ICCJ. Decizia nr. 4381/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4381/2004
Dosar nr. 3007/2004
Şedinţa publică din 7 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin rechizitoriul nr. 375/P/2000 al Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial din data de 9 martie 2000, confirmat potrivit legii, au fost trimişi în judecată, în stare de libertate primul inculpat şi în stare de arest ultimii trei inculpaţi, după cum urmează:
- lt. col. C.G., pentru instigare la furt calificat, prevăzută de art. 25, raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 lit. a), g) şi i) C. pen.;
- civ. B.N., pentru două infracţiuni de furt calificat, prevăzute de art. 208 alin. (1) şi art. 209 lit. a), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 33 C. pen.;
- civ. P.I., pentru furt calificat, prevăzut de art. 208 alin. (1) şi art. 209 lit. a), g) şi i) C. pen.;
- civ. P.M., pentru complicitate la furt calificat, prevăzută de art. 26, raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 lit. a), g) şi i) C. pen., în condiţiile recidivei prevăzute de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Tribunalul Militar Teritorial, prin sentinţa nr. 204 din 28 noiembrie 2003, a dispus condamnarea inculpaţilor pentru toate faptele menţionate în rechizitoriu, după cum urmează:
- inc. lt. col. C.G. la 4 ani închisoare;
- civ. B.N. la pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare;
- civ. P.M. la 4 ani şi 6 luni închisoare;
- civ. P.I. la 3 ani închisoare.
Pentru toţi inculpaţii, prima instanţă a dispus executarea pedepselor în penitenciar, interzicând acestora, în conformitate cu art. 71 C. pen., drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pentru inculpaţii arestaţi s-a dispus menţinerea măsurii preventive, cu deducerea corespunzătoare a duratei acesteia din pedeapsa aplicată.
S-a dispus confiscarea specială de la inculpatul B.N. a sumei de 3.750.000 lei, iar de la inculpatul P.I. s-a dispus confiscarea sumei de 200.000 lei.
A fost admisă acţiunea civilă exercitată de SC C. SRL Botoşani şi au fost obligaţi inculpaţii C.G., B.N. şi P.M., în solidar, la plata sumei de 41.074.225 lei.
Inculpaţii au fost obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.
Prin Decizia nr. 53 din 3 mai 2001, Curtea Militară de Apel a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpaţii C.G., P.M. şi P.I., precum şi apelul declarat de partea civilă.
S-a luat act că inculpatul B.N. şi-a retras apelul declarat împotriva sentinţei.
A fost menţinută starea de arest a inculpaţilor B.N. şi P.M., fiind computată din pedeapsă durata arestării preventive.
Curtea Supremă de Justiţie, prin Decizia nr. 2343 din 10 mai 2002, a respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul P.I. şi a admis numai recursul declarat de inculpatul C.G., împotriva deciziei nr. 53 din 3 mai 2001 a Curţii Militare de Apel.
A casat Decizia Curţii Militare de Apel şi a desfiinţat sentinţa nr. 204 din 28 noiembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Militar Teritorial, dispunând rejudecarea cauzei de către Tribunalul Militar Teritorial cu privire la inculpatul lt. col. C.G.
Rejudecând cauza, în limitele deciziei Curţii Supreme de Justiţie, Tribunalul Militar Teritorial, prin sentinţa nr. 55 din 25 februarie 2003, a dispus în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. a) C. proc. pen., achitarea inculpatului lt. col. C.G., pentru instigare la furt calificat, prevăzută de art. 25, raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 lit. a), g) şi i) C. pen. şi a respins acţiunea civilă a SC C. SRL Botoşani, exercitată împotriva acestuia.
Pentru a hotărî în acest sens, prima instanţă a reţinut următoarele:
Declaraţiile inculpatului B.N., conform cărora inculpatul C.G. l-ar fi determinat să sustragă din sediul SC C. SRL Botoşani aparatură de calcul, prin furnizarea de date din care rezultă amplasamentul sediului societăţii, modalitatea de a pătrunde în acesta şi măsurile de anulare a sistemului de alarmă, nu sunt confirmate de alte probe.
A mai reţinut prima instanţă că declaraţiile inculpatului B.N. sunt în contradicţie cu declaraţiile inculpatului C.G., acestea din urmă coroborându-se însă cu cele ale martorilor audiaţi cu ocazia rejudecării (V.D., B.V., D.V. şi A.E.), din toate acestea rezultând, fără dubiu, că inculpatul C.G. nu a efectuat expertiză pentru societatea menţionată, nu a cunoscut acţionarii societăţii şi nici interiorul sediului acesteia.
