ICCJ. Decizia nr. 3908/2004. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3908/2004
Dosar nr. 1869/2004
Şedinţa publică din 9 iulie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
P.E. a formulat o plângere penală, solicitând efectuarea de cercetări faţă de C.D., notar public, în legătură cu modul în care aceasta a încheiat un contract de vânzare-cumpărare datorită cărui fapt a suferit grave prejudicii materiale.
În justificarea acestei plângeri, petiţionara arată că la data de 5 iunie 1995, la fostul notariat de Stat Judeţean Mureş s-a încheiat contractul de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13069/1995 dintre ea, în calitate de vânzătoarea şi B.I.M. şi B.S.M. în calitate de cumpărători.
Cu privire la acest contract, petiţionara susţine că a fost instrumentat de către martora C.D. prin exercitarea abuzivă a atribuţiilor sale ce-i reveneau cât şi prin fals.
Totodată, se mai arată şi faptul că la autentificarea actului notara a omis să verifice starea sa de sănătate, deşi era grav bolnavă psihic.
Plângerea a format obiectul dosarului penal nr. 21/P/1999 al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Tg. Mureş şi a fost soluţionat prin rezoluţia din 27 iulie 1999, de neînceperea urmăririi penale faţă de notarul public C.D. din Tg. Mureş, pentru infracţiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor.
În motivarea rezoluţiei, procurorul a reţinut că din examinarea clauzelor contractului de vânzare-cumpărare ca şi actele care au stat la baza încheierii acestuia, rezultă că actul a fost încheiat cu respectarea tuturor condiţiilor de formă şi de fond prevăzute de lege şi că toate părţile contractante aveau cunoştinţă de conţinutul actului şi l-au semnat în faţa notarei, astfel încât acesta exprimă voinţa părţilor.
În ce priveşte starea de sănătate a vânzătoarei, procurorul motivează că notara nu putea prevedea natura bolii psihice a acesteia dacă nu i s-au prezentat acte.
Împotriva acestei rezoluţii, petiţionara P.E. a formulat plângere, prin care se reiterează faptul că prin exercitarea necorespunzătoare a atribuţiilor ce-i reveneau notarei C.D., ea a fost privată de dreptul său de proprietate asupra apartamentului ce constituia proprietatea sa exclusivă şi care a format obiectul contractului de vânzare-cumpărare autentificat sub nr. 13069 din 5 iulie 1995.
Curtea de Apel Tg. Mureş, prin sentinţa penală nr. 8 din 19 martie 2004 a respins plângerea ca nefondată.
Instanţa şi-a motivat hotărârea arătând că soluţia adoptată de procuror este justă şi se impunea a fi luată în cauză deoarece, pe de o parte, petiţionara nu a făcut dovada faptului că anterior datei de 5 iulie 1995 ar fi suferit de afecţiuni psihice ce-i diminua capacitatea de exerciţiu a drepturilor sale civile, iar, de pe altă parte, atât împrejurarea că anterior încheierii actului contestat petiţionara a reziliat un contract de schimb încheiat între ea şi numiţii C.L. şi A., cât şi împrejurarea că petiţionara avea de mult intenţia de a-şi înstrăina imobilul şi că, urmare a îndelungatelor demersuri purtate între ea şi familia B., demersuri la care părţile au beneficiat de consilierea juridică a avocatului B.V., a fost încheiat la notarul de stat actul în cauză, care se circumscrie dispoziţiilor art. 1294 – art. 1370 C. civ. Instanţa mai arată că nu se poate reţine în sarcina notarului public (la acea dată) faptul că el ar fi păşit la întocmirea unui contract ce ar fi favorizat doar pe una dintre părţile contractante în condiţiile în care anterior încheierii acestui act petiţionara a beneficiat de consiliere juridică din partea avocatului mai sus-menţionat şi cât timp potrivit dispoziţiilor legale în materie, notarul public a adus la cunoştinţa părţilor obiectul şi natura actului ce urma a fi finalizat.
Apreciindu-se că actul în discuţie, întocmit de notarul public, C.D. este un act valabil exprimând voinţa părţilor contractante şi neconţinând clauze contrare moralei sau ordinei publice, instanţa a reţinut că, soluţia dată în cauză de către procuror este legală şi temeinică.
Astfel, instanţa a hotărât că, în asemenea situaţie se impune respingerea plângerii.
Nemulţumită de această hotărâre, petiţionara P.E. a declarat recurs reiterând aspectele inserate în plângerea introductivă.
Verificând legalitatea şi temeinicia hotărârii atacate sub aspectul criticilor formulate cât şi din oficiu, Curtea constată că recursul declarat este nefondat.
În mod corect a stabilit instanţa de fond că rezoluţia procurorului de neînceperea urmăririi penale împotriva notarei C.D. este temeinică şi legală, întrucât probele administrate nu au evidenţiat săvârşirea faptelor descrise în plângerea formulată de petiţionară.
Cum din examinarea, în ansamblu, a hotărârii recurate, nu se constată ca aceasta să fie supusă vreunui motiv de casare susceptibil de a fi invocat din oficiu, urmează ca recursul să fie respins, ca nefondat, iar recurenta să fie obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara P.E. împotriva sentinţei penale nr. 8 din 19 martie 2004 a Curţii de Apel Tg. Mureş.
Obligă petiţionara la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 500.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3907/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 3909/2004. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
