ICCJ. Decizia nr. 3813/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3813/2004
Dosar nr. 3160/2004
Şedinţa publică din 7 iulie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 474 din 1 aprilie 2004 a Tribunalului Bucureşti, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., a fost condamnat inculpatul G.N. la pedeapsa de 8 ani închisoare, în condiţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., a fost condamnat şi inculpata I.D. la pedeapsa de 8 ani închisoare, în condiţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a constatat că prejudiciul a fost recuperat prin restituire.
Pentru a pronunţa această sentinţă, din probele administrate, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:
La data de 14 noiembrie 2003, partea vătămată S.T.N. a formulat plângere penală arătând că, în seara de 30 octombrie 2003, în timp ce se deplasa cu tramvaiul liniei 12 a fost deposedat prin violenţă de două persoane necunoscute, un bărbat şi o femeie, de obiecte de îmbrăcăminte şi bani.
La 15 noiembrie 2003, partea vătămată a observat un cetăţean îmbrăcat cu geaca sa care era inscripţionată şi dintr-o serie limitată. Martorul a declarat că a cumpărat geaca de la inculpatul G.N., l-a descris pe acesta şi a condus organele de poliţie la domiciliul inculpatului.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apeluri nemotivate inculpaţii G.N. şi I.D.
Oral, recurenţii inculpaţi au solicitat, în principal, achitarea, iar, în subsidiar, reducerea pedepselor.
Prin Decizia penală nr. 373 din 19 mai 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, s-au respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi.
În motivarea soluţiei, instanţa de apel a reţinut că probele administrate au demonstrat vinovăţia inculpaţilor în comiterea tâlhăriei, chiar dacă aceştia nu au recunoscut faptele, iar pedepsele au fost stabilite cu respectarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
În termen legal, inculpaţii au recurat hotărârile, de mai sus, susţinând că nu au comis faptele pentru care au fost condamnaţi, solicitând, în principal, achitarea iar în subsidiar, reducerea pedepselor.
Criticile urmează a fi examinate în raport de cazurile de casare, înscrise în art. 3859 alin. (1) pct. 18 şi 14 C. proc. pen., constatându-se, însă, că recursurile sunt nefondate.
Astfel, nu se poate spune că soluţia de condamnare a inculpaţilor este consecinţa unei erori grave de fapt, atâta timp cât, probele administrate au evidenţiat, fără echivoc, starea de fapt reţinută de instanţe şi vinovăţia inculpaţilor în comiterea tâlhăriilor.
Este adevărat că recurenţii inculpaţi nu au recunoscut comiterea acestor fapte, dar partea vătămată a evidenţiat în plângere şi în declaraţiile date atât datele de identificare ale agresorului, cât şi împrejurările concrete în care aceştia au acţionat, susţineri ce se coroborează cu procesele verbale de recunoaştere din grup în care ambii inculpaţi au fost recunoscuţi după fizionomie şi semnalmentele descrise.
Mai mult, prezentarea spre recunoaştere a inculpaţilor s-a desfăşurat în prezenţa martorilor audiaţi, R.I., R.P., M.L. ale căror declaraţii se coroborează nu numai cu susţinerile părţii vătămate, dar şi cu restul depoziţiilor martorilor ascultaţi în faza cercetării judecătoreşti.
În acest context, declaraţiile inculpaţilor nu se coroborează cu nici una din probele administrate, reprezentând simple susţineri de circumstanţă.
Din întreg materialul probator administrat rezultă, fără dubiu, contribuţia materială a fiecărui inculpat la comiterea tâlhăriei, respectiv, deposedarea prin violenţă a părţii vătămate de obiectele de îmbrăcăminte şi sumele de bani, precum şi împrejurarea în plan subiectiv că, ambii inculpaţi au avut reprezentarea faptei comise, urmărind şi acceptând rezultatul produs.
Aşa fiind, soluţia de condamnare este legală fiind în perfectă concordanţă cu probele administrate în cauză.
De asemeni, este legală şi pedeapsa aplicată fiecărui inculpat, stabilită în conformitate cu criteriile generale de individualizare prevăzute de lege.
Pedepsele aplicate se înscriu în limitele legale sancţionatoare, reprezentând pe de o parte, pericolul faptei redat de împrejurările în care s-a comis fapta şi care atrag o încadrare calificată şi pe de altă parte, de pericolul prezentat de făptuitori, condamnaţi anterior pentru fapte de aceeaşi natură şi cu o conduită procesuală nesinceră.
Acestea sunt considerentele pentru care criticile formulate sunt nefondate şi cum nu se constată nici alte motive de casare, urmare a verificării potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursurile declarate se vor respinge ca nefondate.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se vor computa, din pedepsele aplicate, perioadele de arest preventiv, pentru fiecare inculpat.
În conformitate cu art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenţii inculpaţi vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii G.N. şi I.D. împotriva deciziei penale nr. 373/ A din 19 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedepsele aplicate inculpaţilor, timpul arestării preventive de la 15 noiembrie 2003 la 7 iulie 2004.
Obligă pe recurenţi să plătească statului sumele de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care sumele de câte 400.000 lei, reprezentând onorarii pentru apărarea din oficiu, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3810/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3820/2004. Penal. Art.254 alin.1 c.pen. Recurs → |
|---|
