ICCJ. Decizia nr. 4490/2004. Penal. Contestaţie la executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4490/2004
Dosar nr. 3102/2004
Şedinţa publică din 10 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la 25 martie 2003, condamnatul S.C. a formulat contestaţie la executare împotriva sentinţei penale nr. 119 din 6 aprilie 1998 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II- penală, prin care a fost condamnat la 15 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a), e), g) şi i) şi alin. ultim C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), invocând legea penală mai favorabilă, avându-se în vedere prejudiciul cauzat de 63.000.000 lei.
Prin sentinţa penală nr. 189 din 10 februarie 2004, Tribunalul Bucureşti, secţia a II–a penală, a admis contestaţia la executare, formulată de petentul condamnat S.C. şi a redus pedeapsa de la 15 ani la 11 ani şi 3 luni închisoare, cu motivarea că, după pronunţarea sentinţei penale nr. 119 din 6 aprilie 1998, prin OUG nr. 207/2000, s-a majorat cuantumul sumei considerată a reprezenta „consecinţe deosebit de grave", de la 50.000.000 lei la 2.000.000.000 lei, iar din caracterizarea depusă la dosar rezultă că pe durata detenţiei petentul contestator a avut un comportament corespunzător împotriva sentinţei penale nr. 189 din 10 februarie 2004 au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi petentul contestator S.C.
Prin Decizia penală nr. 297/ A din 26 aprilie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi, pe fond, a respins, ca nefondată, contestaţia la executare, formulată de petentul contestator. Totodată a fost respins, ca nefondat, apelul declarat de acesta.
Tribunalul Bucureşti a motivat că, în cauză nu sunt aplicabile dispoziţiile art. 15 C. pen., deoarece, atât înainte, cât şi după apariţia OUG nr. 207/2000, pedeapsa, pentru infracţiunea de furt cu consecinţe deosebit de grave, a rămas între aceleaşi limite, modificându-se numai valoarea pagubei. În consecinţă, nefiind îndeplinită condiţia existenţei în timp a două legi, respectiv legea nouă care să prevadă o pedeapsă mai uşoară, astfel că schimbarea încadrării juridice, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare, nu este posibilă pe calea contestaţiei la executare.
Împotriva deciziei penale nr. 297/ A din 26 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală, a declarat recurs petentul contestator S.C., care a solicitat casarea hotărârii primei instanţe şi admiterea contestaţiei la executare prin aplicarea dispoziţiilor art. 461 lit. d) şi art. 458 C. proc. pen., precum şi a art. 15 C. pen., cu reducerea pedepsei aplicate.
Recursul nu este fondat.
Potrivit art. 15 alin. (1) C. pen., invocat de condamnat în motivarea contestaţiei la executare, când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare şi până la executarea completă a pedepsei închisorii, a intervenit o lege care prevede o pedeapsă mai uşoară şi sunt îndeplinite toate celelalte condiţii prevăzute de acest text de lege, se poate dispune, fie menţinerea pedepsei, fie reducerea pedepsei.
În cauză, se constată că S.C. a fost condamnat în 1998 la 15 ani închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat, cu consecinţe deosebit de grave, prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a), e), g) şi i) şi alin. ultim C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), pedeapsa fiind stabilită în limitele prevăzute de lege, de data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare.
Modificarea art. 146 C. pen., în sensul raportării definirii noţiunii de „consecinţe deosebit de grave" la o pagubă mai mare de 2.000.000.000 lei, a condus la modificarea implicită a conţinutului infracţiunii prevăzute de art. 209 alin. ultim C. pen., dar nu şi a pedepsei prevăzute pentru această infracţiune, care a rămas între aceleaşi limite, de la 10 la 20 de ani închisoare.
Ţinând seama de aceste prevederi legale, Înalta Curte constată că nu sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de art. 461 lit. d) C. proc. pen. şi de art. 15 alin. (1) C. pen., pentru a se putea admite contestaţia la executare formulată de condamnat.
În consecinţă, recursul urmează să fie respins, ca nefondat, cu obligarea condamnatului S.C. la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul S.C. împotriva deciziei penale nr. 297/ A din 26 aprilie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă recurentul condamnat să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 10 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4488/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4491/2004. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
