ICCJ. Decizia nr. 4572/2004. Penal. Art.197 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4572/2004
Dosar nr. 2416/2004
Şedinţa publică din 16 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 637 din 6 octombrie 2003, Tribunalul Dolj a condamnat pe inculpatul Ş.N. la 15 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (parte vătămată fiind Ş.L.M.); la 13 ani închisoare, pentru infracţiunea de viol, prevăzută de art. 197 alin. (2) lit. b1) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (parte vătămată fiind Ş.L.C.); la 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii, prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) (parte vătămată fiind Ş.L.M.) şi la 5 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 203 C. pen., cu aplicarea art. 42 alin. (1) C. pen. (parte vătămată fiind Ş.L.C.).
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b), d) şi e) C. pen.
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus, din pedeapsa aplicată, perioada cât inculpatul a fost arestat preventiv, respectiv de la 12 iulie 2002, la zi.
Inculpatul a fost obligat să plătească suma de 262.000.000 lei, despăgubiri civile către partea civilă Ş.L.C. (din care suma de 250.000.000 lei reprezintă daune morale) şi suma de 250.000.000 lei, daune morale către partea civilă Ş.L.M., cât şi la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 5.000.000 lei.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de fond a reţinut că în ziua de 26 iunie 2002, în timp ce se afla în locuinţa proprietate personală din municipiul Craiova, împreună cu soţia sa, Ş.A.F. şi cele două fiice ale acestora (Ş.L.C., în vârstă de 20 ani şi respectiv Ş.L.M., în vârstă de 15 ani) inculpatul, rămânând singur într-un dormitor cu Ş.L.C., a întreţinut raporturi sexuale cu aceasta, prin ameninţare.
După cele întâmplate, partea vătămată s-a deplasat la Poliţia municipiului Craiova, unde a reclamat fapta comisă de inculpat. Fiind condusă la Spitalul Clinic nr. 1 din localitate, victimei i s-au recoltat probe biologice.
În seara zilei respective, Ş.L.C. nu a mai revenit în locuinţă, însă a telefonat mamei sale, Ş.A.F., căreia i-a relatat cele întâmplate, situaţie în care, sora sa mai mică, Ş.L.M., a destăinuit mamei că de circa un an şi ea a fost constrânsă de inculpat să întreţină, în mod repetat, cu el, raporturi sexuale, în domiciliul comun din oraşul Hunedoara şi în locuinţa bunicilor materni.
A doua zi, mama celor două părţi vătămate a depus plângere împotriva inculpatului.
Aceeaşi instanţă a mai reţinut că în luna ianuarie 1998, inculpatul a pătruns în camera în care dormea fiica sa Ş.L.C. şi prin ameninţări şi violenţe a întreţinut raporturi sexuale cu ea, faptele repetându-se de la acea dată în domiciliul comun din oraşul Hunedoara, în locuinţa bunicilor materni din localitatea Ciuciş, jud. Hunedoara, cât şi în locuinţa din municipiul Craiova.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 168 din 31 martie 2004, a respins, ca nefondat, apelul prin care inculpatul cerea să fie achitat în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., întrucât nu a comis faptele pentru care a fost trimis în judecată şi condamnat.
În considerentele deciziei se arată că faptele de viol şi incest reţinute în sarcina inculpatului sunt dovedite, invocându-se în acest sens declaraţiile constante ale părţilor vătămate, rapoartele de constatare medico-legală întocmite cu ocazia examinării acestora, cât şi rezultatele analizelor de laborator, coroborate cu declaraţiile martorilor Ş.A.F. (mama părţilor vătămate), G.R., B.M., C.L., C.C.
După analizarea probelor administrate în legătură cu faptele comise împotriva părţilor vătămate Ş.L.C., instanţa de apel reţine că „fapte de genul celor săvârşite asupra fiicei mai mari, L.C., demonstrat de un probatoriu concludent, se puteau consuma şi asupra fiicei mai mici, L.M.".
Împotriva menţionatelor hotărâri, inculpatul Ş.N. a declarat recurs, solicitând casarea lor, în temeiul art. 3859 pct. 10, 12, 14 şi 18 C. proc. pen., întrucât instanţele nu s-au pronunţat asupra unor cereri de probatorii formulate de acesta, de natură să influenţeze soluţia procesului, că administrarea unor probe (cu referire specială la analizele de laborator) s-au făcut cu încălcarea dispoziţiilor legale, infracţiunile de viol şi incest, reţinute în sarcina sa, nefiind dovedite.
