ICCJ. Decizia nr. 4161/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4161/2004
Dosar nr. 4173/2004
Şedinţa publică din 17 august 2004
Asupra recursurilor de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 621 din 16 septembrie 2003, Tribunalul Iaşi, a condamnat, inculpaţii:
1. B.D. la 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 37 lit. a) din acelaşi cod.
În baza art. 39 alin. (1) lit. a) C. pen., a contopit pedeapsa de 7 ani închisoare cu restul de 761 zile aplicată prin sentinţa penală nr. 56 din 16 februarie 1999, pronunţată de acelaşi tribunal şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 7 ani închisoare;
2. H.C. la 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) şi art. 37 lit. a) din acelaşi cod.
În baza art. 39 alin. (1) C. pen., a contopit pedeapsa de 7 ani închisoare, cu restul de 873 zile aplicată prin sentinţa penală nr. 144 din 9 aprilie 1990 a aceluiaşi tribunal şi a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare;
3. C.M. la 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), alin. (21) lit. a) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) din acelaşi cod.
În baza art. 350 C. proc. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpaţilor şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a dedus durata reţinerii şi arestării preventive de la 2 octombrie 2002.
S-a lua act că partea vătămată B.I. nu s-a constituit parte civilă.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut că, în seara de 1 octombrie 2002, inculpaţii au acostat-o pe partea vătămată B.I., în zona Gării Iaşi cerându-i să le ofere bani şi mâncare, iar după aceea au hotărât să-i ia banii şi bunurile pe care le avea. Inculpatul B.D. a trântit-o pe partea vătămată la pământ, inculpatul C.M. l-a ţinut imobilizat, iar inculpatul H.C. i-a sustras banii şi actele aflate într-un portofel, suma de 6.000.000 lei.
Parte din bani şi bunuri au fost găsite asupra inculpaţilor.
Apelurile declarate de inculpaţi care au criticat sentinţa pentru netemeinicie susţinând că pedepsele aplicate sunt mult prea severe au fost respinse prin Decizia nr. 224 din 22 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, secţia penală.
Nemulţumiţi şi de această hotărâre, în termenul legal, prin cererile trimise din penitenciar, inculpaţii au atacat-o cu recurs reiterând aceleaşi motive din apel. Inculpatul C.M. a cerut să se aibă în vedere că este la prima încălcare a legii, inculpatul H.C. a arătat că se afla la 20 metri de ceilalţi doi inculpaţi şi deşi nu este autor al faptei, el fiind cel care a primit de la B.D. 1.000.000 lei din banii sustraşi de acesta.
Inculpatul B.D. a cerut să se aibă în vedere şi aspectul că a recunoscut săvârşirea unor fapte pe care în realitate a comis-o o altă persoană.
Recursurile sunt nefondate.
Din actele şi lucrările aflate la dosarul cauzei rezultă că instanţele au reţinut pe baza probelor administrate o situaţie de fapt corectă şi pe baza acesteia vinovăţia inculpaţilor.
Este de observat că inculpatul C.M. a declarat constant şi a susţinut şi prin cererea de recurs că, în seara de 1 octombrie 2002, împreună cu ceilalţi doi coinculpaţi l-au tâlhărit pe partea vătămată B.I. Astfel, B.D. i-a luat banii el C.M. i-a luat ceasul, iar H.C. verigheta şi cardurile bancare după care au fugit, fiind depistaţi şi conduşi la poliţie după aproximativ trei ore.
Inculpatul H.C. a solicitat reducerea pedepsei cu motivarea că atunci când B.D. şi C.M. au săvârşit tâlhăria, el se afla la o distanţă de 20 metri şi că gestul inculpatului B.D. de a-i da 1 milion lei din banii sustraşi de la partea vătămată, a fost determinat de convingerea inculpatului că el a văzut fapta şi pentru a-i cumpăra tăcerea.
Pedepsele aplicate inculpaţilor, chiar dacă instanţele nu au acordat semnificaţia cuvenită pericolului social mai ridicat prezentat de inculpaţii B.D. şi H.C. recidivişti, au fost individualizate cu respectarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în ceea ce priveşte limitele de pedeapsă. Fiind stabilite pedepse la limita minimului special, în lipsa recursului procurorului, nu se poate opera o modificare prin majorarea pedepselor aplicate inculpaţilor recidivişti, pentru a le diferenţia de pedeapsa aplicată inculpatului C.M., şi în acelaşi timp nu există motive pentru a considera că în ceea ce-l priveşte pe acest inculpat pedeapsa este exagerată.
Aşa fiind, urmează ca recursurile să fie respinse, ca nefondate, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 38517 alin. (4), cu referire la art. 383 alin. (2) C. proc. pen., se va deduce din pedepsele aplicate reţinerea şi arestarea de la 2 octombrie 2002 la 17 august 2004.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de inculpaţii B.D., C.M. şi H.C. împotriva deciziei penale nr. 224 din 22 iunie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Deduce din pedepsele aplicate, timpul arestării preventive de la 2 octombrie 2002 la 17 august 2004 pentru toţi inculpaţii.
Obligă pe recurenţii inculpaţi la plata sumei de câte 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de câte 400.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 august 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4160/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4164/2004. Penal. Art.254 c.pen. Recurs → |
|---|
