ICCJ. Decizia nr. 4155/2004. Penal. Art.329 alin.2 c.pen. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4155/2004

Dosar nr. 3342/2004

Şedinţa publică din 17 august 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 4 din 22 ianuarie 2004, Tribunalul Călăraşi a dispus achitarea inculpatului D.Şt., în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

A fost respinsă cererea de achitare în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., formulată de acelaşi inculpat, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

În baza art. 329 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), s-a dispus condamnarea inculpatului D.Şt. la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism.

S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)

A fost menţinută starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată, timpul arestării preventive de la 1 iulie 2003 la zi.

S-a luat act că partea vătămată P.N. nu s-a constituit parte civilă.

În baza art. 118 lit. d) C. pen., s-a dispus confiscarea specială în folosul statului, de la inculpatul D.Şt. a sumei de 2.550.000 lei dobândită prin săvârşirea infracţiunii.

Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut următoarea situaţie de fapt:

La începutul anului 2003, partea vătămată P.N. a făcut cunoştinţă în Bucureşti cu inculpatul D.Şt.

În luna martie 2003, întrucât inculpatul fusese părăsit de concubina cu care convieţuia, numita G.F., şi cu care avea două fetiţe.

În această împrejurare inculpatul a cerut-o de soţie pe partea vătămată şi să-l însoţească la domiciliul său, pentru a avea grijă de cei doi copii ai lui.

Cei doi au locuit o perioadă de două luni în comuna Vasilaţi, unde îşi avea domiciliul inculpatul, după care acesta a aflat că partea vătămată a practicat prostituţia înainte de a intra în relaţie cu el, motiv pentru care a dus-o înapoi la părinţii ei.

După despărţire, inculpatul şi partea vătămată au continuat să se vadă în domiciliul acesteia.

Deoarece partea vătămată s-a hotărât să plece din ţară şi pentru că nu avea banii necesari în vederea obţinerii actelor necesare, i-a cerut inculpatului să o ajute să facă rost de bani, prin practicarea prostituţiei în satul în care acesta locuia, el fiind de acord cu propunerea ei.

La data de 22 mai 2003, partea vătămată a plecat cu inculpatul spre domiciliul acestuia, urmând să locuiască în casa lui, deşi ştia că se împăcase cu concubina lui şi că locuiau împreună.

Din Bucureşti cei doi au plecat, în jurul orei 20,00, cu o maşină de ocazie, ajungând în oraşul Budeşti, în jurul orei 22,00, unde au zărit un grup de 7 tineri, care descărcau lemne dintr-un camion.

Aceştia văzând cum era îmbrăcată fata şi cunoscând că inculpatul se ocupa cu proxenetismul, au luat hotărârea să întreţină relaţii sexuale cu aceasta.

Trei dintre băieţi au plecat după cei doi şi ajungându-i din urmă, au stabilit să se întâlnească pentru a întreţine relaţii sexuale cu fata, la barul de lângă gară, fiind stabilit şi preţul de 50.000 lei pentru fiecare băiat.

În drum spre bar, inculpatul şi partea vătămată au fost opriţi de o maşină a poliţiei şi întrebaţi ce căutau la ora aceea pe drum.

Întrucât inculpatul a dat răspuns poliţiştilor pe un ton răstit, acesta a fost dus la postul de poliţie, împreună cu partea vătămată. În sediul poliţiei aceasta i-a luat apărarea inculpatului, spunând că este soţul ei. La un moment dat, în sediul poliţiei a apărut un poliţist, pe nume C., care îl cunoştea pe inculpat şi i-a convins pe ceilalţi poliţişti să îi dea drumul.

După ce au ieşit din postul de poliţie, inculpatul şi partea vătămată au plecat spre barul de la gară, pentru a se întâlni cu grupul de tineri, iar de acolo urmând să plece spre Vasilaţi cu un autobuz.

Ajunşi în gară, inculpatul a tratat cu un şofer să-l ducă special pe el şi pe fată până la Vasilaţi spunându-i că are la el doar suma de 40.000 lei, urmând să-i rămână dator cu diferenţa de bani, lucru cu care şoferul a fost de acord.

După aceea, inculpatul şi partea vătămată s-au aşezat la o masă din barul de la gară, pentru a-i aştepta pe tinerii cu care urmau să se întâlnească.

În momentul în care aceştia au sosit, partea vătămată le-a cerut să-i dea banii, tinerii punând fiecare pe masă câte 50.000 lei.