Examinând hotărârile pronunţate, în raport de motivele de casare invocate în recursul inculpatului, cât şi din oficiu, se constată că cele două instanţe, contrar prevederilor art. 4 C. proc. pen., nu au manifestat rol activ în desfăşurarea procesului penal, în sensul că nu au administrat toate probele necesare aflării adevărului, cu privire la faptele şi împrejurările cauzei.
Astfel, deşi latura obiectivă a infracţiunii de viol constă în raportul sexual cu o persoană de sex feminin, prin constrângerea acesteia, sau profitând de imposibilitatea ei de a se apăra, ori de a-şi exprima voinţa, în cauză, cele două instanţe nu au stabilit dacă prin actele de violenţă exercitate asupra fiicelor sale în decursul celor 4 ani, inculpatul a urmărit să anihileze voinţa acestora pentru a întreţine cu ele raporturi sexuale.
Stabilirea legăturii de cauzalitate între frecventele corecţii aplicate de inculpat celor două fiice şi presupusele raporturi sexuale pe care le-ar fi avut cu acestea, se impunea cu atât mai mult cu cât este dovedită împrejurarea că acestea obişnuiau să părăsească domiciliul părinţilor pentru a se întâlni cu diverşi prieteni, comportament neacceptat de tatăl lor, care era preocupat să le asigure un nivel de trai ridicat şi o educaţie aleasă.
Deşi inculpatul a negat, constant comiterea faptelor imputate de soţie şi cele două fiice ale sale, nici organele de urmărire penală şi nici instanţele de judecată nu au procedat la confruntarea acestora, acceptând în totalitate declaraţiile părţilor vătămate, care nu sunt susţinute decât cu probe indirecte, toţi martorii audiaţi în cauză, inclusiv mama părţilor vătămate relatând fapte şi împrejurări aflate de la acestea.
Cu ocazia audierii martorei Ş.A.F., instanţele nu au urmărit să stabilească o serie de aspecte esenţiale pentru justa soluţionare a cauzei şi anume: dacă la declanşarea procesului aceasta se afla în relaţii de duşmănie cu inculpatul; cum explică faptul că până la data de 26 iunie 2002, martora, care este mama celor două părţi vătămate, nu a sesizat că inculpatul întreţinea cu acestea raporturi sexuale, uneori zilnic; motivul pentru care, în scrisorile trimise inculpatului, după arestarea acestuia, a afirmat că totul se va rezolva şi se va termina dacă va accepta fără comentarii condiţiile puse de ea.
În cauză era necesară audierea atât a martorei R.G. de la Poliţia municipiului Craiova şi a medicului L.G., care, potrivit susţinerilor inculpatului, au fost implicaţi direct în administrarea probelor, pentru a se stabili, cu certitudine, dacă recoltarea probelor biologice de la partea vătămată Ş.L.C., la data de 26 iunie 2002, s-a făcut cu respectarea dispoziţiilor legale.
Se impunea, totodată, să se solicite celor două instituţii judecătoreşti, documentaţiile întocmite cu acea ocazie pe baza cărora să se dispună efectuarea unei expertize medico-legale, pentru a se stabili dacă lichidul seminal recoltat de la partea vătămată Ş.L.C. conţinea A.D.N. - ul acesteia.
În vederea justei soluţionări a cauzei se impunea, de asemenea, audierea martorilor P.C., P.V., C.I., C.P. şi R.G. indicaţi de către inculpat şi numeroasele memorii adresate instanţelor de judecată cât şi Ministerului Justiţiei, pe tot parcursul procesului.
Pentru considerentele expuse, recursul declarat de inculpatul Ş.N., fiind întemeiat, în baza art. 38515 pct. 2 C. proc. pen., urmează a fi admis, a se casa hotărârile atacate şi a se trimite cauza la instanţa de fond, pentru rejudecare.
Totodată, se va dispune punerea, de îndată în libertate a inculpatului, dacă nu este arestat în altă cauză.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de inculpatul Ş.N. împotriva deciziei penale nr. 168 din 31 martie 2004 a Curţii de Craiova.
Casează hotărârea atacată, precum şi sentinţa penală nr. 637 din 6 octombrie 2003 a Tribunalului Dolj.
Trimite cauza spre rejudecare la Tribunalul Dolj.
Dispune punerea în libertate a inculpatului Ş.N., dacă nu este arestat în altă cauză.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4570/2004. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4573/2004. Penal. Art.211 alin2 c pen. Recurs → |
|---|
