ICCJ. Decizia nr. 4580/2004. Penal. Art. 174 , 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4580/2004
Dosar nr. 3086/2004
Şedinţa publică din 16 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 49 din 17 martie 2004, pronunţată de Tribunalul Vâlcea, secţia penală, în complet specializat pentru minori şi familie, în baza art. 174, raportat la art. 176 lit. b) şi d) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a fost condamnat inculpatul B.I. la o pedeapsă de 25 ani închisoare.
În baza art. 211 alin. (21) lit. a), b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. c) C. pen., a mai fost condamnat inculpatul la o pedeapsă de 12 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse, astfel că s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 25 ani închisoare, la care s-a adăugat un spor de 5 ani închisoare, în total să execute 30 ani închisoare., în condiţiile art. 57 şi art. 71 C. pen.
De asemenea, prin aceeaşi sentinţă, în baza art. 174, combinat cu art. 176 lit. b) şi d) C. pen. şi art. 99 şi urm. C. pen., a fost condamnat inculpatul minor I.I.C. la o pedeapsă de 12 ani închisoare.
În baza art. 211 alin. (21) lit. a) şi c) C. pen., a mai fost condamnat inculpatul minor la o pedeapsă de 5 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., au fost contopite cele două pedepse, astfel că s-a dispus ca inculpatul minor să execute pedeapsa cea mai grea de 12 ani închisoare.
În temeiul art. 53 pct. 2 lit. a) şi art. 176 C. pen., s-a aplicat inculpatului major B.I. pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi e) C. pen., pe o durată de 5 ani.
În temeiul art. 118 lit. b) C. pen., s-a dispus confiscarea specială de la inculpatul B.I. a unui cuţit, corp delict.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond, faţă de actele şi dovezile de la dosar, a arătat că reţine următoarea situaţie de fapt:
Inculpaţii B.I. şi I.I.C. locuiau pe raza aceleiaşi comune, Păuşeşti - Măglaşi şi se cunoşteau de mai multă vreme, reuşind chiar să se împrietenească, deşi între aceştia există o diferenţă apreciabilă de vârstă, unul având 26 de ani, iar altul 17 ani, însă atracţia lor a fost aceea că aveau o pasiune comună, plimbările.
În ziua de 23 octombrie 2003, aceştia s-au întâlnit şi au hotărât să meargă în municipiul Râmnicu Vâlcea, pentru a face rost de bani prin tâlhărirea unei persoane, iar cu suma obţinută intenţionau să cumpere un autoturism şi să se plimbe prin ţară.
În realizarea activităţii infracţionale, inculpaţii s-au deplasat în Cartierul Ostroveni din Râmnicu Vâlcea şi au mers la apartamentul unei bătrâne, indicată de către inculpatul minor, care ştia că ar avea bani acasă, întrucât o împrumutase în mai multe rânduri pe mama sa.
Iniţial, inculpaţii hotărâseră o altă variantă, aceea de jefuire a B.P.P.M., la care au renunţat, considerând-o mult mai uşor de realizat pe aceea propusă de inculpatul minor.
Negăsind-o acasă pe bătrână, cei doi s-au deplasat în cartierul nord al municipiului Rm. Vâlcea, unde inculpatul B.I. o cunoştea pe victima V.H.V., administratorul unei societăţi de prospecţiuni geologice, unde acesta lucrase ca zilier la săpat de gropi.
Ajunşi la apartament, aceştia au sunat, însă nerăspunzându-le nimeni, au coborât spre ieşire, însă în drumul lor s-au întâlnit cu V.H.V., care era însoţit de concubina sa I.M. şi sub pretextul că are să-i restituie un împrumut de 500.000 lei, i-a invitat în apartament.
Conform planului discutat anterior, inculpatul minor a rămas în holul apartamentului, urmărind pe I.M., iar inculpatul major a intrat în bucătărie cu V.H.V.
Inculpatul B.I. i-a comunicat victimei că nu are posibilitatea să-i dea datoria şi ca urmare a reacţiei victimei, inculpatul a lovit-o peste faţă, scoţând totodată, şi cuţitul din buzunar. Victima V.H.V. a încercat să se apere, îmbrâncind şi lovind pe inculpat, însă acesta a înjunghiat-o în apropierea gâtului, fapt ce a făcut ca victima în momentele de opunere a rezistenţei să o strige pe concubina sa care, necunoscând intenţia celor doi, intrase în baie şi auzind strigătul de ajutor a revenit în hol şi a încercat să intre în bucătărie, însă a fost împiedicată de inculpatul minor I.I.C. Minorul, datorită constituţiei sale fizice nu a putut să o reţină pe I.M., astfel că, aceasta a reuşit să deschidă uşa de la bucătărie şi a văzut că V.H.V. era atacat de inculpatul major. În aceste condiţii, îndepărtată de minor care a tras-o de păr şi de mâini, târând-o în holul apartamentului, pentru ca, în acest interval de timp, inculpatul major să aplice victimei V.H.V. mai multe lovituri de cuţit pe partea anterioară a toracelui, cât şi pe faţa posterioară, astfel că leziunile cauzate, la scurt timp au dus la decesul acestuia.
Între timp, I.M. şi-a revenit încercând să scape de inculpatul minor care o agresa, îndreptându-se spre uşa de la ieşirea din apartament, însă acesta a început să o lovească cu pumnii, strigând către inculpatul major să o omoare cât mai repede că altfel scapă.