Partea vătămată a luat banii şi i-a pus în buzunarul de la pantaloni, după care a plecat pe rând cu fiecare tânăr, pentru a întreţine relaţii sexuale în spatele gării. Partea vătămată nu s-a opus acestor relaţii şi întrebată fiind de băieţi dacă face prostituţie de bună voie, aceasta a răspuns că nu este silită de nimeni.

În timpul cât partea vătămată a întreţinut relaţii sexuale cu grupul de băieţi, prin faţa barului au trecut două echipaje de poliţie.

După ce partea vătămată a terminat de întreţinut relaţii sexuale cu tinerii din grup, a plecat împreună cu inculpatul spre comuna Vasilaţi, cu autobuzul condus de numitul F.N.

Ajunşi la domiciliul inculpatului, şoferul a fost invitat să ia masa cu el, cu partea vătămată şi concubina inculpatului. Şoferul a acceptat contribuind şi el la masă cu un cozonac şi două sticle de bere. După masă, inculpatul i-a propus şoferului să întreţină relaţii sexuale cu partea vătămată, drept mulţumire că îi dusese la Vasilaţi, fata fiind de acord.

Din data de 22 mai 2003 şi până la 8 iunie 2003, partea vătămată a întreţinut relaţii sexuale cu mai mulţi bărbaţi, unii fiind racolaţi de inculpat, iar alţii de partea vătămată, banii obţinuţi fiind încasaţi fie de inculpat, fie de partea vătămată.

La data de 8 iunie 2003, partea vătămată a fost luată de familia sa, de la domiciliul inculpatului, depunând ulterior plângere împotriva acestuia pentru lipsire de libertate şi obligarea ei de a se prostitua.

Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi şi inculpatul D.Şt.

În apelul său, Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi a solicitat condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), schimbarea încadrării juridice dată faptei de proxenetism din infracţiunea prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., în infracţiunea de proxenetismprevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. şi schimbarea temeiului juridic al confiscării speciale a sumei de 2.550.000 lei din dispoziţiile art. 118 lit. d) C. pen., în cele ale art. 239 alin. (4) C. pen.

În apelul său, inculpatul a solicitat reducerea pedepsei aplicate.

Prin Decizia penală nr. 390 din 25 mai 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Călăraşi.

A desfiinţat în parte sentinţa şi rejudecând, a schimbat încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de proxenetism prevăzută de art. 329 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), majorând pedeapsa aplicată pentru această infracţiune de la 3 ani închisoare la 4 ani închisoare.

S-a dispus condamnarea inculpatului D.Şt., pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (3) C. pen., la 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Conform art. 33, art. 34 şi art. 35 C. pen., au fost contopite pedepsele aplicate, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

A fost modificat temeiul juridic al confiscării speciale a sumei de 2.550.000 lei, din art. 118 lit. d) C. pen., în art. 329 alin. (4) C. pen.

Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.

A fost computată prevenţia inculpatului de la 1 iulie 2003 la zi.

A fost menţinută starea de arest a inculpatului.

A fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul D.Şt., fiind obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat în sumă de 900.000 lei, din care suma de 400.000 lei reprezentând onorariul de avocat, urmând să fie suportat din fondul Ministerului Justiţiei.

Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs inculpatul D.Şt., solicitând admiterea acestuia, casarea deciziei atacată şi menţinerea hotărârii primei instanţe, ca fiind legală şi temeinică. În subsidiar a solicitat reducerea pedepselor ce i-au fost aplicate.

Recursul declarat este fondat şi urmează să fie admis, dar pentru alte motive decât cele invocate de inculpat.

Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată că instanţa de apel a reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, în raport de materialul probator administrat în cauză, dar a dat o greşită încadrare juridică a faptei în infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (3) C. pen., în loc de infracţiunea de lipsire de liberte în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen. Potrivit art. 189 alin. (1) C. pen., infracţiunea de lipsire de liberte în mod ilegal este o faptă prin care o persoană este lipsită de libertate fizică, de posibilitatea de a se deplasa şi acţiona în conformitate cu propria sa voinţă.

Pe de altă parte, prin art. 3 al aceluiaşi articol, este incriminată una din formele agravate ale infracţiunii sus-menţionate, respectivlipsire de libertate în mod ilegal a unei persoane în scopul de a obliga la practicarea prostituţiei.

