ICCJ. Decizia nr. 4015/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4015/2004
Dosar nr. 3459/2004
Şedinţa publică din 27 iulie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 308 din 2 martie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, a condamnat pe inculpatul L.C. la 7 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumelor de 1.530.000 lei, depusă la C.E.C. Agenţia Victoria cu recipisa de consemnare 43.30 februarie 40.6/00 şi 2.250 Euro depuse la B.N.R., sucursala municipiului Bucureşti, Serviciul Tezaur şi Casierie.
Prin aceiaşi sentinţă penală s-a dispus în baza art. 118 lit. e) C. pen., confiscarea cantităţii de 1,99 gr. heroină rămasă în urma analizelor de laborator.
Pentru a pronunţa hotărârea, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 11 septembrie 2002, în jurul orelor 1300, Organele de Poliţie din cadrul I.G.P.R. – Brigada de combatere a Crimei Organizate şi Antidrog în baza autorizaţiei emisă de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, au descins la domiciliul inculpatului L.C. pentru efectuarea unei percheziţii domiciliare.
Inculpatul sesizând pătrunderea în domiciliu a organelor de poliţie şi a martorului asistent V.V., profitând că în acel moment se găsea pe balcon, a aruncat peste balustradă un pacheţel.
Organele de poliţie, împreună cu martorul asistent, recuperând de la portarul blocului, din faţa balconului inculpatului, pachetul aruncat de acesta au constatat că în interiorul lui se găseau 44 pliculeţe de celofan ce conţineau un praf de culoare maronie.
Cele 44 punguţe, au fost ridicate de organele de poliţie şi fiind analizate în cadrul Laboratorului de analize fizico-chimice droguri, aparţinând I.G.P., s-a concluzionat, conform Raportului de constatare tehnico-ştiinţifică din 11 septembrie 2002, că praful de culoare maronie, conţinut al acestora este heroină, drog de mare risc, ce face parte din Tabelul 1 anexă la Legea nr. 143/2000.
În timpul desfăşurării percheziţiei la domiciliul inculpatului s-au prezentat 13 persoane, care audiate în calitate de martori în faza de urmărire penală, au declarat că veniseră să cumpere droguri de la inculpat.
La domiciliul inculpatului au mai fost găsite sumele de 1.530.000 lei şi 2.250 Euro, sume ridicate şi consumate la C.E.C. şi la B.N.R.
Instanţa a reţinut pe baza mijloacelor de probă (declaraţiile martorilor, procesele verbale de percheziţie, raportul de constatare tehnico-ştiinţifică) că inculpatul, deţinea fără drept în vederea vânzării unui număr de 44 doze heroină, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Susţinerea inculpatului, că este numai consumator, de droguri, a fost înlăturată de instanţă, reţinând poziţia acestuia în faza de urmărire penală, când a negat atât faptul consumului de droguri, cât şi cel al traficului, precum şi adresa Spitalul Clinic Al. Obreja care infirma această susţinere.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia nr. 325 din 7 mai 2004 a admis apelul inculpatului împotriva sentinţei penale nr. 308 din 2 martie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală, pe care a desfiinţat-o parţial şi în fond rejudecând cauza a redus pedeapsa aplicată inculpatului L.C. de la 7 ani închisoare la 5 ani închisoare.
Împotriva deciziei pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul.
Prin recursul parchetului Decizia instanţei de control judiciar este criticată pentru netemeinicie, în baza art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., învederându-se că pedeapsa aplicată inculpatului nu corespunde criteriilor prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Inculpatul nu şi-a motivat în scris recursul, iar în şedinţa publică prin apărătorul său a susţinut că hotărârile sunt netemeinice şi nelegale sub aspectul individualizării pedepsei.
Recursurile nu sunt fondate.
Potrivit art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), la stabilirea şi aplicarea pedepselor se ţine seama de dispoziţiile Părţii generale a acestui cod, de limitele de pedeapsă fixate în partea generală, de gradul de pericol social al faptei săvârşite, de persoana făptuitorului şi de împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
Din formularea dată de textul de lege mai sus-arătat acestor criterii rezultă că ele sunt obligatorii şi trebuie avute în vedere în totalitate la stabilirea şi aplicarea pedepsei.
Instanţa de apel a respectat dispoziţiile art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) şi a aplicat o pedeapsă bine dozată.
Existenţa unor cauze de agravare şi atenuare a răspunderii penale nu obligă ci lasă instanţa să aprecieze dacă pedeapsa se scade sub minimul special prevăzut de lege pentru infracţiunea respectivă.
Atât instanţa de fond cât şi aceea de apel au apreciat că în favoarea inculpatului sunt de reţinut dispoziţiile art. 16 din Legea nr. 143/2000, diferenţa fiind aceea că instanţa de apel a dat o mai mare eficienţă acestora, ţinând seama în acelaşi timp atât de datele ce caracterizează persoana făptuitorului, cât şi de pericolul social concret al infracţiunii.
În ce priveşte cuantumul pedepsei aplicate, aspect sub care Decizia este criticată de inculpat, se constată că sancţiunea de 5 ani închisoare a fost bine stabilită, fiind în limita prevăzută de art. 75 alin. (2) C. pen.
În raport de considerentele expuse hotărârea atacată este temeinică, motiv pentru care recursurile formulate de parchet şi de inculpat vor fi respinse ca nefondate în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va computa timpul arestării preventive, iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul L.C. împotriva deciziei penale nr. 325 din 7 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 11 septembrie 2002 până la 27 iulie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4012/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4017/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs → |
|---|
