ICCJ. Decizia nr. 435/2004. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 435/2004
Dosar nr. 4536/2002
Şedinţa publică din 23 ianuarie 2004
Asupra recursurilor penale de faţă;
Văzând actele şi lucrările dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 874 din 21 decembrie 2001, Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, în baza art. 257 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), a condamnat pe inculpaţii B.I., M.V. şi L.O. la câte o pedeapsă de 2 ani şi 8 luni închisoare fiecare.
În baza art. 81 C. pen. şi art. 82 C. pen., a suspendat condiţionat executarea pedepselor pe durata unor termene de încercare de 4 ani şi 8 luni.
A atras atenţia inculpaţilor asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
A constatat că inculpaţii au fost reţinuţi şi arestaţi preventiv de la 18 iunie2001, dată de la care a dedus prevenţia la zi.
În baza art. 350 C. proc. pen., a dispus punerea de îndată în libertate a inculpaţilor, dacă nu sunt arestaţi în alte cauze.
În baza art. 257 alin. (2), raportat la art. 256 alin. (2) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpatul B.I. a sumei de 1500 dolari S.U.A. în contravaloare în lei a acesteia la data plăţii, de la inculpatul M.V. a contravalorii în lei la data plăţii a sumei de 2.500 dolari S.U.A. şi de la inculpatul L.O. a contravalorii în lei la data plăţii a sumei de 6.000 dolari S.U.A.
În baza art. 288 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), a condamnat pe inculpatul D.V.M. la o pedeapsă de 3 ani închisoare cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A menţinut starea de arest a inculpatului şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia de la 20 iunie 2001 la zi.
În baza art. 14 şi art. 348 C. proc. pen., a dispus anularea documentelor falsificate, respectiv filele cu vizele false aplicate pe paşapoartele martorilor B.C. şi B.R.C.
În baza art. 191 C. proc. pen., a obligat pe inculpaţii B.I., M.V. şi L.O. la câte 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, iar pe inculpatul D.V.M. la 1.100.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 300.000 lei onorariu avocat oficiu.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că inculpaţii B.I., M.V. şi L.O., în prima decadă a lunii iunie 2001, lăsând să se înţeleagă că au influenţă asupra unui funcţionar din cadrul Ambasadei Canadei, au pretins şi încasat suma de 10.000 dolari S.U.A. de la B.R. şi B.C. în scopul obţinerii unor vize turistice pentru Canada, vizele aplicate dovedindu-se ulterior a fi false.
Activitatea infracţională a inculpatului D.V.M. a constat în contrafacerea celor două vize turistice pentru Canada pe paşapoartele numiţilor B.C. şi B.R.C., folosind imprimanta unui calculator.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, inculpaţii L.O., M.V. şi D.V.M., precum şi B.C. şi B.R.C., care s-au constituit părţi civile.
Parchetul a cerut schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpaţii L.O., M.V. şi B.I. din infracţiunea de trafic de influenţă în cea de înşelăciune, precum şi majorarea pedepselor aplicate tuturor inculpaţilor.
La rândul lor, recurenţii inculpaţi L.O. şi M.V. au solicitat achitarea lor, iar în subsidiar, reducerea pedepselor. Inculpatul D.V.M. a cerut redozarea pedepsei.
Prin Decizia penală nr. 443 din 1 august 2002, Tribunalul Bucureşti a admis apelul parchetului, a desfiinţat parţial sentinţa şi a înlăturat aplicarea art. 81 – art. 82 C. pen., pentru inculpaţii B.I., L.O. şi M.V., cu privire la care a dispus executarea pedepselor în regim de detenţie şi aplicarea art. 71 – art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Celelalte dispoziţii ale sentinţei au fost menţinute.
Apelurile inculpaţilor şi părţilor civile au fost respinse ca nefondate, aceştia fiind obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Împotriva ultimei hotărâri au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, inculpaţii L.O., M.V. şi D.M.V., precum şi părţile civile B.C. şi B.R.C.
Prin încheierea din 23 mai 2003 a Curţii Supreme de Justiţie s-a luat act de retragerea recursului declarat de inculpatul D.V.M., iar recursul parchetului cu privire la acelaşi inculpat, după ce a fost disjuns, a fost respins ca nefondat prin Decizia penală nr. 3284 din 4 iulie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie.
