirmate prin declaraţia martorei M.M., iar identificarea inculpatului s-a făcut prin procedurile judiciare ale recunoaşterii din albumul foto şi din grup.
Osebit, prin declaraţia din 1 august 2002, partea vătămată a precizat că, în aceeaşi zi, a fost vizitată la domiciliu de către numitul S., fiind ameninţată cu bătaia în cazul în care nu îşi va retrage plângerea.
Pe de altă parte, justificat au fost înlăturate declaraţiile inculpatului prin care a prezentat practic trei versiuni, respectiv că în noaptea critică nu s-a întâmplat nimic, că numitul S. a traversat strada cu partea vătămată şi nu ştie ce au făcut sau că, aşa cum a susţinut în faţa instanţei, el era în relaţii de concubinaj cu partea vătămată, pe care a violentat-o în acea noapte pentru că aflase că aceasta practică prostituţia.
Nici declaraţiile părţii vătămate din faţa instanţei nu se coroborează cu alte probe.
Constatând, faţă de cele ce preced, că fapta de tâlhărie în dauna părţii vătămate A.G.M. a fost săvârşită şi că unul dintre autori este inculpatul I.F.L., că pedeapsa aplicată a fost corect individualizată şi că nu există motive de casare dintre cele care se iau în considerare din oficiu, recursul inculpatului urmează să fie respins ca nefondat.
Din pedeapsa aplicată se va deduce reţinerea din data de 1 august 2002, precum şi arestarea preventivă de la 29 ianuarie 2003 la 7 iulie 2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul I.F.L. împotriva deciziei penale nr. 312/ A din 26 iulie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II–a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, reţinerea de la 1 august 2002 şi arestarea preventivă de la 29 ianuarie 2003 la 7 iulie 2004.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3809/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3813/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
