ICCJ. Decizia nr. 4520/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4520/2004
Dosar nr. 2948/2004
Şedinţa publică din 14 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Dolj, prin sentinţa penală nr. 129 din 9 februarie 2004, a condamnat pe inculpaţii C.I., D.I., M.A., R.D.G., L.N. şi C.C.I., pentru săvârşirea mai multor infracţiuni de furt calificat şi tâlhărie, după cum urmează:
Inculpatul C.I. a fost condamnat la:
- 5 ani închisoare, în baza art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP);
- 4 ani închisoare în baza art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. c), cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) C. pen.;
- 5 ani închisoare, în baza art. 208 alin. (1) şi art. 209 alin. (1) lit. a), g) şi i) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul execută pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
În baza art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate, privind restul de 583 zile închisoare rămas neexecutat din pedeapsa de 5 ani şi 4 luni închisoare, aplicate inculpatului prin sentinţa penală nr. 2545 din 22 septembrie 1998 a Judecătoriei Piteşti, definitivă prin Decizia penală nr. 125 din 16 februarie 1999 a Curţii de Apel Piteşti şi contopeşte acest rest de pedeapsă cu pedeapsa rezultantă aplicată de 5 ani închisoare, urmând ca inculpatul C.I. să execute o pedeapsă de 5 ani închisoare, în condiţiile art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dedus din pedeapsa aplicată, detenţia preventivă de la 18 iunie 2002 la zi şi s-a menţinut arestarea preventivă.
Prin aceeaşi sentinţă a fost condamnat inculpatul D.I. la pedeapsa de 8 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c), alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen., iar în baza art. 61 s-a dispus revocarea liberării condiţionate, privind restul de 603 zile închisoare, rămas neexecutat din pedeapsa de 6 ani închisoare, aplicată inculpatului prin sentinţa penală nr. 93 din 2 iunie 1998 a Tribunalului Argeş, definitivă prin Decizia penală nr. 162 din 13 august 1998 a Curţii de Apel Piteşti şi s-a contopit acest rest cu pedeapsa aplicată în prezenta cauză, aşa încât inculpatul va executa pedeapsa de 8 ani închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dedus de asemenea din pedeapsa aplicată, perioada detenţiei preventive de la 28 iunie 2002 la zi şi s-a menţinut arestarea preventivă.
Prin sentinţa menţionată au fost condamnaţi şi inculpaţii:
- M.A. la o pedeapsă rezultantă de 8 ani închisoare, pentru infracţiuni de furt calificat şi tâlhărie, cu revocarea unui rest neexecutat de 817 zile;
- R.D.G. la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi revocarea unui rest neexecutat de 629 zile închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat;
- L.N. la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru infracţiunea de furt calificat şi revocarea unui rest neexecutat de 625 zile închisoare;
- C.C.I. la 3 ani închisoare, pentru infracţiunea de complicitate la furt calificat şi graţiată prin Legea nr. 543/2002.
S-a dispus confiscarea sumei de 2.649.624 lei de la inculpatul M.A., 1.200.000 lei de la L.N., 700.000 lei fiecare de la R.D.G. şi C.I., iar inculpatul M.A. a fost obligat la 3.500.000 lei despăgubiri către C.F., C.I. la 7.000.000 lei despăgubiri către S.G., D.I. la 500.000 lei despăgubiri către S.D.G., 500.000 lei către P.D., iar în solidar cu M.A. la 2.200.000 lei către partea civilă M.N.
Inculpaţii C.C.I., C.I. şi R.D.G. au fost obligaţi în solidar la 1.000.000 lei despăgubiri către partea civilă E.E., C.I. a fost obligat la 14.955.000 lei, către partea civilă L.E., şi toţi inculpaţii au fost obligaţi la câte 4.000.000 lei fiecare cheltuieli judiciare statului, din care 700.000 lei, pentru onorariu avocat oficiu.
Pentru a pronunţa această sentinţă, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul D.I. recurent în cauza ce formează obiectul dosarului de faţă, s-a reţinut ca situaţie de fapt următoarele:
- În dimineaţa zilei de 13 iunie 2002, inculpaţii D.I., C.I. şi M.A. au consumat băuturi alcoolice în cartierul Trivale, după care au urmărit-o pe partea vătămată S.G.D. şi în apropierea apartamentului acesteia, i-au sustras prin smulgere cruciuliţa şi medalionul ce se aflau pe lănţişorul de la gât, pe care nu au reuşit să-l smulgă, iar inculpatul D.I. în baza aceleiaşi rezoluţii infracţionale, în aceea zi, a sustras un medalion din aur şi de la gâtul părţii vătămate P.D., care locuieşte în acelaşi cartier cu S.G.D.
- În noaptea de 15 mai 2002, inculpaţii C.I., M.A. şi R.D.G. au pătruns în apartamentul părţii vătămate C.I.L., au sustras o ladă frigorifică, pe care au amanetat-o pe numele lui C.I.;
- În seara zilei de 17 iunie 2002 inculpaţii M.A. şi D.I. au sustras prin violenţă un telefon mobil, de la partea vătămată M.N.
- Cu complicitatea inculpatei C.C.I., care a indicat-o pe partea vătămată E.E., inculpaţii C.I. şi R.D.G. au intrat în apartamentul acesteia şi au sustras tablouri, lenjerie, veselă, obiecte electrocasnice, pe care le-a transportat împreună cu inculpata complice la locuinţa lui R.D.;
- La data de 22 ianuarie 1998 inculpatul C.I., împreună cu D.N. au smuls din mâinile părţii vătămate L.E. o geantă, în care se afla suma de 14.955.000 lei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj şi inculpatul D.I.
