ICCJ. Decizia nr. 440/2004. Penal. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 440/2004
Dosar nr. 4667/2003
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 735 din 7 august 2003, s-a respins contestaţia la executare formulată de condamnatul I.C.D. împotriva sentinţei penale nr. 52/1999 a Tribunalului Arad, definitivă prin Decizia penală nr. 652 din 8 februarie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, ca neîntemeiată.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul a fost obligat la 600.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Instanţa de judecată a reţinut că petiţionarul contestator se află în executarea unei pedepse de 7 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 52/1999 a Tribunalului Arad.
În temeiul art. 460 şi art. 461 lit. c) C. proc. pen., a solicitat să se constate neconstituţionalitatea Legii nr. 23/1969, privind executarea pedepselor şi a H.C.M. nr. 2282/1969 pentru aprobarea Regulamentului pentru executarea unor pedepse şi a măsurii arestării preventive, întrucât încalcă dispoziţiile art. 23 din Constituţia României.
Avându-se în vedere că prin art. 16 din OUG nr. 66/2003, aceste acte normative au fost abrogate s-a constatat ca fiind neîntemeiată contestaţia formulată.
Împotriva acestei soluţii a declarat apel condamnatul contestator I.C.D., pe care a criticat-o pentru nelegalitate, susţinând că, cererea sa de declarare a neconstituţionalităţii actelor normative menţionate reprezintă un incident ivit în cursul executării pedepsei, conform art. 461 lit. d) C. proc. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 559/ A din 23 septembrie 2003 a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnatul I.C.D. împotriva sentinţei penale nr. 735 din 7 august 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală.
Împotriva acestei decizii, condamnatul nemulţumit, în termenul legal a declarat recurs, motivat în scris.
În susţinerea orală atât recurentul condamnat, precum şi apărătorul său au criticat hotărârea atacată pentru neaplicarea art. 461 lit. d) C. proc. pen., precum şi ale art. 13 şi art. 14 C. pen., privind neconstituţionalitatea Legii nr. 23/1969 privind executarea pedepselor şi ale H.C.M. nr. 2282/1969 ce afectează un număr mare de deţinuţi şi care acte normative, încalcă prevederile art. 23 din Constituţia României.
Recursul este nefondat.
Examinându-se actele dosarului în raport de obiectul contestaţiei la executare, formulată de condamnatul-recurent, se reţin, în fapt, următoarele:
Recurentul-condamnat execută o pedeapsă aplicată printr-o hotărâre definitivă, de 7 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, prevăzută de art. 215 alin. (3) şi (5) C. pen., cu un prejudiciu penal de 3.692.500.000 lei (a se vedea sentinţa penală nr. 52/1999 a Tribunalului Arad, definitivă prin Decizia penală nr. 652 din 8 februarie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie).
În această situaţie fiind, condamnatul a adresat intitulata contestaţie la executare, în baza art. 461 lit. d) C. proc. pen. şi art. 13 şi art. 14 C. pen., invocând neconstituţionalitatea Legii nr. 23/1969, precum şi a H.C.M. nr. 2282/1969, privind regimul de executare a pedepselor şi regulamentul pentru executarea pedepselor. În motivarea recursului de faţă, ca de altfel şi a cererii iniţiale, contestatorul apreciază că, se impune constatarea neconstituţionalităţii acestor acte normative şi numai astfel, se va vedea că „s-a ivit un incident în cursul executării" pedepsei după cum e prevăzut în art. 461 lit. d) C. proc. pen.
Curtea, examinând prevederile art. 461 lit. d) C. proc. pen. şi art. 23 alin. (1) din Legea nr. 47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, constată că, în realitate şi la speţă, nu s-a ivit nici un incident în cursul executării pedepsei, dintre cele prevăzute de dispoziţiile textului din Codul de procedură penală sus-menţionat.
Se reţine aceasta, deoarece nu se poate echivala cu un „incident ivit pe timpul executării pedepsei, cererea de constatare a neconstituţionalităţii unei legi sau ordonanţe" şi care nu poate fi ridicată printr-o acţiune principală (cum procedează recurentul) ci numai pe cale de excepţie, în faţa instanţei şi numai cu ocazia judecării unei cauze şi „de care excepţie depinde soluţionarea cererii respective", potrivit art. 23 din Legea nr. 47/1992.
Altfel spus, legea nu permite a se construi, un „pretins incident ivit pe timpul executării pedepsei", pe calea unei cereri adresată direct şi pe cale principală, de constatarea neconstituţionalităţii unei legi, în speţă Legea nr. 23/1969 privind executarea pedepselor, atâta timp cât, în realitate, condamnatul încalcă dispoziţiile art. 23 din Legea nr. 47/1992 şi urmăreşte reducerea pedepsei aplicată printr-o hotărâre penală definitivă.
Pe de altă parte, se mai reţine că, ulterior introducerii „contestaţiei" de faţă, a intrat în vigoare şi OUG nr. 66/2003 (M. Of. nr. 502/11.07.2003), privitoare la unele drepturi ale persoanelor aflate în executarea pedepselor, iar condamnatul a depus un memoriu şi pentru promovarea unui recurs în anulare.
În raport de cele analizate, urmează a se respinge recursul de faţă, ca nefondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se vor aplica şi prevederile art. 192 C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul I.C.D. împotriva deciziei penale nr. 559 din 25 septembrie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă pe recurent să plătească statului 700.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 435/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4411/2004. Penal. Art. 211 alin.2 C.P. Recurs → |
|---|
