ICCJ. Decizia nr. 4027/2004. Penal. încheiere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4027/2004

Dosar nr. 4270/2004

Şedinţa publică din 28 iulie 2004

Asupra recursului de faţă,

Examinând actele dosarului, constată următoarele:

Prin încheierea din 13 iulie 2004, pronunţată în dosarul nr. 2308/2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a menţinut starea de arest a inculpaţilor M.L. şi P.C., în baza art. 160b C. proc. pen., fixând termen la 22 iulie 2004, pentru soluţionarea recursurilor declarate de inculpaţi.

Împotriva acestei încheieri, a declarat recurs inculpatul P.C.

Înalta Curte constată, că recursul declarat de inculpat este inadmisibil, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 3851 alin. (2) teza a II-a C. proc. pen., încheierile pot fi atacate separat cu recurs numai potrivit legii.

Art. 141 C. proc. pen., prevede că numai încheierile date în primă instanţă şi în apel, prin care se dispune, printre altele, menţinerea unei măsuri preventive, pot fi atacate, separat, cu recurs.

Ori, în speţă, încheierea atacată a fost dată în instanţa de recurs, astfel încât nefiind prevăzută de lege calea recursului împotriva unor astfel de încheieri (cum, de altfel nu este prevăzută nici calea recursului împotriva deciziei ce se va pronunţa în recurs), recursul este inadmisibil.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpat.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200.000 lei, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul P.C., împotriva Încheierii din 28 iulie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, în dosar nr. 2308/2004.

Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 28 iulie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4027/2004. Penal. încheiere. Recurs