ICCJ. Decizia nr. 3909/2004. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 3909/2004
Dosar nr. 1968/2004
Şedinţa publică din 9 iulie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova, prin rezoluţia nr. 15/ F din 2 februarie 2004, a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de magistraţii judecători P.P.M. şi M.S. din cadrul Judecătoriei Craiova sub aspectul infracţiunilor prevăzute de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP) şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), deoarece faptele penale sesizate de către petentul C.Şt.A., nu există.
În fapt s-au reţinut următoarele:
Prin încheierea din 8 mai 2001 a Judecătoriei Craiova, magistrat judecător M.S., a fost admisă în parte şi în principiu acţiunea reclamantului C.Şt.C. (fiul petentului), cât şi cererea reconvenţională formulată de petentul C.Şt.A., şi soţia acestuia C.Şt.F., dispunându-se ieşirea din indiviziune a părţilor, încuviinţându-se efectuarea unei expertize pentru evaluarea bunurilor.
Această încheiere a fost apelată, prin Decizia civilă nr. 1922 din 10 iunie 2002, a Tribunalului Dolj, fiind admis apelul declarat de C.Şt.A. şi C.Şt.F., schimbându-se încheierea de admitere în principiu, în sensul că s-a dispus ieşirea din indiviziune în cote de ¾ pentru reclamant şi de ¼ pentru pârât.
Cauza civilă a fost soluţionată de Judecătoria Craiova, magistrat judecător P.P.M., care prin sentinţa civilă nr. 10355 din 17 octombrie 2003, pronunţată în dosarul nr. 9637/2000 a admis în parte acţiunea formulată de reclamant, cât şi cererea reconvenţională formulată de pârâţi, omologând raportul de expertiză tehnică.
S-a reţinut de procuror că nu se identifică nici un element care să contureze săvârşirea de către magistraţii judecători menţionaţi a infracţiunilor sesizate de către petentul C.Şt.A., aceştia acţionând în procesele civile în limita şi cu respectarea atribuţiunilor lor de serviciu, iar evaluarea şi aprecierea probelor administrate, precum şi soluţiile adoptate constituind un atribut exclusiv al acestora, eventualele aspecte de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârilor pronunţate, putând fi cenzurate prin exercitarea căilor de atac prevăzute de lege.
Prin rezoluţia nr. 697/II/2/2004 din 12 februarie 2004, a Procurorului General al parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova, a fost respinsă plângerea formulată de petentul C.Şt.A. împotriva rezoluţiei menţionate, soluţie care a fost apreciată ca legală şi temeinică.
Împotriva acestei rezoluţii s-a formulat plângerea de faţă, în conformitate cu prevederile art. 2781 C. proc. pen., de către petentul C.Şt.A., care a solicitat desfiinţarea rezoluţiilor parchetului şi trimiterea cauzei la procuror în vederea începerii urmăririi penale împotriva celor doi magistraţi judecători pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 246 şi art. 289 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 321 NCP), constând în aceea că în mod abuziv şi prin aprecierea greşită a probelor au favorizat pe partea adversă, fiul petentului.
Curtea de Apel Craiova prin sentinţa penală nr. 23 din 22 martie 2004, a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petentul C.Şt.A. împotriva rezoluţiei nr. 697/ II din 12 februarie 2004 a Procurorului General al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Craiova.
Nemulţumit şi de această hotărâre în termenul legal, petiţionarul a declarat recurs, reluând motivele din plângere, solicitând astfel a se reaprecia probele şi apoi să se admită plângerea sa şi să se trimită cauza la parchet pentru a începe urmărirea penală împotriva celor doi magistraţi, ce prin abuz au apreciat favorabil probele părţii adverse şi care este fiul său.
Recursul este nefondat.
Examinându-se actele dosarului se constată că, acestea au fost evaluate corect, atât parchetul cât şi instanţele de fond, analizând în detalii, aspectele sesizate de petiţionar. Pentru aceste considerente justificat s-a stabilit că nu se poate reţine nici o neglijenţă sau abuz, ca fapte penale în sarcina făptuitorilor.
Apoi, se mai constată că, atât unii cât şi alţii, prin hotărârile luate, au ajuns la aceeaşi concluzie şi anume că, cei doi acuzaţi nu au comis nici o faptă penală, ci doar şi-au adus la îndeplinire sarcinile de serviciu.
Pentru aceste motive soluţiile adoptate şi criticate de recurent, vor fi menţinute, ca legale.
În consecinţă şi recursul declarat urmează a fi respins, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se vor aplica şi prevederile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionarul C.Şt.A. împotriva sentinţei penale nr. 23 din 22 martie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Obligă recurentul petiţionar la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 500.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3908/2004. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 3911/2004. Penal. Plângere. Recurs → |
|---|
