ICCJ. Decizia nr. 462/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 462/2004
Dosar nr. 4171/2003
Şedinţa publică din 27 ianuarie 2004
Asupra recursului de faţă,
Examinând actele dosarului constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 413 din 27 iunie 2003, pronunţată în dosarul nr. 816/2002, Tribunalul Constanţa, secţia penală, în baza art. 211 alin. (1) şi (2) lit. a), d) şi f) şi alin. (3) C. pen., a condamnat pe inculpatul A.M. la 18 ani închisoare şi 6 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. A aplicat art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Instanţa a menţinut starea de arest a inculpatului, conform art. 350 C. proc. pen. şi în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), a dedus prevenţia de la 7 februarie 2002 la zi.
Au fost respinse pretenţiile civile (reprezentând cheltuieli de înmormântare) formulate de partea civilă M.T., în nume propriu.
Au fost admise pretenţiile formulate de aceeaşi parte civilă, în calitate de curator al moştenitorilor defunctului C.N., dispunându-se obligarea inculpatului la plata sumelor de 447.500.000 lei şi 334 dolari S.U.A. ori a echivalentului în lei la data plăţii către partea civilă, în calitate de curator.
Inculpatul a mai fost obligat la plata sumei de 8.812.524 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare a victimei către partea civilă Spitalul Clinic Judeţean Constanţa.
Instanţa a reţinut că, în noaptea de 22 decembrie 2000, în jurul orelor 2,15, Poliţia municipiului Constanţa a fost sesizată de personalul Spitalului Clinic Judeţean Constanţa asupra internării numitului C.N. în secţia neurochirurgie, cu diagnosticul traumatism cranio-cerebral şi facial acut deschis, produs prin agresiune.
Deplasându-se la spital, lucrătorii de poliţie nu au reuşit să discute cu victima, de profesie avocat, întrucât aceasta era incoerentă.
Deplasându-se la locuinţa victimei, poliţiştii au constatat că uşa de la intrare fusese forţată, iar în interior era dezordine, semn că se căutaseră bunuri pentru a fi sustrase.
S-au găsit mai multe urme papilare pe mai multe bunuri (un portofel şi un pahar), care au fost ridicate în vederea identificării făptuitorilor, rezultând că s-a săvârşit un jaf.
La data de 24 decembrie 2000, victima C.N. a decedat.
În Raportul de constatare medico-legală efectuat în cauză de S.M.L. constanţa, medicii legişti au concluzionat că moartea victimei a fost violentă şi s-a datorat şocului traumatic, consecinţă a unui politraumatism produs prin agresiune, finalizat cu hemoragie meningee, edem cerebral, fracturi, pe fondul unui organism tarat prin vârstă şi afecţiuni cronice degenerative. Se mai precizează că leziunile traumatice multiple s-au putut produce prin loviri repetate cu şi de corpuri dure la data de 23 decembrie 2000, existând o legături de cauzalitate directă şi imediată între acestea şi mecanismul de producere a morţii.
Înafara acestor leziuni, victima mai prezenta şi leziuni mai vechi, de aproximativ 3 săptămâni, fractură de humerus stâng tratată ortopedic, schimoze întinse toraco-branhiale stânga, produse prin cădere.
La data de 25 decembrie 2000, cu ocazia unei noi cercetări la faţa locului, s-au prelevat noi urme papilare de pe un pahar aflat pe aragazul din bucătărie, de pe o sticlă de vodcă, o sticlă de bere şi o sticlă de coniac din bucătărie, precum şi de pe un pahar din dormitor.
După examinarea acestor urme papilare, s-a constatat că urma digitală de pe paharul găsit pe aragazul din bucătărie aparţine unuia dintre suspecţii cărora li s-au luat amprentele, respectiv inculpatului A.M.
Fiind audiat, în faza de urmărire penală, acesta a declarat că o cunoştea de mai mulţi ani pe victimă, întrucât îi ajutase pe părinţii săi pentru obţinerea actelor de proprietate, iar ulterior părinţii inculpatului au ajutat victima, făcându-i curat în locuinţă. A mai declarat că, personal, ar fi intrat în casa victimei ultima dată, în urmă cu aproximativ un an şi jumătate când o ajutase pe victimă că scoată din casă un covor.
