ICCJ. Decizia nr. 3902/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3902/2004
Dosar nr. 1830/2004
Şedinţa publică din 9 iulie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 774 din 23 decembrie 2003, Tribunalul Cluj i-a condamnat pe inculpaţii:
1.- T.A. şi,
2.- S.C. ambii pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b) art. 211 alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., la pedepsele de câte 7 ani închisoare fiecare.
S-a făcut aplicaţiunea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a ambilor inculpaţi şi potrivit art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus din pedepse timpul arestului preventiv începând din 19 mai 2003 la 23 decembrie 2003.
S-a dispus confiscarea specială a următoarelor corpuri delicte: o bucată dintr-o coadă de mătură şi un cuţit cu lama ruptă.
Inculpaţii, au fost obligaţi, în solidar, să plătească părţii civile T.A. despăgubiri materiale în sumă de 5.583.737 lei şi daune morale de 200.000.000 lei, respingând restul pretenţiilor civile formulate.
A obligat inculpaţii, în solidar, să plătească către Clinica Chirurgie Maxilo-Facială Cluj Napoca cheltuieli de spitalizare cu partea vătămată în sumă de 2.747.228 lei, cu dobânda legală de la data rămânerii definitive a prezentei hotărâri până la efectuarea plăţii.
Potrivit art. 189 C. proc. pen., onorariile avocaţiale din oficiu de câte 600.000 lei se suportă din fondul Ministerului Justiţiei.
În temeiul art. 191 C. proc. pen., fiecare inculpat a fost obligat să plătească câte 3.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această hotărâre, tribunalul a reţinut că prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj s-a dispus trimiterea în judecată penală, în stare de arest preventiv, a inculpaţilor T.A. şi S.C., pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută şi pedepsită de art. 211 alin. (2) lit. b), alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., săvârşită prin aceea că în noaptea de 22 martie 2003, cei doi inculpaţi, împreună cu numita R.E., prin întrebuinţarea de violenţe în urma cărora partea vătămată T.A. a suferit leziuni corporale vindecabile în 16 – 18 zile îngrijiri medicale, i-au sustras acesteia o bluză şi un lănţişor de argint cu două medalioane.
Ascultaţi în instanţă, ambii inculpaţi au declarat că înţeleg învinuirea ce li se aduce, inculpatul S.C. revenind asupra declaraţiei de recunoaştere dată anterior, menţionând că doar inculpatul T.A. a comis fapta, acesta din urmă indicând participarea sa la infracţiune.
În cauză partea vătămată s-a constituit parte civilă cu suma de 18.650.000 lei daune materiale, reprezentând contravaloarea cheltuielilor avute pentru refacerea sa după agresiune şi cu suma de 472.350.000 lei daune morale.
Din actele şi lucrările dosarului, declaraţiile inculpaţilor, declaraţia părţii vătămate, ale martorilor S.T., D.D., R.E., S.M., F.R., S.L., Ţ.M., M.Şt., instanţa a reţinut următoarele:
În seara zilei de 22 martie 2003, în jurul orei 22,30, partea vătămată T.A.S., în vârstă de 17 ani, a intrat într-un local cunoscut sub denumirea de B.L., situat în municipiul Cluj-Napoca, unde urma să se întâlnească cu prietenul său M.C. În timp ce-l aştepta pe acesta şi-a cumpărat două sticle cu bere, aşezându-se la o masă la care, la scurt timp, s-au aşezat cu permisiunea părţii vătămate şi inculpaţii S.C. şi T.A., apoi şi prietena acestuia din urmă, R.E. Consumând băuturi alcoolice la aceeaşi masă, inculpaţii au intrat în vorbă cu partea vătămată, care la plecare, în jurul orei 1,30 – 2,00, văzând că prietenul său nu vine la întâlnire şi auzind că inculpaţii merg în aceeaşi direcţie, a fost de acord să se deplaseze cu acelaşi taximetru, solicitat de aceştia şi martora R.E.I.
În drum, inculpatul T.A. i-a cerut taximetristului să oprească la un bar cu program non-stop pentru a cumpăra o sticlă de Florio, după care şi-au continuat drumul până în dreptul imobilului în care locuieşte inculpatul S.C., situat pe str. Rovine.
După ce partea vătămată T.A.S. a contribuit la plata contravalorii cursei, a fost de acord să-i însoţească pe inculpaţi, la invitaţia acestora, în beciul aparţinând inculpatului S.C., unde intenţionau să consume băutura alcoolică cumpărată.
La scurt timp după ce au coborât la subsolul blocului unde era situat beciul, inculpaţii s-au înţeles să-i sustragă părţii vătămate banii pe care îi avea asupra sa. Astfel, inculpatul T.A. i-a cerut o sumă de bani şi pentru că partea vătămată afirmase că nu are nici un leu, i-a cerut să scoată tot din buzunare. Partea vătămată T.A.S. a refuzat, motiv pentru care inculpatul T.A. i-a aplicat mai multe lovituri peste corp cu o coadă de mătură găsită la faţa locului, apoi cu pumnul şi picioarele. A intervenit şi inculpatul S.C., care i-a aplicat părţii vătămate câteva lovituri cu pumnul peste faţă, acesta căzând la pământ, după care, sub ameninţarea inculpatului T.A., care-i spunea că va ajunge în locul părţii vătămate, R.E. a lovit-o şi ea, de frică, cu piciorul (în zona feţei).
Pentru a se convinge că partea vătămată nu mai are bani, inculpatul T.A. a început să o dezbrace, verificând conţinutul buzunarelor, ocazie cu care şi-a însuşit o bluză pe care a îmbrăcat-o, spunându-i că „nu o s-o mai vadă".
