ICCJ. Decizia nr. 4672/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4672/2004
Dosar nr. 1081/2004
Şedinţa publică din 21 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 44 din 11 martie 2002, pronunţată de Tribunalul Olt, a fost condamnată inculpata M.I. la pedepse de 3 ani, 2 ani şi 8 luni şi 2 ani închisoare, pentru săvârşirea a trei infracţiuni de trafic de influenţă, prevăzute de art. 257 alin. (1) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. proc. pen., s-a dispus ca inculpata să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare cu interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 în condiţiile art. 71 C. pen.
În baza art. 257 alin. (2) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpată a următoarelor sume:
- 13.000.000 lei primită de la D.L.;
- 11.000.000 lei primită de la B.F. ş.
- 250.000 lei primită de la C.I.
Pentru a hotărî astfel prima instanţă a reţinut următoarele:
În anul 1996, inculpata M.I. a cunoscut-o pe D.L., care a închiriat apartamentul fratelui inculpatei, locuind în el împreună cu cei doi copii.
După această dată, ele s-au împrietenit, se vizitau reciproc, D.L. efectuându-i treburi gospodăreşti inculpatei şi venind zilnic în apartamentul acesteia.
În anul 1997, fostul soţ al lui D.L., numitul R.P., care fusese condamnat prin sentinţa penală nr. 1980 din 6 noiembrie 1995, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru abandon de familie, a apelat la fosta lui soţie să-i achite pensia restantă şi să nu mai execute pedeapsa.
D.L. ştiind că inculpata este grefieră la Judecătoria Slatina a rugat-o pe aceasta, să o ajute pentru ca fostul soţ să nu mai facă închisoare, inculpata promiţându-i că va discuta cu cineva să vadă ce se poate face, dar că acest lucru o costă 4-5.000.000 lei.
Deoarece D.L. nu avea bani, i-a oferit inculpatei un inel din aur de 5 grame, fapt cunoscut şi confirmat de martorii R.C.M. şi R.M.A.
Inculpata a mers cu hotărârea judecătorească la Biroul de executări penale, unde i s-a făcut menţiunea conform registrului de executări „sentinţă definitivă prin neapelare, pedeapsa graţiată, conform art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997".
În anul 1996, inculpata M.L. a fost martoră în procesul de divorţ dintre D.L. şi fostul soţ, R.P. şi unde conform sentinţei civile nr. 2344 din 21 martie 1996, inculpata a declarat că „părţile sunt despărţite în fapt de peste 20 de ani", deşi cele două femei abia se cunoscuseră în anul 1996.
Prin rechizitoriul din 15 octombrie 1997, întocmit în dosarul nr. 2393/P/1997, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, D.L. a fost trimisă în judecată, pentru săvârşirea infracţiunii de înşelăciune în convenţii, prevăzută de art. 215 alin. (3) C. pen. şi fals în declaraţii prevăzută de art. 292 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 326 NCP)
Aflată în această situaţie, D.L. a apelat la inculpata M.I., să o ajute, inculpata promiţându-i că va discuta cu judecătorul care o va judeca pentru a nu fi condamnată, dar pentru această intervenţie trebuie să-i dea ceva.
Întrucât nu avea bani, inculpata i-a cerut să-i cumpere două fotolii şi un aspirator, urmând ca inculpata M.I. să dea de la ea bani, celui pe lângă care va interveni.
Ca urmare a acestei înţelegeri, D.L. a încheiat contractul de împrumut nr. 638 din 28 ianuarie 1998, cu C.E.C. Olt, pentru suma de 1.757.000 lei, credit utilizat pentru cumpărarea a două fotolii şi a unui aspirator de la SC C. SA Slatina, conform facturii, pentru care a achitat un avans în sumă de 753.000 lei, rămânând de achitat 1.757.000 lei.
Aceste bunuri au fost găsite la domiciliul inculpatei, cu prilejul percheziţiei efectuate, aceasta susţinând că sunt cumpărate prin intermediul lui D.L., dar că ea a achitat contravaloarea lor.
Faptul că D.L. a cumpărat bunurile şi achitat avansul şi ratele pentru cele două fotolii şi aspirator este cunoscut că martorii R.C., R.M., D.A. şi C.M.
În cursul lunii aprilie 1998, inculpata M.I. a atenţionat-o pe D.L. că trebuie să mai facă rost de bani, întrucât cei care o reclamaseră pentru înşelăciune, au bani mulţi şi ea trebuie să dea pe la judecători.
În această situaţie, D.L. a apelat la sora ei care lucrează la SC A. SA Slatina, să o împrumute cu o sumă de bani, dar a fost refuzată.
Aflând de acest lucru, inculpata i-a pretins lui D.L. să-i cumpere cu plata în rate un set de vase de bucătărie de inox, şi un radiocasetofon auto autorevers, întrucât aşa doreşte judecătorul care o ajută.