Ulterior, după efectuarea expertizei criminalistice, inculpatul a revenit asupra declaraţiei sale, precizând că a vizitat victima în luna noiembrie 2000, când i-a dus un sac cu cartofi cumpărat de C.N. de la magazinul părinţilor inculpatului, ocazie cu care ar fi fost servit cu un pahar cu vin roşu, pe care, după ce l-a consumat, a spălat paharul lăsându-l pe masa din bucătărie. Aceste declaraţii ale inculpatului au fost însă infirmate chiar de părinţii săi (A.B. şi A.I.), precum şi de martorul P.V., găzduit de părinţii inculpatului în perioada în care s-a săvârşit fapta. Potrivit declaraţiei dată de P.V., sacul de cartofi a fost transportat la locuinţa victimei de martor, iar nu de inculpat.
După audierea acestui martor, inculpatul a revenit din nou asupra declaraţiei date, precizând că părinţii săi i-ar fi cerut să declare aşa pentru a nu se descoperi că găzduiau pe martor fără forme legale.
Şi în faza cercetării judecătoreşti, inculpatul şi-a schimbat susţinerile precizând că ar fi fost în casa victimei nu cu un an în urmă ci cu o săptămână în urmă pentru a-l ajuta să întindă un covor într-o cameră.
Martorul N.N., vecin cu victima, locuind însă la etajul I, a declarat că l-a văzut, prin vizor pe inculpat şi pe alţi tineri (de etnie romă) coborând în fugă dinspre etajul superior, unde locuia victima, în noaptea de 22 decembrie 2000, precizând că îl cunoştea de mic pe inculpat ca fiind unul din cei trei băieţi ai ţiganului turc ce locuia pe strada Farului şi avea un magazin alimentar. Martorul a mai declarat că după ce tinerii au coborât a auzit gemete în apartamentul victimei şi strigăte de ajutor. Fiindu-i teamă să iasă singur din apartament l-a sunat pe vecinul său S. cu care a urcat la etajul II unde locuia victima şi au constatat că uşa fusese spartă iar o bucată din tocul uşii lipsea. Un alt vecin S.C. a venit, iar toţi trei au intrat în apartament, unde era dezordine. Au găsit victima în dormitor între zid şi pat, imobilizată întrucât avea o mână în gips. Când l-au întrebat ce s-a întâmplat, victima a răspuns „m-au bătut ţiganii". Imediat a fost anunţată ambulanţa care a transportat victima la spital. Martorul N.N. (a cărei declaraţie a fost contestată de inculpat) l-a recunoscut pe inculpat, fără nici o ezitare, ca fiind unul dintre cei 4 tineri pe care i-a văzut în noaptea în care a fost săvârşită fapta, în prezenţa a doi martori asistenţi.
Au fost audiaţi în cauză şi doi pacienţi din salonul în care a fost internată victima, iar de la aceasta au aflat că a fost bătut de trei tineri unul blond şi doi bruneţi, cel blond fiind C., care-i făcea curat în locuinţă. Agresorii au împins uşa, l-au lovit în cap cu un obiect dur, iar unul dintre ei, la cererea victimei, i-a adus un pahar cu apă în care bănuieşte că i-au pus o substanţă care l-a ameţit. Înainte l-au întrebat unde are banii şi bunurile de valoare. Martorul V.M., decedat ulterior, a mai declarat că ştie de la victimă că victima îi arătase cu câteva zile strănepotului său suma de 47 milioane şi 384 dolari S.U.A., obligaţiuni de trezorerie în valoare de 511.200.000 lei şi două C.E.C.-uri la purtător în valoare de 200.000.000 lei.
Martorul M.T. a mai arătat că şi-a vizitat unchiul în ziua de 21 decembrie 2000, spălându-i vasele din bucătărie şi nu i-a lăsat nimic pe masă ori pe aragaz.
Efectuându-se testul poligraf inculpatului, la întrebările relevante cauzei s-au constatat note specifice comportamentului simulat.
În faza de urmărire penală, au fost înregistrate convorbirile dintre inculpat şi membrii familiei sale, în locuinţa lor.