Deoarece partea vătămată a început să strige după ajutor, inculpaţii au legat-o peste gură cu proprii chiloţi, apoi au tăiat-o pe spate cu un cuţit ce avea lama ruptă, găsit pe o masă din acel beci. Înfrângând rezistenţa părţii vătămate, inculpatul T.A. i-a sustras lănţişorul din argint cu 2 medalioane (sub formă de cheie şi simbolul, zodiei vărsător), pe care-l avea la gât, lăsând-o culcată la pământ, unde a şi adormit, după care, atât el, cât şi inculpatul S.C., s-au culcat pe patul din beci, iar martora R.E. pe un scaun.
După câteva ore partea vătămată s-a trezit, iar după ce s-a îmbrăcat trezindu-se şi inculpaţii, a fost ajutată să iasă din beci de către S.C.
Partea vătămată T.A.S. a reuşit să se deplaseze până la ieşirea din imobil, unde, făcându-i-se rău, s-a aşezat pe scări, loc în care a fost găsit de martorii F.R.V. şi S.L.I., care au anunţat salvarea, ce l-a transportat la spital.
În declaraţiile iniţiale, partea vătămată afirmase că a fost împiedicată de inculpaţi să plece, fiind obligată să rămână în acel loc, ulterior revine asupra acestei declaraţii, precizând că după ce l-au bătut şi i-au luat bunurile, aceştia l-au lăsat în pace, dar nu a reuşit să plece datorită stării de ebrietate şi a loviturilor primite. Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul S.C. a urmărit să se sustragă răspunderii penale, revenind asupra declaraţiilor în care recunoscuse comiterea infracţiunii de tâlhărie, susţinând că se afla în cu totul altă parte, însă nu a putut dovedi acest lucru; pus în faţa probelor administrate, revine şi recunoaşte comiterea faptei.
Împotriva sentinţei penale nr. 774 din 23 decembrie 2003 a Tribunalului Cluj, au declarat apel inculpaţii T.A. şi S.C. care au solicitat desfiinţarea hotărârii pronunţate de instanţa de fond.
Inculpatul T.A. a solicitat a i se reduce cuantumul pedepsei ce i s-a aplicat, pe care o apreciază ca fiind prea severă în raport cu fapta comisă.
Inculpatul S.C., în principal, a solicitat achitarea sa în baza art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., susţinând că infracţiunea de tâlhărie a fost comisă doar de inculpatul T.A.
În subsidiar, inculpatul S.C. a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi art. 211 alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., în infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen.
A susţinut că în situaţia în care nu se va dispune achitarea lui, instanţa trebuie să-l condamne doar pentru infracţiunea de lovire deoarece el nu a participat la sustragerea bunurilor părţii vătămate.
Prin Decizia penală nr. 91 din 18 martie 2004, Curtea de Apel Cluj a respins, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţi, apreciind ca legală şi temeinică soluţia pronunţată de instanţa de fond.
Împotriva deciziei au declarat recurs inculpaţii T.A. şi S.C., solicitând admiterea recursurilor, casarea hotărârilor şi, pe fond, în principal, achitarea întrucât nu a săvârşit fapta, în subsidiar schimbarea încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen. şi reducerea pedepselor, iar în ultim subsidiar reducerea pedepsei (inculpatului S.C.) şi reducerea pedepsei (inculpatului T.A.).
Verificând actele dosarului, Curtea constată următoarele:
Instanţa de fond a stabilit corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor, procedând la încadrarea juridică corespunzătoare a faptelor săvârşite.
Solicitarea inculpatului S.C., în sensul de a se dispune achitarea sa pentru infracţiunea de tâlhărie, întrucât nu ar fi săvârşit fapta nu poate fi primită, susţinerile sale fiind infirmate de probele existente în cauză.
Astfel, probele administrate în cauză demonstrează că atât inculpatul S.C., cât şi inculpatul T.A. au întrebuinţat violenţe exercitate asupra părţii vătămate T.A.S., în urma cărora acesta a suferit leziuni vindecabile în 16-18 zile de îngrijiri medicale, cu scopul de a-i sustrage o bluză şi un lănţişor de argint cu două medalioane.
Sunt de reţinut, în acest sens, declaraţiile martorilor, declaraţiile părţii vătămate, declaraţiile inculpaţilor.
Din aceleaşi considerente nu poate fi primită nici solicitarea inculpatului S.C., în sensul schimbării încadrării juridice în infracţiunea prevăzută de art. 180 C. pen.
Cât priveşte pedepsele aplicate inculpaţilor, Curtea constată că la individualizarea acestora s-au avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv împrejurările şi condiţiile concrete de comitere a faptelor, gradul de pericol social al infracţiunii aspecte care au determinat stabilirea unor pedepse care, prin cuantum şi mod de executare, contribuie la asigurarea scopurilor pedepsei prevăzute de art. 52 C. pen.
În consecinţă, nu sunt motive care să justifice reducerea pedepselor spre minimul special prevăzut de lege, aşa cum solicită inculpatul T.A. prin recursul declarat.
Faţă de aceste considerente, urmează ca, în baza dispoziţiilor art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respinse recursurile declarate, ca nefondate.
În baza dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen., vor fi obligaţi inculpaţii recurenţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii S.C. şi T.A. împotriva deciziei penale nr. 91 din 18 martie 2004 a Curţii de Apel Cluj.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpaţilor durata arestării preventive de la 19 mai 2003 la 9 iulie 2004, pentru fiecare.
Obligă recurenţii inculpaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de câte 1.600.000 lei, din care onorariile cuvenite apărătorului desemnat din oficiu, în sumă de câte 400.000 lei, se vor avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3901/2004. Penal. Art.174 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3905/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
