ICCJ. Decizia nr. 4206/2004. Penal. Cerere de contestaţie a nulităţii absolute. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4206/2004

Dosar nr. 4542/2004

Şedinţa publică din 19 august 2004

Asupra recursului de faţă,

Examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin Decizia penală nr. 1265 din 19 iulie 2004, pronunţată în dosarul nr. 2267/2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a respins, ca inadmisibil, recursul declarat de petentul inculpat T.G. împotriva deciziei penale nr. 889 din 23 iunie 2004 a Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.

Împotriva acestei hotărâri, a declarat recurs inculpatul T.G.

Înalta Curte constată, că recursul declarat de inculpat este inadmisibil, pentru următoarele argumente:

Potrivit art. 3851 alin. (1) lit. e) C. proc. pen., pot fi atacate cu recurs, printre altele, deciziile pronunţate, ca instanţe de apel, de curţile de apel.

În speţă, Decizia atacată a fost dată în instanţa de recurs, astfel încât nefiind prevăzută de lege calea recursului împotriva unor astfel de hotărâri, recursul este inadmisibil.

Potrivit art. 129 din Constituţie, împotriva hotărârilor judecătoreşti, părţile interesate şi Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condiţiile legii.

Aşadar, legea neprevăzând o asemenea cale de atac, recursul împotriva unei hotărâri pronunţate în recurs, este inadmisibil.

De altfel, însăşi modalitatea de atacare a unei decizii date în recurs, printr-o acţiune în constatarea nulităţii absolute a acestei hotărâri nu a fost motivată de apărarea inculpatului printr-un text procedural penal, dispoziţiile art. 197 alin. (3) referindu-se, în mod clar, la posibilitatea invocării nulităţii prevăzută în alin. (2) în orice stare a procesului, iar nu înafara procesului, deja rezolvat sub aspectul contestat de inculpat.

În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpat.

În raport cu soluţia ce se va pronunţa, este evident că nu se poate da curs unei excepţii de neconstituţionalitate ridicată într-o cale de atac neprevăzută de lege.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 600.000 lei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul T.G. împotriva deciziei penale nr. 1265 din 19 iulie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.

Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 august 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4206/2004. Penal. Cerere de contestaţie a nulităţii absolute. Recurs