Inculpatul, deşi recunoaşte vocile părinţilor săi, nu recunoaşte că ar fi spus acestora: „n-are ce să-mi facă până la urmă, dacă eu ţin declaraţia că nu am făcut nimic, eu declaraţiile alea pe care le-am dat, nu o să le mai schimb niciodată", „am bătut la uşă. Cine este? Eu sunt. Tu eşti mă ţigane. Ăsta s-a întors şi când i-am dat, i-am dat aşa de tare, dă-i cu şutu, dă-i cu şutu, în sânge l-am lăsat exact ca un boxer d-ăla am boxat". Aceste înregistrări au fost legal autorizate, iar transcrierea lor este confirmată.
Instanţa a înlăturat apărarea inculpatului cu privire la prezenţa sa în alt loc în noaptea de 22 decembrie 2000, reţinând că declaraţiile celor trei martori audiaţi la cererea inculpatului sunt nesincere şi pro cauza, ele necoroborându-se cu alte mijloace de probă administrate.
Prin Decizia penală nr. 267/ P din 27 august 2003, Curtea de Apel Constanţa, secţia penală, a admis apelul declarat de inculpatul A.M. împotriva sentinţei penale nr. 413 din 17 iunie 2003, pe care a desfiinţat-o numai cu privire la acţiunea civilă, reducând despăgubirile civile de la 447.500.000 lei la 47.500.000 lei către partea civilă, menţinând obligarea apelantului inculpat la plata către aceasta şi a sumei în valută. Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei apelate.
A fost menţinută starea de arest a inculpatului, prelungindu-se arestarea cu 30 zile până la 25 septembrie 2003.
Împotriva acestei decizii, inculpatul a declarat recurs, solicitând, în principal, achitarea în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., iar în subsidiar, casarea hotărârilor pronunţate de ambele instanţe şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond pentru administrarea probelor solicitate de inculpat în dovedirea nevinovăţiei sale.
A solicitat efectuarea următoarelor probe suplimentare de instanţa de fond: completarea expertizei dactiloscopice, în sensul de a se preciza vechimea amprentei digitale a inculpatului, respectiv în raport cu data săvârşirii faptei (anterioară ori posterioară), precum şi probe asupra cărora instanţa nu s-a pronunţat: reconstituirea, o expertiză tehnică vocală pentru a se stabili căror persoane aparţin vocile de pe înregistrările consemnate în transcrierea dactilografiată a acestora.
A fost criticată, de asemenea, şi respingerea cererii de restituire a cauzei la procuror.
De asemenea, s-a susţinut că probele în acuzare conţin multe contradicţii, că nu s-au avut în vedere declaraţiile victimei care era conştientă şi care nu l-a indicat ca autor pe inculpat, ci persoane necunoscute, iar interpretarea probelor a fost făcută eronat.
Examinând ambele motive de recurs, Înalta Curte constată că nu sunt justificate, pentru argumentele ce urmează:
Ambele instanţe au reţinut corect situaţia de fapt şi au încadrat corespunzător faptele, probele existente la dosar confirmând săvârşirea infracţiunii pentru care inculpatul a fost trimis în judecată, tâlhărie în forma calificată care a avut ca urmare moartea victimei.
Declaraţiile martorilor audiaţi în cauză pe parcursul procesului penal, precum şi celelalte probe efectuate în cauză (procese verbale de constatare, expertize tehnico-ştiinţifice, recunoaşteri din grup, procese verbale de predare a probelor spre analiză), înregistrarea convorbirilor din locuinţa familiei A. confirmă săvârşirea faptei de către inculpat.
Înalta Curte constată că în mod justificat instanţele au înlăturat ca nesincere declaraţiile martorilor S.E., S.M., precum şi declaraţiile date de părinţii inculpatului, privind prezenţa inculpatului în alte locuri decât la domiciliul victimei (la bunica sa şi apoi la discoteca din localitatea Lumina), declaraţii care contrazic chiar declaraţiile date de inculpat la data de 23 ianuarie 2001 când acesta a arătat că nu îşi aminteşte ce a făcut în noaptea de 22 decembrie 2000.