Prima instanţă a mai reţinut că probele administrate au confirmat că aparatura de calcul ridicată de la inculpatul C.G. nu a fost de acelaşi tip cu cea sustrasă din sediul societăţii, precum şi că între cei doi inculpaţi au avut loc certuri determinate de pretinsul refuz al inculpatului C.G. de a plăti inculpatului B.N. o parte din contravaloarea bunurilor, pe care acesta i le vânduse.
A concluzionat instanţa că, în baza probelor administrate, fapta pentru care inculpatul lt. col. C.G. a fost trimis în judecată nu există în materialitatea ei, dispunând, pe cale de consecinţă, achitarea, în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), combinat cu art. 10 lit. a) C. proc. pen.
Împotriva acestei ultime hotărâri a declarat recurs Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial.
În motivele scrise de apel hotărârea primei instanţe este criticată, în raport de greşita achitare a inculpatului lt. col. C.G.
În opinia Ministerului Public, probele administrate cu ocazia rejudecării cauzei nu sunt de natură a conduce la concluzia că fapta pentru care inculpatul a fost trimis în judecată nu există, fiind evidentă încercarea acestuia de a se sustrage răspunderii penale.
Prin Decizia penală nr. 11 din 19 februarie 2004, Curtea Militară de Apel a respins, ca nefondat, apelul declarat de Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial Bucureşti, apreciind ca fiind legală şi temeinică soluţia pronunţată de instanţa de fond.
Împotriva acestei decizii a declarat recurs Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, solicitând admiterea recursului, casarea hotărârilor pentru motivul prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen. şi, rejudecând, condamnarea inculpatului pentru instigare la infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 25, raportat la art. 208 alin. (1) şi art. 209 lit. a), g) şi i) C. pen.
Verificând actele dosarului cauzei, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Cu ocazia primei judecări a cauzei, instanţa de recurs a dispus admiterea recursului inculpatului C.G. şi trimiterea cauzei pentru rejudecare la prima instanţă, avându-se în vedere lămurirea următoarelor aspecte:
- dacă inculpatul a efectuat vreo expertiză pentru SC C. SRL Botoşani, faţă de susţinerile inculpatului B.N., cum că inculpatul C.G. i-a descris configuraţia imobilului şi modalitatea de pătrundere în apartamentul firmei, pentru a sustrage calculatoarele, întrucât acesta era expert al firmei respective.
- audierea martorului B.V., pentru a se clarifica neconcordanţa existentă între bunurile sustrase de la SC C. SRL şi cele ridicate de la inculpat.
Tribunalul Militar Teritorial, rejudecând cauza, a administrat probe cu înscrisuri şi a audiat martori, în baza cărora a concluzionat că declaraţiile inculpatului B.N., conform cărora inculpatul C.G. l-ar fi determinat să sustragă din sediul SC C. SRL Botoşani aparatură de calcul, prin furnizarea de date din care rezultă amplasamentul sediului societăţii, modalitatea de pătrundere în acesta şi măsurile de anihilare a sistemului de alarmă, nu sunt confirmate de vreo altă probă.
Mai mult, acestea sunt infirmate de declaraţiile inculpatului C.G., care a negat constant săvârşirea faptei, acestea coroborându-se cu declaraţiile martorilor audiaţi în rejudecarea cauzei şi din care rezultă cu certitudine că inculpatul C.G., nu a efectuat vreo expertiză pentru SC C. SRL, nu a cunoscut acţionarii acestei societăţi, iar aparatura ridicată de la acest inculpat nu este aceeaşi cu aparatura sustrasă de la firma susmenţionată.
Sunt de reţinut, în acest sens, declaraţiile martorilor V.D., B.V., D.V., A.E.
De asemenea, martorii A.E. şi D.V., asociaţi ai SC C. SRL, au precizat că sediul societăţii nu era prevăzut cu sistem de alarmă, iar pătrunderea în sediu s-a făcut prin dislocarea ferestrei de la bucătărie.
Aşa încât, în cauză nefiind dovedită vinovăţia inculpatului C.G., pentru săvârşirea infracţiunii de instigare la furt calificat şi având în vedere şi principiul „in dubio pro reo", Curtea apreciază că soluţia de achitare a acestui inculpat de către prima instanţă, pronunţată în rejudecarea cauzei, este temeinică şi legală.
Faţă de aceste considerente, urmează ca, în baza dispoziţiilor art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., să fie respins recursul declarat de parchet, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de Parchetul Militar de pe lângă Curtea Militară de Apel, împotriva deciziei penale nr. 11 din 19 februarie 2004 a Curţii Militare de Apel, privind pe inculpatul C.G.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 7 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3939/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4503/2004. Penal. Art.20-174,175,176 c.pen.... → |
|---|