Criticile aduse de parchet cu privire la nelegalitatea deciziei le reiterează pe cele invocate şi cu privire la hotărârea instanţei de fond, respectiv greşita încadrare juridică dată faptelor săvârşite de inculpaţii L.O., M.V. şi B.I., precum şi greşita individualizare a pedepselor aplicate celor trei inculpaţi.
Recurenţii inculpaţi au cerut, în principal, achitarea lor, întrucât faptele nu sunt prevăzute de legea penală şi în subsidiar menţinerea pedepselor şi a modului lor de individualizare, astfel cum au fost dispuse prin sentinţa instanţei de fond.
Recurenţii B.C. şi B.R. nu şi-au motivat recursurile.
Examinând recursurile astfel formulate şi verificând Decizia atacată sub aspectul motivelor ce pot fi luate în considerare din oficiu, Curtea constată că atât instanţa de fond, cât şi cea de apel a reţinut o corectă situaţie de fapt şi a dat o corespunzătore încadrare juridică faptelor comise de inculpat.
Din probele administrate rezultă că B.I., M.V. şi L.O. au lăsat să se înţeleagă că au influenţă asupra unui funcţionar din cadrul Ambasadei Canadei la Bucureşti şi pot interveni pentru a obţine vize turistice pentru B.C. şi B.R., pretinzând şi primind de la aceştia suma de 10.000 dolari S.U.A.
Chiar dacă ulterior s-a dovedit că vizele sunt false, această situaţie nu imprimă faptelor comise de cei trei inculpaţi caracterul şi elementele constitutive ale infracţiunii de înşelăciune, întrucât traficul de influenţă s-a consumat în momentul în care inculpaţii au pretins suma de 10.000 dolari S.U.A. lăsând să se înţeleagă că au influenţă asupra unui funcţionar de la Ambasada Canadei, pe care îl vor determina să facă un act ce intra în atribuţiile lui de serviciu.
Pentru consumarea infracţiunii de trafic de influenţă nu are relevanţă dacă a avut loc sau nu intervenţia pe lângă un funcţionat şi nici dacă s-a invocat numele acestuia.
Esenţial este ca persoana interesată să fi fost determinată a preda suma de bani cerută, crezând în existenţa influenţei invocată de inculpaţi.
Aşa fiind, criticile inculpaţilor recurenţi cu privire la nevinovăţia lor şi cele aduse de parchet referitoare la greşita încadrare juridică dată faptelor comise de cei trei inculpaţi, sunt nefondate.
Nici susţinerile recurenţilor care au invocat motivul de recurs prevăzut de art. 3859 pct. 14 C. proc. pen., în sensul greşitei individualizări a pedepselor, nu sunt justificate.
Instanţa de apel a analizat corect participarea fiecărui inculpat la comiterea faptelor, a reţinut justificat existenţa unui grad ridicat de pericol social al infracţiunilor comise, în grup şi după un plan prealabil şi a schimbat judicios modalitatea de executare a pedepselor stabilite greşit de prima instanţă, cu aplicarea art. 81 C. pen.
În raport de încadrarea juridică dată faptelor comise de inculpaţi, numiţii B.C. şi B.R.C., care au oferit inculpaţilor suma de 10.000 dolari S.U.A. pentru a cumpăra influenţa unui funcţionar de la Ambasada Canadei la Bucureşti, nu pot avea calitatea de părţi civile.
În mod corect, în conformitate cu prevederile art. 257 alin. (2) C. pen., cu referire la art. 256 alin. (2) C. pen., suma de bani a fost confiscată de la inculpaţi, după cum a fost împărţită între ei, neputând fi restituită persoanelor care au plătit-o. Beneficiarii traficului de influenţă, fiind de rea credinţă, nu pot obţine înapoierea bunurilor oferite inculpaţilor.
Pentru toate aceste considerente recursurile declarate în cauza de faţă sunt nefondate, urmând a fi respinse conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, de inculpaţii L.O. şi M.V. şi de părţile civile B.C. şi B.R.C. împotriva deciziei penale nr. 443 din 1 august 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu a intimatului inculpat B.I., în sumă de 300.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă pe recurenţii inculpaţi cât şi părţile civile recurente să plătească statului câte 800.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 23 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4310/2004. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 440/2004. Penal. Contestaţie la executare.... → |
|---|
