ICCJ. Decizia nr. 4476/2004. Penal. încheiere. Recurs
Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4476/2004
Dosar nr. 4958/2004
Şedinţa publică din 9 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin încheierea din 25 august 2004, pronunţată în dosarul penal nr. 907/P/2004, Curtea de Apel Galaţi a menţinut starea de arest a apelanţilor inculpaţi T.M.L. deţinut în Penitenciarul Spital Poarta Albă şi M.M. deţinut în Penitenciarul Galaţi, motivând că temeiurile ce au stat la baza luării acestei măsuri preventive nu s-au modificat, impunându-se, în continuare, privarea lui de libertate.
În termen legal, inculpatul M.M. a declarat recurs împotriva menţionatei încheieri, solicitând punerea sa, de îndată, în libertate, întrucât de la ultima prelungire au trecut mai mult de 30 zile, astfel încât măsura arestării preventive a încetat de drept.
Totodată, a arătat că prelungirea arestării nu se justifică nici pentru faptul că infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată nu este dovedită.
Recursul inculpatului nu este fondat.
Potrivit art. 136 alin. (1) C. proc. pen., în cauzele privitoare la infracţiuni pedepsite cu închisoare, pentru a se asigura buna desfăşurare a procesului penal, ori pentru a se împiedica sustragerea inculpatului de la judecată, se poate lua faţă de acesta măsura arestării preventive prevăzută de lit. d) din menţionatul text de lege.
În art. 148 alin. (1) C. proc. pen., astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 281/2003, se arată că măsura arestării inculpatului poate fi luată dacă sunt întrunite condiţiile cuprinse în art. 143 din acelaşi cod şi inculpatul a săvârşit o infracţiune pentru care legea prevede pedeapsa detenţiei pe viaţă alternativ cu pedeapsa închisorii sau pedeapsa închisorii mai mare de 4 ani şi există probe certe că lăsarea sa în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică.
Examinând încheierea atacată, în raport de motivele de recurs invocate, se constată că menţinerea măsurii arestării preventive, dispusă de Curtea de Apel Galaţi la 25 august 2004, este legală şi temeinică, din actele dosarului rezultând că infracţiunea pentru care inculpatul a fost trimis în judecată şi condamnat de instanţa de fond, respectiv omor prevăzut de art. 174 alin. (1) C. pen., este dovedită, ducând la concluzia că lăsarea acestuia în libertate prezintă pericol concret pentru ordinea publică, aşa cum cer dispoziţiile art. 148 alin. (1) C. proc. pen.
Susţinerile inculpatului, în sensul că în cursul procesului, prelungirea arestării preventive nu s-a făcut cu respectarea prevederilor legale, nu se confirmă, din actele dosarului rezultând că instanţele au respectat întocmai dispoziţiile art. 160b C. proc. pen., aplicabile în materie.
Pentru considerentele expuse, recursul inculpatului M.M., nefiind fondat, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va fi respins, ca atare, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Onorariul pentru apărarea din oficiu se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.M. împotriva încheierii de şedinţă din 25 august 2004 a Curţii de Apel Galaţi, pronunţată în dosarul nr. 907/2004.
Obligă pe recurent să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 9 septembrie 2004.
← ICCJ. Decizia nr. 444/2004. Penal. întrerupere executare... | ICCJ. Decizia nr. 45/2004. Penal. Art.20 rap.la art.174 c.pen.... → |
---|