ICCJ. Decizia nr. 3824/2004. Penal. Art.208,209 c. pen. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3824/2004
Dosar nr. 3353/2004
Şedinţa publică din 7 iulie 2004
Asupra recursului în anulare de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 23 din 12 ianuarie 2000, definitivă prin neapelare, Judecătoria Paşcani, a condamnat pe inculpatul P.C.C. la un an şi 6 luni închisoare, pentru complicitate la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 26n raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i), cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 şi art. 76 C. pen.
Inculpatul a fost obligat, în solidar, cu coinculpatul C.M., să plătească părţii vătămate SC V. SRL Paşcani, suma de 1.143.000 lei reprezentând valoarea prejudiciului rămas neacoperit.
Pentru a pronunţa această sentinţă, s-a reţinut că, în cursul zilei de 13 ianuarie 1999, în mod repetat, inculpatul P.C.C. a asigurat paza în timp ce C.M., celălalt făptuitor condamnat în cauză, a sustras din magazinul aparţinând SC V. SRL Paşcani, bunuri în valoare de 2.543.000 lei.
Împotriva acestei hotărâri, în baza art. 409 şi art. 410 alin. (1) partea I pct. 4 teza I C. proc. pen., a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a susţinut că se impune condamnarea inculpatului la o pedeapsă judicios individualizată, cu suspendarea condiţionată a executării acesteia, posibilitate oferită în prezent de dispoziţiile art. 81 alin. (2) şi (3) C. pen.
Recursul în anulare este fondat.
Conform dispoziţiilor art. 72 alin. (1) C. pen., la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea specială, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana infractorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Pentru ca pedeapsa să-şi realizeze funcţiile şi scopul, definite de legiuitor în art. 52 C. pen., trebuie să corespundă sub aspectul duratei şi naturii sale (privativă sau neprivativă de libertate, executabilă sau nu), gravităţii faptei comise, potenţialului de pericol social pe care, în mod real, îl prezintă persoana infractorului, dar şi atitudinii acestuia de a se îndrepta sub influenţa sancţiunii.
În cauză, condamnându-l pe inculpatul P.C.C. la o pedeapsă de un an şi 6 luni închisoare, cu executare prin privare de libertate, instanţa nu a realizat o justă individualizare a sancţiunii, aceasta fiind vădit disproporţionată în raport de gravitatea corectă a faptei şi periculozitatea autorului ei, ambele în suficientă măsură relevate de probele dosarului.
Din examinarea dosarului rezultă că inculpatul, în vârstă de 18 ani, la data comiterii faptei, era elev la o şcoală profesională, fără antecedente penale, a avut un grad redus de participare la săvârşirea infracţiunii, iniţiativa aparţinând celuilalt făptuitor. Totodată, este de reţinut atitudinea procesuală sinceră a inculpatului, care a recunoscut săvârşirea infracţiunii şi a fost cooperant cu organele judiciare, fapte care constituie elemente de natură a caracteriza favorabil persoana acestuia.
Pe de altă parte, starea sănătăţii condamnatului îl pune pe acesta în imposibilitate de a executa pedeapsa în penitenciar.
Mandatul emis în baza sentinţei de condamnare nu a putut fi pus în executare, inculpatul nefiind primit în arestul poliţiei, întrucât a suferit un accident soldat cu paralizia membrelor inferioare, ceea ce îl pune în imposibilitate de a executa pedeapsa, aşa cum a rezultat din adresele Inspectoratului de Poliţie al judeţului Iaşi.
Raportul de expertiză medico-legală nr. 50/ AP din 4 iunie 2001, concluzionează că, inculpatul prezintă diagnosticul de „paraplegie flască post-fractură cominutivă de corp vertebral L 3 cu fragment osos în canalul rahidian, operată", prezentând atrofie musculară a ambelor membre inferioară, cu imposibilitate de mers.
Ca urmare a acestui diagnostic, s-au admis, de către instanţele de judecată de două ori cererile de amânare a executării pedepsei, iar organele de poliţie nu au putut să pună în aplicare mandatul de executare a pedepsei, întrucât condamnatul nu era primit la locul de deţinere.
În consecinţă, urmează a se admite recursul în anulare, a se casa hotărârea atacată, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei şi în baza art. 81 C. pen., să se suspende condiţionat executarea pedepsei de un an şi 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 26, raportat la art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 74 – art. 76 C. pen.
Se va face aplicarea art. 83 C. pen. şi se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Totodată, onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 23 din 12 ianuarie 2000 a Judecătoriei Paşcani, privind pe inculpatul P.C.C.
Casează hotărârea atacată, numai cu privire la modalitatea de executare a pedepsei.
În baza art. 81 C. pen., suspendă condiţionat executarea pedepsei de un an şi 6 luni închisoare, aplicată pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 – art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şiart. 74 – art. 76 C. pen.
Atrage atenţia asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Menţine celelalte dispoziţii.
Onorariul pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3822/2004. Penal. Art.178 alin.2 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 3854/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs → |
|---|