Inculpatul B.I. a ieşit pe hol şi după ce a forţat închiderea uşii pe care I.M. reuşise să o întredeschidă, a împins-o pe aceasta în hol în spaţiul dintre frigider şi zid şi a lovit-o cu cuţitul în piept de două ori. Victima a căzut la pământ, după care inculpatul i-a aplicat şi alte lovituri de cuţit şi constatând că aceasta a decedat, cei doi au târât-o în sufragerie.
Constatând că cele două victime sunt decedate, inculpaţii au căutat să-şi realizeze scopul pentru care au venit, astfel că au căutat în buzunarele victimei V.H.V., de unde inculpatul a luat suma de 600.000 lei, precum şi în poşeta lui I.M. de unde inculpatul minor a luat suma de 1.000.000 lei.
Întrucât telefonul din apartament a început să sune, inculpaţii au ieşit în fugă, bănuind că vecinii au auzit zgomote, însă au fost observaţi de martori, iar B.I. a pierdut cuţitul.
Prin Decizia nr. 317 din 4 mai 2004 a Curţii de Apel Piteşti, secţia penală, s-au respins ca nefondate apelurile declarat de inculpaţi.
Împotriva acestor hotărâri, în termen legal, a declarat recurs inculpatul I.I.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, sub aspectul greşitei condamnări pentru infracţiunea de omor deosebit de grav, pe care nu a comis-o, precum şi faţă de individualizarea judiciară necorespunzătoare a pedepsei aplicate.
În motivarea recursului, inculpatul a arătat că nu poate fi considerat coautor al infracţiunii de omor deosebit de grav, întrucât nu a cunoscut că celălalt inculpat va acţiona violent, în sensul suprimării vieţii părţilor vătămate, înţelegerea prealabilă constând doar în tâlhărirea acestor; în subsidiar, faţă de circumstanţele sale personale, solicită reducerea pedepsei pe care o consideră foarte aspră, în raport de faptele pe care le-a săvârşit.
Examinând Decizia recurată prin prisma cazurilor de casare prevăzute de art. 3859 pct. 18 şi 14 C. proc. pen., Curtea constată că recursul este nefondat.
1. În ceea ce priveşte primul motiv de recurs, se constată că din actele şi lucrările dosarului reiese că inculpatul I.I.C. este coautor la infracţiunea de omor deosebit de grav, susţinerile acestuia, în sensul că nu a cunoscut că celălalt inculpat va acţiona în vederea suprimării vieţii victimelor şi că nu a participat cu nimic la imobilizarea sau lovirea acestora, fiind infirmate de materialul probator administrat în cauză. De altfel, inculpatul a recunoscut săvârşirea faptelor astfel cum sunt descrise în actul de inculpare, în faza de urmărire penală, dând declaraţii în care a descris amănunţit modul de desfăşurare a faptelor; de precizat că declaraţiile au fost date în prezenţa apărătorului şi a mamei sale I.M. Revenirea inculpatului minor asupra acestor declaraţii, în faza de cercetare judecătorească, nu poate fi luată în considerare deoarece, pe de o parte, potrivit art. 63 alin. (2) C. proc. pen., probele nu au o valoare mai dinainte stabilită, iar, pe de altă parte, nu se coroborează cu declaraţiile celuilalt inculpat şi cu constatările cuprinse în actele medico-legale şi procesul verbal de cercetare la faţa locului, din care rezultă multitudinea loviturilor şi dispunerea victimelor în imobil, ce presupune acţiunea cel mai probabil a două persoane. Încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului este corectă întrucât acesta a săvârşit acte de coautorat, chiar dacă nu a aplicat loviturile ce au condus la moartea victimelor, atâta vreme cât a împiedicat-o pe numita I.M. să intervină în sprijinul celeilalte victime, iar apoi a pus-o în imposibilitate de a ieşi din apartament, pentru a-şi asigura scăparea şi a cere ajutor. Chiar dacă am accepta apărarea recurentului, inculpat, cum că prezenţa sa la locul faptei a fost singurul lucru care i se poate imputa, ne-am afla în situaţia unei complicităţi la omor, deoarece simpla prezenţă a unui alt făptuitor la locul faptei este de natură a întări şi de a întreţine hotărârea autorului de a desfăşura activitatea infracţională.
2. Nici critica referitoare la individualizarea judiciară a pedepsei aplicată inculpatului de instanţa de fond şi menţinută de instanţa de apel, nu este întemeiată, deoarece cuantumul stabilit răspunde scopului cerut de art. 52 C. pen., totodată, fiind avute în vedere criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 din acelaşi cod. O reducere a pedepsei nu se justifică, în raport de gravitatea sporită a faptelor, de concursul de infracţiuni şi reţinerea a două dintre agravantele, prevăzute de art. 176 C. pen., precum şi faţă de atitudinea procesuală oscilantă a inculpatului.
Pentru aceste considerente, având în vedere şi faptul că nu există motive de casare care să fie luate în considerare din oficiu, conform dispoziţiilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Înalta Curte, în baza art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., va respinge recursul formulat de inculpat, ca nefondat.
Conform dispoziţiilor art. 38516 alin. (2) C. proc. pen., se va computa durata arestării preventive, la zi iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod recurentul, inculpat va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul I.I.C., împotriva deciziei nr. 120/ A din 4 mai 2004 a Curţii de Apel Piteşti, ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată durata arestării preventive de la 27 octombrie 2003, la zi.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 400.000 lei ce va fi avansată din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 16 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4520/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4614/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs → |
|---|
