ICCJ. Decizia nr. 4223/2004. Penal. încheiere. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 4223/2004

Dosar nr. 4625/2004

Şedinţa publică din 19 august 2004

Asupra recursului de faţă,

Examinând actele dosarului constată următoarele:

Prin încheierea din 29 iulie 2004, pronunţată în dosarul nr. 2566/2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a menţinut arestarea preventivă a inculpaţilor R.E.M. şi I.M.

S-a fixat termen la 25 august 2004 pentru soluţionarea apelurilor formulate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi de inculpaţi.

Împotriva acestei încheieri, inculpata R.E.M. a declarat recurs, care nu a fost motivat, în scris.

În motivele orale susţinute în instanţă, recurenta, prin apărător, a apreciat că menţinerea măsurii arestării preventive nu are nici un temei probator în sensul prevăzut de art. 143 şi art. 148 C. proc. pen.

Înalta Curte, examinând întreaga cauză sub toate aspectele, constată că recursul este nefondat, pentru motivele ce urmează:

Potrivit art. 3002 C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 109/2003, publicată în (M. Of. nr. 748/26.10.2003), în cauzele în care inculpatul este arestat, instanţa legal sesizată este datoare să verifice, în cursul judecăţii, legalitatea şi temeinicia arestării preventive, procedând potrivit art. 160b.

În conformitate cu prevederile art. 160b alin. (3), astfel cum au fost modificate prin aceeaşi ordonanţă de urgenţă, când instanţa constată că temeiurile care au determinat arestarea impun în continuare privarea de libertate sau că există temeiuri noi care justifică privarea de libertate, instanţa dispune, prin încheiere motivată, menţinerea arestării preventive.

Prin încheierea atacată, instanţa de apel, constatând că aceste dispoziţii procedurale sunt aplicabile în cauză, pentru că există motive verosimile de a bănui că inculpata a comis fapta de trafic ilicit de droguri de mare risc, iar lăsarea în libertate a acestuia prezintă un pericol concret pentru ordinea publică, a dispus menţinerea arestării preventive.

Înalta Curte reţine că încheierea instanţei de apel este legală şi justificată.

Astfel, potrivit art. 5 pct. 1 din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, referitor la cazurile de excepţie în care o persoană poate fi lipsită de libertate, inculpata R.E.M. a fost iniţial arestată în vederea aducerii sale în faţa autorităţilor judiciare competente existând motive verosimile de a bănui că a săvârşit o infracţiune (lit. c).

Ulterior, măsura arestării a fost menţinută pe baza condamnării pronunţate de un tribunal competent [art. 5 pct. 1 lit. a) din Convenţie)] în speţă, în temeiul condamnării inculpatei R.l.M. la pedeapsa de 3 ani şi 6 luni închisoare, în baza art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 lit. a) şi c) şi art. 76 lit. a) C. pen., pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, prin sentinţa penală nr. 779 din 8 iunie 2004.

Chiar dacă sentinţa nu a rămas, încă, definitivă, menţinerea arestării preventive a inculpatei este justificată, aceasta fiind trimisă în judecată pentru o infracţiune pentru care legea prevede o pedeapsă mai mare de 4 ani închisoare şi existând probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă un pericol concret pentru ordinea publică.

Constatând că sunt întrunite atât cerinţele art. 3002 şi ale art. 160b alin. (3) C. proc. pen., cât şi prevederile art. 5 pct. 1 lit. a) şi c) din Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, Curtea va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpată.

Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta inculpată va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 800.000 lei, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata R.M.E. împotriva Încheierii din 29 iulie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, pronunţată în dosarul nr. 2566/2004.

Obligă pe recurenta inculpată la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 19 august 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 4223/2004. Penal. încheiere. Recurs