Or, dacă imediat după comiterea faptei, însuşi inculpatul nu a susţinut că ar fi fost plecat din localitate, precizând chiar că după orele 18, de regulă, nu mai iese din casă, este evident că declaraţiile martorilor sunt contrare adevărului chiar în varianta relatată de inculpat în această declaraţie.
Înalta Curte mai observă că, declaraţiile date de inculpat în tot cursul procesului penal sunt nesincere şi contradictorii, inculpatul încercând să inducă în eroare organele de cercetare penală şi instanţele de judecată pentru a nu răspunde penal pentru fapta săvârşită.
Prezenţa sa la locul faptei este confirmată de martorul N.N., care l-a şi recunoscut din grup pe inculpat. De asemenea, înregistrarea convorbirilor şi transcrierea acestora pe casetă, operaţiune autorizată şi confirmată legal, probează atât recunoaşterea săvârşirii faptei de către inculpat care descrie şi unele aspecte din timpul faptei, cât şi încercarea inculpatului şi a membrilor familiei sale de a ascunde adevărul.
Inculpatul a emis mai multe variante în cursul procesului, în raport cu înlăturarea treptată, prin probele administrate, a susţinerilor sale, atitudine care demonstrează nesinceritatea acestuia şi tendinţa de a ascunde adevărul care îi este defavorabil.
Astfel, iniţial, a declarat că nu a fost în locuinţa victimei de mai mult de un an de zile, apoi a redus termenele la trei săptămâni şi în final la o săptămână, când a pretins că victima l-ar fi servit cu un pahar cu vin (încercând astfel să explice prezenţa urmei sale papilare descoperită pe pahar), apărare de asemenea contrară realităţii. Nepotul victimei a relatat că, la data de 21 decembrie 2000, fusese în locuinţa victimei şi spălase toate vasele, nelăsând nimic pe masa ori pe aragazul din bucătărie.
Or, în raport cu probele administrate, instanţele au reţinut corect vinovăţia inculpatului, probele administrate fiind de natură a le convinge asupra temeiniciei acuzaţiilor ce i se aduc prin rechizitor.
Efectuarea altor probe (suplimentarea expertizei dactiloscopice, ori reconstituirea) nu sunt necesare decât dacă organul de urmărire penală sau instanţa de judecată le găseşte necesare pentru verificare şi precizarea unor date (art. 116 şi art. 130 C. proc. pen.).
Or, atât instanţa de fond, cât şi instanţa de apel nu au considerat necesare aceste probe. Înalta Curte constată, de asemenea, că probele nu sunt necesare în raport cu probele deja efectuate în cauză. Pe de altă parte, întrucât inculpatul a contestat participarea sa reconstituirea ar fi lipsită de concludenţă.
Referitor la declaraţiile date de victimă la spital, în condiţiile unui şoc traumatic, a unui politraumatism soldat cu hemoragie meningee, nu au fost consemnate de organele de poliţie, menţionându-se că victima este confuză. Totodată, martorii audiaţi, pacienţi ai aceluiaşi spital şi care au fost internaţi în acelaşi salon cu victima, au fost deja audiaţi în legătură cu relatările victimei.
Astfel fiind, Înalta Curte constată că au fost administrate toate probele necesare descoperirii adevărului, casarea hotărârilor solicitată de recurent fiind nejustificată.
Pentru argumentele expuse mai sus, nu este întemeiat nici motivul de recurs care priveşte greşita condamnare a inculpatului, Înalta Curte constatând că probele administrate precum dovedesc săvârşirea faptei de către recurentul inculpat.
În consecinţă, Înalta Curte va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), va fi scăzut din durata pedepsei timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 7 februarie 2002 la 27 ianuarie 2004.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, în cuantum de 1.100.000 lei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.M. împotriva deciziei penale nr. 267/ P din 27 august 2003 a Curţii de Apel Constanţa.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 7 februarie 2002 la 27 ianuarie 2004.
Obligă pe recurentul inculpat la plata sumei de 1.100.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 ianuarie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 461/2004. Penal. Decretul nr.328/1966. Recurs... | ICCJ. Decizia nr. 463/2004. Penal. Art.197, 202 c.pen. Recurs → |
|---|