Parchetul de pe lângă Tribunalul Dolj susţine că s-a făcut o încadrare juridică greşită a faptei săvârşite de inculpatul C.I. la data de 22 ianuarie 1998, susţinând că fapta vizează prevederile art. 211 alin. (2) lit. a) şi e), cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), care erau în vigoare la data săvârşirii faptei şi că în raport de această încadrare corectă, se impune şi majorarea pedepsei.
În apelul său inculpatul D.I., susţine că nu a participat la săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, împotriva părţii vătămate M.N., pentru că acesta a fost lovit de celălalt inculpat, în momentul în care i s-a sustras telefonul şi consideră că este vinovat, numai pentru infracţiunea de favorizarea infractorului.
Curtea de Apel Craiova, prin Decizia penală nr. 215 din 29 aprilie 2004, a respins ca nefondat apelul inculpatului D.I. şi a admis apelul Parchetului de pe lângă Tribunalul Dolj. Drept urmare, a fost desfiinţată sentinţa penală atacată numai în ceea ce îl priveşte pe inculpatul C.I., faţă de care a fost reîncadrată fapta din 22 ianuarie 1998, în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a) şi e), cu aplicarea art. 37 lit. a) şi b) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), fiind menţinută pedeapsa de 5 ani închisoare.
Totodată s-au recontopit toate pedepsele aplicate inculpatului în pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare, fiind menţinute celelalte dispoziţii ale hotărârii.
Faţă de ambii inculpaţi apelanţi, Curtea de Apel a dispus menţinerea stării de arest şi a dedus pentru fiecare perioada arestării preventive de la 9 februarie 2004, la zi.
Respingând apelul inculpatului D.I., Curtea de Apel a reţinut că participarea acestuia la comiterea infracţiunilor de tâlhărie, în dauna părţilor vătămate S.D.G., P.D. şi M.N. alături de inculpaţii M.A., C.I. şi R.D.G., rezultă în mod cert din probele administrate, fiind de altfel recunoscute şi de inculpat.
De asemeni s-a reţinut că vinovăţia inculpatului în comiterea faptelor de tâlhărie în formă continuată, a fost corect reţinută, în forma autoratului, chiar dacă violenţa asupra părţii vătămate M.N. a fost exercitată de coinculpatul M.A., pentru că aceştia se aflau în acelaşi loc şi urmăreau partea vătămată cu intenţia de a-i sustrage prin violenţă telefonul mobil.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs numai inculpatul D.I., reiterând aceleaşi motive de nelegalitate şi netemeinicie analizate şi de către instanţa de control judiciar cu prilejul judecării apelului, solicitând schimbarea încadrării juridice a faptei reţinute în sarcina sa, în infracţiunea de favorizare a infractorului, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 264 C. pen., cu consecinţa aplicării unei pedepse corespunzătoare limitelor stabilite pentru aceasta.
Criticile formulate de inculpatul D.I. îşi găsesc temeiul şi se încadrează în cazul de casare, prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., dar recursul este nefondat, pentru cele ce urmează.
Astfel, în ceea ce priveşte încadrarea juridică dată faptei reţinute în sarcina inculpatului D.I., ca fiind aceea de tâlhărie în formă continuată, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) şi alin. (21) lit. a), cu aplicarea art. 41 alin. (2) şi art. 37 lit. a) C. pen., se apreciază că aceasta este corect stabilită.
Atât instanţa de fond cât şi cea de apel, în mod judicios, examinând amplul material probator existent la dosar au determinat existenţa unicei rezoluţiuni infracţionale a inculpatului, care alături de ceilalţi co-inculpaţi hotărâseră să comită diferite fapte de tâlhărie, participarea acestora variind în funcţie de modul concret de desfăşurare al fiecărei sustrageri.
Aşa se şi explică că pentru anumite fapte de tâlhărie violenţele au fost exercitate disociat, însă întotdeauna în prezenţa a cel puţin doi inculpaţi, care împreună urmăreau partea vătămată, aşteptând momentul prielnic pentru a interveni în sustragerea cu violenţă a bunului.
Astfel, în ceea ce îl priveşte pe inculpatul D.I., Înalta Curte reţine că nu sunt fondate criticile de nelegalitate şi netemeinicie a hotărârilor anterior pronunţate.
Examinând cauza şi din oficiu, Înalta Curte constată că nu există nici un motiv de casare, care să poată fi luat în considerare, în condiţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen.
În consecinţă, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpatul D.I. va fi respins ca nefondat, cu obligarea recurentului inculpat la plata cheltuielilor judiciare către stat, potrivit dispoziţiilor art. 192 C. proc. pen.
În temeiul art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va deduce din pedeapsa aplicată inculpatului durata reţinerii şi arestării preventive de la 28 iunie 2002, la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul D.I., împotriva deciziei penale nr. 215 din 29 aprilie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Deduce din pedeapsa aplicată, timpul reţinerii şi al arestării preventive de la 28 iunie 2002, la 14 septembrie 2004.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare către stat din care, suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul apărătorului desemnat din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 14 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4503/2004. Penal. Art.20-174,175,176 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 4580/2004. Penal. Art. 174 , 175 c.pen. Recurs → |
|---|
