ICCJ. Decizia nr. 4226/2004. Penal. Cont.exec. Recurs în anulare
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4226/2004
dosar nr. 4323/2004
Şedinţa publică din 23 august 2004
Asupra recursului în anulare de faţă,
În baza lucrărilor din dosar constată următoarele:
Tribunalul Tulcea, prin sentinţa penală nr. 328 din 14 noiembrie 2003, a admis contestaţia la executare formulată de contestatorul condamnat C.G.A. şi a dispus contopirea pedepsei de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 119 din 20 martie 2002 a Tribunalului Prahova cu cea de 5 ani închisoare, stabilită prin sentinţa penală nr. 175 din 24 aprilie 2002 a aceleiaşi instanţe, urmând ca în final contestatorul să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a fost dedusă din pedeapsa rezultantă timpul executat de la 27 noiembrie 2001 la 20 martie 2002 şi de la 11 februarie la 4 aprilie 2002, precum si in continuare până la 14.11 2003.
Pentru a pronunţa această hotărâre, Tribunalul Tulcea a reţinut că faptele ce au atras condamnarea contestatorului C.G.A. prin cele două hotărâri penale pronunţate de Tribunalul Prahova, nr. 119 20 martie 2002 şi respectiv nr. 175 din 24 aprilie 2002, sunt concurente în sensul legii, fiind săvârşite înainte de a fi intervenit o condamnare definitivă pentru vreuna dintre ele.
Drept consecinţă, pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 119 din 20 martie 2002 a fost contopită cu pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 175 din 24 aprilie 2002, urmând a fi executată pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, pentru care s-a şi dispus emiterea unui nou mandat şi anularea mandatelor anterioare emise de Tribunalul Prahova conform celor două sentinţe penale sus menţionate, cu nr. 181 din 6 decembrie 2002 şi respectiv nr. 268/10 ianuarie 2003.
Sentinţa a rămas definitivă prin neapelare.
În baza art. 409 şi art. 410 partea I pct. 71 C. proc. pen., împotriva acestei sentinţe a declarat recurs în anulare procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, considerându-o pronunţată cu încălcarea legii.
În motivarea recursului în anulare s-a arătat că, în baza art. 33 lit. a) C. pen., în mod corect Tribunalul Tulcea a constatat că infracţiunile pentru care contestatorul C.G.A. a fost condamnat prin hotărârile judecătoreşti menţionate sunt concurente.
În schimb, în aplicarea dispoziţiunilor art. 34 lit. b) C. pen., instanţa a dispus greşit contopirea pedepsei de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 175 din 24 aprilie 2002 a Tribunalului Prahova, fără a observa că aceasta a fost majorată la 7 ani închisoare, prin Decizia penală nr. 338 din 7 august 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, definitivă prin Decizia nr. 5480 din 11 decembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie.
Rezultă astfel că potrivit art. 36 alin. (2) C. pen., instanţa trebuia să contopească pedeapsa de 6 ani închisoare (aplicată prin sentinţa penală nr. 119 din 20 martie 2002) cu pedeapsa de 7 ani închisoare, astfel cum a fost ea majorată prin Decizia Curţii de Apel Ploieşti nr. 338 din 7 august 2002, urmând ca în final condamnatul să execute pedeapsa cea mai grea de 7 ani închisoare.
Neprocedând în acest mod instanţa de contopire a dispus ca inculpatul să execute o pedeapsă finală mai mică cu un an închisoare, respectiv de 6 ani închisoare, în loc de 7 ani închisoare, aşa cum în mod legal trebuia sa dispună.
Recursul în anulare este fondat.
Înalta Curte constată că in adevăr critica formulată este întemeiată, întrucât din actele şi lucrările dosarului rezultă că pedeapsa de 5 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 175 din 24 aprilie 2002 a Tribunalului Prahova a fost ulterior majorată la 7 ani închisoare, prin Decizia penală nr. 2338 din 7 august 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, în urma admiterii apelului declarat de procuror şi respingerii apelului declarat de inculpat.
Această pedeapsă a fost menţinută şi prin Decizia nr. 5480 din 11 decembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia penală.
În consecinţă, constatând existenţa cazului de casare prevăzut de art. 410 partea I pct. 71 C. proc. pen., Înalta Curte va admite recursul în anulare şi conform art. 4141 pct. 1, raportat la art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., va casa hotărârea atacată.
Înalta Curte rejudecând, va contopi cele două pedepse la care a fost condamnat contestatorul C.G.A., în cuantumurile corecte, respectiv pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 119 din 20 martie 2002 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă la data de 6 decembrie 2002, cu pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin Decizia penală nr. 338 din 7 august 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, menţinută prin Decizia nr. 5480 din 11 decembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, urmând ca în baza art. 36 alin. (2) C. pen., condamnatul contestator să execute pedeapsa de 7 (şapte) ani închisoare.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa rezultantă durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 noiembrie 2001 la 23 august 2004.
Mandatele nr. 181 din 6 decembrie 2002, nr. 268 din 10 ianuarie 2003 emise de Tribunalul Prahova, precum şi mandatul nr. 355 din 5 ianuarie 2004 a Tribunalului Tulcea vor fi anulate iar conform celor stabilite prin prezenta decizie se va dispune emiterea unui nou mandat.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMEL LEGII
DECIDE
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie împotriva sentinţei penale nr. 328 din 14 noiembrie 2003 a Tribunalului Tulcea, privind pe condamnatul C.G.A.
Casează sentinţa penală şi rejudecând:
Contopeşte pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 119 din 20 martie 2002 a Tribunalului Prahova, rămasă definitivă la data de 6 decembrie 2002, cu pedeapsa de 7 ani închisoare, aplicată prin Decizia penală nr. 338 din 7 august 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, menţinută prin Decizia nr. 5480 din 11 decembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, urmând ca în baza art. 36 alin. (2) C. pen. condamnatul să execute pedeapsa de 7(şapte) ani închisoare.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), deduce din pedeapsa rezultantă durata reţinerii şi arestării preventive de la 27 noiembrie 2001 la 23 august 2004.
Anulează mandatele nr. 181 din 6 decembrie 2002, nr. 268 din 10 ianuarie 2003 emise de Tribunalul Prahova, precum şi mandatul nr. 355 din 5 ianuarie 2004 a Tribunalului Tulcea şi dispune emiterea unui nou mandat conform prezentei decizii.
Menţine dispoziţiile sentinţei penale nr. 328 din 14 noiembrie 2003 a Tribunalului Tulcea numai în ceea ce priveşte plata onorariului apărătorului din oficiu.
Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru condamnatul C.G.A. în sumă de 200.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 august 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4223/2004. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4231/2004. Penal. Art. 20, 174, 175 c.p.... → |
|---|
