ICCJ. Decizia nr. 4207/2004. Penal. într.exec.ped. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4207/2004
Dosar nr. 4249/2004
Şedinţa publică din 19 august 2004
Asupra recursului penal de faţă;
Examinând actele şi lucrările dosarului, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 91 din 20 mai 2004, pronunţată de Tribunalul Caraş Severin, în dosarul nr. 1995/2004, a fost respinsă, ca nefondată, cererea de întrerupere a executării pedepsei formulată de condamnatul H.M.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a fost obligat condamnatul la 300.000 lei cheltuieli judiciare în favoarea statului.
Pentru a pronunţa această hotărâre, prima instanţă a reţinut că prin cererea formulată, condamnatul H.M., a solicitat întreruperea executării pedepsei de 2 (doi) ani închisoare, la care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 182 din 10 noiembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Caraş Severin în dosarul nr. 9/P/2003.
În motivarea cererii condamnatul a arătat că este unicul întreţinător al familiei sale, compuse din soţie şi trei copii minori şi că întreruperea executării pedepsei la care a fost condamnat este impusă de necesitatea de a face demersurile necesare asigurării unui trai normal pentru familia sa. Totodată, condamnatul a arătat că suferă de mai multe boli care s-ar agrava prin executarea în continuare a pedepsei.
La ultimul termen de judecată, condamnatul a precizat că solicită întreruperea executării pedepsei doar pe motive familiale, nu şi pentru motive medicale.
În cauză a fost ataşat dosarul nr. 9/P/2003 al Tribunalului Caraş Severin, s-a efectuat ancheta socială şi a fost administrată proba cu înscrisuri, din analiza cărora instanţa a reţinut următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 182 din 10 noiembrie 2003, pronunţată de Tribunalul Caraş Severin, în dosarul nr. 9/P/2003, inculpatul H.M. a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 2 (doi) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor, prevăzute de art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) alin. (3) lit. h), art. 217 alin. (3) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a), art. 41 alin. (1) şi art. 61 C. pen.
Sentinţa penală mai sus-menţionată a rămas definitivă prin respingerea apelului declarat de către inculpat şi apoi prin nerecurarea deciziei pronunţate în apel.
Urmare rămânerii definitive a sentinţei penale menţionate anterior, pe numele condamnatului H.M. s-a emis mandatul de executare a pedepsei închisorii nr. 230/2003, acesta fiind încarcerat la data de 26 februarie 2004.
Analizând materialul probator aflat la dosarul cauzei prima instanţă a constatat că cererea condamnatului este neîntemeiată.
Astfel, ancheta socială efectuată în cauză a evidenţiat faptul că din relaţia de concubinaj a condamnatului cu numita B.C. au rezultat trei minori care, în prezent, se află în întreţinerea acesteia din urmă.
Din aceeaşi anchetă socială a rezultat şi faptul că numita B.C. beneficiază de ajutor social şi este în vârstă de 27 ani, fiind aptă de muncă.
Din probele administrate în cauză nu a rezultat că H.M., anterior încarcerării sale ar fi fost angajat şi ar fi realizat venituri şi nici nu s-a dovedit cu înscrisuri medicale că persoana cu care trăieşte în concubinaj ar fi în incapacitate de muncă.
În aceste condiţii, tribunalul a apreciat că situaţia familiei condamnatului nu s-ar modifica în nici un fel prin revenirea acestuia, pentru o scurtă perioadă de timp la domiciliul acesteia, astfel încât cererea petentului nu întruneşte condiţiile de admisibilitate prevăzute de art. 453 lit. c) C. proc. pen.
Împotriva acestei sentinţe, în termen legal, a declarat apel condamnatul H.M. apreciind că, în mod greşit, a fost respinsă cererea sa.
Prin Decizia penală nr. 231/ A din 24 iunie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, în dosarul nr. 4336/2004 a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul H.M. şi a fost obligat apelantul la plata sumei de 500.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunţa această decizie, Curtea de Apel Timişoara a reţinut că, din referatul de anchetă socială întocmit în cauză, rezultă că „revenirea pe o scurtă perioadă în familie a inculpatului nu ar schimba cu nimic situaţia familiei" astfel că, nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 455, referitor la art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Împotriva ambelor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs condamnatul H.M. care a reiterat, motivele invocate în cererea iniţială apreciind că în cauză, sunt îndeplinite cerinţele prevăzute de lege.
Înalta Curte examinând motivele de recurs invocate, cât şi din oficiu ambele hotărâri, conform prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., combinat cu art. 3856 alin. (1) C. proc. pen., constată următoarele:
Legiuitorul a înţeles ca, în situaţii deosebite, de natură a afecta grav şi irevocabil starea familiei condamnaţilor ori a bunurilor acestora, să acorde un plus de clemenţă şi să permită revenirea temporară a condamnaţilor în sânul societăţii.
Astfel, potrivit art. 453 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 455 C. proc. pen., executarea pedepsei închisorii poate fi întreruptă când din cauza unor împrejurări speciale, executarea imediată a pedepsei ar avea consecinţe grave pentru condamnat sau familia acestuia, caz în care întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă o singură dată şi numai pentru cel mult 3 luni.
Legea nu stabileşte care sunt „împrejurările speciale" datorită cărora executarea imediată a pedepsei ar putea produce consecinţe grave. Revine instanţei de judecată sarcina de a face aprecieri asupra temeiniciei cererii.
Rezultă aşadar că, în cauză trebuie dovedite atât împrejurările speciale în care se găsesc condamnatul sau familia acestuia, cât şi consecinţele grave pe care executarea imediată a pedepsei le-ar avea pentru aceştia, dar şi certitudinea că aceste consecinţe ar putea fi evitate pe perioada maximă de 3 luni în care, potrivit legii, întreruperea executării pedepsei poate fi dispusă.
În speţă, faţă de susţinerile condamnatului s-a dispus efectuarea unei anchete sociale, din conţinutul căreia nu se desprinde iminenţa producerii consecinţelor grave la care se referă textul de lege, deoarece situaţia grea a familiei petentului nu este consecutivă privării acestuia de libertate, ci este cvasiperpetuă, astfel încât prezenţa pasageră a acestuia la domiciliu pe o perioadă de maximum 3 luni, nu poate influenţa în vreun mod starea familiei sale.
Concubina petentului, respectiv B.C., în vârstă de 27 ani, este aptă de muncă şi locuieşte împreună cu cei trei copii minori în condiţii decente, cu venituri modeste (beneficiază de ajutor social), ce nu diferă de nivelul general de trai din perioada de tranziţie a familiilor din pătura săracă a populaţiei.
Din probele administrate în cauză nu a rezultat că H.M., anterior încarcerării sale ar fi fost angajat şi ar fi realizat venituri.
Faţă de aceste considerente, apreciind că cererea petentului nu întruneşte condiţiile prevăzute de art. 453 lit. c) C. proc. pen., raportat la art. 455 C. proc. pen., Curtea în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul H.M.
Potrivit art. 192 alin. (2) C. proc. pen., va obliga pe recurentul condamnat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul H.M. împotriva deciziei penale nr. 231/ A din 24 iunie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 august 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4206/2004. Penal. Cerere de contestaţie a... | ICCJ. Decizia nr. 4210/2004. Penal. Contestaţie în anulare.... → |
|---|
