ICCJ. Decizia nr. 4221/2004. Penal. încheiere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4221/2004
Dosar nr. 4621/2004
Şedinţa publică din 19 august 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti secţia II-a penală, prin sentinţa penală nr. 645/2004 a condamnat pe inculpata V.O.I. trimisă în judecată alături de co-inculpatul B.F., la o pedeapsă finală de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de droguri de mare risc si respectiv deţinere de droguri de mare risc, fapte prevăzute şi sancţionate de Legea nr. 143/2000.
Împotriva hotărârii pronunţate de Tribunalul Bucureşti, secţia II-a penală, în prima instanţă au declarat apel inculpaţii V.O.I. şi B.F.
La termenul din data de 9 iulie 2004, fixat pentru judecarea apelurilor, instanţa de control judiciar, respectiv Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în conformitate cu prevederile art. 3002 C. proc. pen., raportat la art. 160b C. proc. pen., verificând legalitatea şi temeinicia arestării preventive, a menţinut starea de arest a ambilor inculpaţi, B.F. şi V.O.I. şi totodată a fixat un nou termen pentru judecarea apelului la 26 iulie 2004. Pronunţându-se în sensul menţinerii stării de arest, Curtea de Apel a apreciat că nu s-au schimbat temeiurile avute in vedere la luarea măsurii arestării preventive a inculpaţilor. Totodată în raport de natura şi gravitatea faptelor pentru care inculpaţii sunt cercetaţi, modalitatea de săvârşire a acestora, s-a apreciat că există probe certe că lăsarea în libertate a inculpaţilor prezintă pericol concret pentru ordinea publică subzistând şi temerea că odată puşi în libertate vor săvârşi şi alte fapte de acelaşi gen.
Împotriva acestei încheieri pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosarul cu numărul 2060/2004 la data de 9 iulie 2004, a declarat recurs în termen legal inculpata V.O.I., recurs care deşi nemotivat tinde în mod evident la revocarea măsurii arestării preventive şi astfel la casarea încheierii de menţinere a stării de arest.
Înalta Curte, examinând încheierea atacată sub toate aspectele şi din oficiu, potrivit art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 şi art. 3857 alin. (1) C. proc. pen., constată ca recursul este nefondat pentru următoarele considerente.
Rezultă din cuprinsul încheierii atacate, că instanţa de apel în mod legal, cu respectarea prevederilor art. 160b alin. (1) C. proc. pen., în exercitarea atribuţiunilor sale de control judiciar a procedat la verificarea legalităţii şi temeiniciei arestării preventive a celor doi inculpaţi cercetaţi pentru săvârşirea unor infracţiuni prevăzute de Legea nr. 143/2000.
Totodată Înalta Curte apreciază că instanţa de apel în mod corect a reţinut că subzistă temeiurile avute in vedere la luarea măsurii arestării preventive, respectiv cele prevăzute de art. 148 lit. h) C. proc. pen., astfel că, în raport de modul de concepere a activităţii infracţionale, de modalitatea concretă de săvârşire a faptelor, de importanţa relaţiilor sociale încălcate ca şi de circumstanţele personale ale fiecăruia dintre cei doi inculpaţi, lăsarea in libertate nu se poate dispune întrucât prezintă pericol concret pentru ordinea publică si generează temerea justificată că ar putea fi comise alte fapte de acelaşi gen.
Înalta Curte reţine şi împrejurarea că până la data pronunţării recursului de faţă, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a soluţionat la data de 28 iulie 2004 şi apelurile declarate de inculpata V.O.I. şi respectiv B.F. Astfel, prin Decizia penală nr. 555 din 28 iulie 2004, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul declarat de inculpata V.O.I. numai cu privire la legalitatea pedepsei aplicate acesteia pentru una dintre faptele concurente, stabilind ca aceasta să execute pedeapsa finală de 4 ani închisoare. Desigur că pronunţarea unei hotărâri de condamnare, supusă şi verificării de către o instanţă de control judiciar, nu este de natură să altereze sau să înlăture prezumţia de nevinovăţie, limitarea libertăţii persoanei încadrându-se în dispoziţiile legii.
În atare situaţie, toate aspectele menţionate justifică dispoziţia instanţei de apel, în sensul menţinerii arestării preventive, astfel ca Înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, apelul declarat de inculpata V.O.I. şi o va obliga pe recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul declarat de inculpata V.O.I. împotriva încheierii din 9 iulie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, în dosar nr. 2060/2004
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 august 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4210/2004. Penal. Contestaţie în anulare.... | ICCJ. Decizia nr. 4223/2004. Penal. încheiere. Recurs → |
|---|
