ICCJ. Decizia nr. 4486/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4486/2004
Dosar nr. 2601/2004
Şedinţa publică din 10 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin sentinţa penală nr. 100 din 23 ianuarie 2004, a condamnat pe inculpatul B.R. la 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen. şi la 8 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru infracţiunea de trafic de droguri de mare risc, prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., dispunându-se, în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., ca acesta să execute pedeapsa de 8 ani şi 6 luni închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi 64 C. pen., s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 21 mai 2002 la zi.
În baza art. 1 din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat cantitatea de 0,59 gr. heroină rămasă de la efectuarea analizelor de laborator, ambalată şi sigilată cu sigiliul tip nr. 1 cu nr. 50091 pentru fapta de la pct. 1 din rechizitoriu.
Conform art. 17 alin. (2) din Legea nr. 143/2000 s-a confiscat de la inculpat suma de 100.000 lei dobândită prin valorificarea drogurilor (fapta de la pct. 2 rechizitoriu).
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
La data de 20 mai 2002, în urma percheziţiei domiciliare efectuate la locuinţa inculpatului B.R. din str. Viitorului, sector 2 Bucureşti, operaţiune desfăşurată în baza autorizaţiei nr. 3268/P/2002, s-au găsit un tub de medicamente în care se aflau 18 pliculeţe tip „bilă", ce conţineau o substanţă pulverulentă de culoare maro, 2 seringi hipodermice folosite şi o fiolă de sticlă spartă, cu urme de arsură.
Referitor la cele 18 doze, s-a stabilit prin raportul de constatare tehnico-ştiinţifică nr. 111626 din 21 mai 2002 că acestea au o masă de 0,64 gr. cofeină.
În ceea ce priveşte destinaţia acestor droguri, instanţa nu a reţinut apărările inculpatului, în sensul că erau destinate consumului propriu, apreciind că aceste susţineri sunt infirmate de împrejurarea că respectiva cantitate este apreciabilă, depăşind cu mult necesarul zilnic al unui consumator, de faptul că soţia sa nu l-a văzut vreodată pe inculpat administrându-şi droguri şi de aceea că veniturile licite ale inculpatului nu i-ar fi permis acestuia să cumpere heroină, el având, de altfel, probleme materiale, aşa cum rezultă din cele afirmate de către soţia sa şi martorul propus, chiar de inculpat.
În raport de toate aceste date, instanţa a apreciat că activitatea desfăşurată de către inculpat, în sensul de a ţine la domiciliul său heroină, îndeplineşte cerinţele esenţiale pentru existenţa infracţiunii prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000, şi anume aceea că a fost comisă fără drept şi că scopul săvârşirii acesteia nu este acela al consumului propriu.
Totodată, instanţa a mai reţinut în sarcina inculpatului şi aceea că la data de 24 ianuarie 2002 a vândut martorului Z.O., o doză de heroină.
Sub acest aspect are în vedere că la data respectivă a fost efectuată o percheziţie domiciliară la adresa unde locuieşte şi inculpatul, împrejurare în care au fost găsite 50 de doze de heroină, pentru aceste fapte fiind trimişi în judecată numiţii D.G.L. şi B.E. (fratele şi cumnata inculpatului), prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti nr. 2771/P/2002.
Cu aceeaşi ocazie a fost depistat şi numitul Z.O., asupra căruia s-a găsit o doză de heroină şi care, audiat în cauza respectivă în calitate de învinuit, a declarat că şi-a procurat acea doză în aceeaşi zi de la un anume R. de la adresa din str. Viitorului.
Fiind audiat şi în prezenta cauză, martorul Z.O. a declarat că de mai mult timp cumpăra heroină de la adresa respectivă de la o persoană despre care ştie că se numeşte R., pe care a descris-o ca fiind o persoană slabă, cu faţa ovală, ten închis la culoare, păr scurt de culoare şaten închis, semnalmente ce corespund celor ale inculpatului B.R.
De asemenea, a mai arătat că R., după ce primea banii, mergea într-o magazie, din spatele imobilului, de unde lua heroina, aspect ce se coroborează cu datele consemnate cu prilejul cercetării efectuate de organele de poliţie la data de 24 ianuarie 2002, conform cărora cele 50 de doze au fost găsite ascunse într-o magazie.
S-a procedat şi la efectuarea unei recunoaşteri de pe planşa foto, ocazie cu care martorul Z.O. l-a recunoscut pe inculpatul B.R. Această activitate procesuală a fost desfăşurată în prezenţa a 2 martori asistenţi şi ulterior consemnată într-un proces-verbal semnat fără obiecţiuni, atât de martorii asistenţi, cât şi de martorul Z.O. în calitate de persoană care a efectuat recunoaşterea.
Reţinând ca fiind dovedită şi această acţiune a inculpatului de a vinde o doză de heroină, instanţa a apreciat că fapta constituie infracţiunea prevăzută de art. 2 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 143/2000.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 194/ A din 17 martie 2004, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a înlăturat aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen. şi a majorat pedepsele principale aplicate inculpatului, la câte 10 ani închisoare, dispunând ca în baza art. 33 lit. a), art. 34 lit. b) şi art. 35 C. pen., acesta să execute 10 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Prin aceeaşi decizie a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
A motivat instanţa de apel că în raport de gradul de pericol social al faptelor comise, în condiţiile concrete, corect reţinute prin sentinţa criticată şi de datele ce caracterizează persoana inculpatului, care este cunoscut cu antecedente penale şi a avut o comportare nesinceră pe parcursul procesului penal, negând comiterea faptelor, nejustificat prima instanţă a reţinut circumstanţe atenuante.
În consecinţă a înlăturat aplicarea art. 74 C. pen. şi a majorat pedepsele principale aplicate inculpatului.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs inculpatul, criticând-o pentru netemeinicie sub aspectul cuantumului pedepselor pe care le consideră prea mari şi a solicitat reducerea lor.
Recursul nu este întemeiat.
În raport de probele administrate, starea de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost corect reţinute, iar încadrarea juridică dată faptelor este legală.
De asemenea, în mod temeinic instanţa de apel a înlăturat aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
În raport de pericolul social al faptelor comise de inculpat, în condiţiile concrete, corect reţinute prin hotărârea criticată, justificat instanţa de apel a apreciat că numai unele date personale ce îl caracterizează, nu pot fi considerate circumstanţe atenuante.
În ceea ce priveşte individualizarea pedepselor, aceeaşi instanţă, conformându-se dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), printr-o judicioasă apreciere a gradului de pericol social al faptelor menţionate mai sus, în raport de toate împrejurările enumerate, dar şi a datelor personale ce îl caracterizează pe inculpat, începând cu prezenţa antecedentelor penale, atitudinea sa nesinceră în cursul procesului penal şi terminând cu constatarea că are un copil minor, a stabilit pedeapsa la limita minimă prevăzută de textul de lege aplicabil în cauză, astfel că nici sub acest aspect recursul formulat de inculpat nu poate fi primit.
Cum, motivul de recurs invocat de inculpat este nefondat şi cum alte cazuri de casare a hotărârilor susceptibile de a fi invocate din oficiu nu se constată, recursul este nefondat şi urmează a fi respins conform art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului timpul arestării preventive de la 21 mai 2002 la 10 septembrie 2004.
Văzând şi dispoziţiile art. 191 C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul B.R. împotriva deciziei penale nr. 194/ A din 17 martie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 21 mai 2002 la 10 septembrie 2004.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţat, în şedinţă publică, azi 10 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4485/2004. Penal. Art.215 alin.4,5 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 4488/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs → |
|---|