Cum din probele administrate în cauză rezultă că între inculpat şi partea vătămată a existat o înţelegere, în sensul că aceasta i-a propus să o ajute să facă rost de bani, prin practicarea prostituţiei întrucât intenţiona să plece din ţară şi nu avea suma necesară pentru obţinerea actelor, se constată că reţinerea alin. (3) al infracţiunii, prevăzută de art. 189 C. pen., nu este justificată.

Având în vedere că inculpatul, prin ameninţări şi violenţe exercitate asupra părţii vătămate a constrâns-o pe aceasta să nu părăsească locuinţa lui şi localitatea, fapta săvârşită de el întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen.

Din raportul de constatare medico-legală nr. 662 din 16 iunie 2003 a I.M.L. Călăraşi rezultă că victima a prezentat urme de violenţe, iar adeverinţa medicală nr. 7127/2003 de la Camera de gardă Neurochirurgie a Spitalului Prof. Dr. Bagdsar a atestat că aceasta a prezentat diagnosticul de traumatism cranio-cerebral minor, vechi de şase săptămâni. De asemenea, radiografia piramido-nazală nr. 1516/2003 a Clinicii de Radiologie Spitalul Colţea Bucureşti confirmă fractura oaselor proprii ale piramidei nazale.

Toate aceste acte medicale au confirmat în totalitate plângerea părţii vătămate, în sensul că aceasta a fost constrânsă prin ameninţări şi violenţe de către inculpat pentru a nu părăsi locuinţa acestuia.

În declaraţiile sale inculpatul a recunoscut că a aplicat lovituri părţii vătămate, ca ripostă la injuriile pe care acesta i le-a adresat.

Aşadar, vinovăţia inculpatului pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen., a fost pe deplin dovedită, constatându-se că nu există temeiuri pentru a se menţine dispoziţia de achitare pentru această infracţiune, astfel cum a dispus instanţa de fond.

În ce priveşte pedeapsa aplicată inculpatului pentru infracţiunea de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen., se constată că aceasta a fost corect individualizată de instanţa de apel, conform criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)

Astfel, la stabilirea şi aplicarea pedepsei instanţa de control judiciar a ţinut seama de gradul ridicat de pericol social al faptei, de modalitatea şi împrejurările comiterii ei, dar şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului care este recidivist şi a avut o poziţie oscilantă pe parcursul desfăşurării procesului penal, recunoscând parţial faptele comise.

Aşa fiind, în cauză nu există temeiuri pentru reducerea pedepsei aplicată inculpatului pentru infracţiunea de proxenetism, urmând ca cererea lui formulată în acest sens să fie respinsă, ca nefondată.

Pentru aceste considerente, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., urmează ca recursul declarat de inculpatul D.Şt. să fie admis.

Se va casa Decizia atacată numai cu privire la încadrarea juridică a faptei de lipsire de libertate şi cuantumul pedepsei aplicate pentru această faptă.

Se va descontopi pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în pedepsele componente de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

În baza art. 334 C. proc. pen., urmează a se proceda la schimbarea încadrării juridice a faptei din infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), text de lege în baza căruia inculpatul D.Şt. urmează să fie condamnat la pedeapsa de 4 ani închisoare.

Se va înlătura pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., aplicată inculpatului pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., se vor contopi pedepsele aplicate inculpatului, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Se vor menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Se va deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 1 iulie 2003 la 17 august 2004.

Onorariul de avocat în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul declarat de inculpatul D.Şt. împotriva deciziei penale nr. 390 din 25 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Casează Decizia atacată numai cu privire la încadrarea juridică a faptei de lipsire de libertate şi cuantumul pedepsei aplicate pentru această faptă.

Înlătură aplicarea art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen.

Descontopeşte pedeapsa rezultantă de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., în pedepsele componente de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de proxenetism, prevăzută de art. 329 alin. (1) şi (2) C. pen. şi 2 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

În baza art. 334 C. proc. pen., schimbă încadrarea juridică a faptei din infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) şi (3) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), în infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal, prevăzută de art. 189 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), text de lege în baza căruia condamnă pe inculpat la 4 ani închisoare.

Înlătură pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., aplicată inculpatului pentru infracţiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.

În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., contopeşte pedepsele aplicate, inculpatul D.Şt. urmând să execute pedeapsa cea mai grea de 4 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.

Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.

Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul reţinerii şi arestării preventive de la 1 iulie 2003 la 17 august 2004.

Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a inculpatului, în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 17 august 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4155/2004. Penal. Art.329 alin.2 c.pen. Recurs