D.L. a apelat la C.M. să-i cumpere de la A. Slatina vasele din inox, spunându-i că trebuie să i le dea doamnei I., care o ajută în proces.
Setul de vase din inox, a fost transportat la sediul SC A. SA Slatina la locuinţa inculpatei de către martorul R.M.A.
Vasele respective au fost cumpărate de C.M. prin sindicat, ea plătind ratele pe ştatul de salarii şi primind banii înapoi de la D.L. ulterior.
În acelaşi interval de timp, martorul R.M.A. a cumpărat pentru inculpată un radiocasetofon auto cu autorevers, pe care i l-a dat acesteia.
În luna iulie 1998, D.L. a fost condamnată la pedeapsa de un an închisoare, pentru infracţiunile săvârşite, situaţie în care inculpata i-a promis că o va ajuta în apel la Tribunalul Olt, dar că trebuie să-i dea suma de 5.000.000 lei.
În această situaţie, D.L. a cerut soţului său D.A. suma de 5.000.000 lei, pe care i-a dat-o inculpatei M.I., pentru a fi înmânată unui judecător de la Tribunalul Olt.
Acest fapt este confirmat de martorul D.A.
În vara anului 1998, D.L. i-a dat inculpatei să-i vândă o pereche de cercei din aur, pe care inculpata i-a vândut martorei E.M., cu suma de 500.000 lei, oprindu-şi banii.
Întâlnind-o întâmplător pe E.M., a văzut că aceasta purta la urechi cerceii şi a întrebat-o de unde îi are, martora spunând că i-a cumpărat de la M.I.
În cursul lunii octombrie 1998, inculpata M.I., i-a cerut lui D.L. să-i cumpere un calorifer electric. Din nou D.L. a apelat la C.M., să-i cumpere cu plata în rate de la SC A. SA Slatina un calorifer, obiectul fiind găsit în apartamentul inculpatei, cu prilejul percheziţiei efectuate.
Cu privire la acest calorifer, inculpata a susţinut că a fost cumpărat de ea prin intermediul lui D.L., prezentând un contract de vânzare-cumpărare din 16 octombrie 1998, încheiat între SC A. SA Slatina şi M.M. şi chitanţele aferente.
Martora M.M. a declarat că ea a cumpărat acest calorifer pentru cumnata sa, C.M., care a şi achitat ratele şi că nu o cunoştea pe M.I., şi nici nu-şi poate explica cum a ajuns contractul la această persoană.
Inculpata nu a recunoscut faptele, susţinând că nu a pretins şi nu a primit nimic de la D.L., pentru a o ajuta în vreun fel la soluţionarea proceselor pe care aceasta le-a avut, dar acest lucru este demonstrat cu declaraţiile denunţătoarei D.L., ale martorilor R.C.M., R.M.C., C.M., D.A., E.M., M.M. şi C.M., cuprinsul proceselor-verbale de confruntare şi înscrisurile existente în dosar.
A mai reţinut prima instanţă că la sfârşitul anului 1998, B.F., avea pe rolul Judecătoriei Slatina o acţiune de partaj, încă din anul 1996, care forma obiectul dosarului civil nr. 8201/1996, şi în care s-a pronunţat o primă hotărâre în fond sentinţa civilă nr. 3492 din 26 mai 1997, sentinţă care a fost desfiinţată de către Tribunalul Olt, care a trimis cauza pentru rejudecare.
Aflând că dosarul se va rejudeca B.F. a venit la Judecătoria Slatina, pentru a se interesa de situaţia cauzei, ocazie cu care a discutat cu inculpata M.I., în biroul acesteia.
În această împrejurare, M.I. i-a spus numitei B.F., că ea este grefieră în acel dosar şi că dacă are nevoie să fie ajutată să o caute, dându-i numărul de telefon pe care B.F., l-a scris pe o filă din agenda ei care se află la dosarul de faţă.
La câteva zile, B.F. a luat legătura cu inculpata, aceasta explicându-i unde locuieşte, şi dându-i adresa apartamentului său.
Cele două s-au întâlnit, B.F. exprimându-şi temerea de a nu pierde apartamentul, pentru care se judecă cu fostul soţ, întrucât acesta şi-l doreşte foarte tare.
Inculpata i-a promis sus-numitei că o poate ajuta până la curtea de apel, că pe moment va interveni la doamna judecător G., care judecă dosarul, dar că pentru acest lucru să-i aducă câteva pachete de cafea, nişte parfumuri scumpe şi ceva materiale textile, pe care să le dea judecătoarei.
Ca urmare a acestei înţelegeri, B.F. a cumpărat două pachete de cafea şi un parfum, pe care într-o seară le-a dus acasă inculpatei, dar aceasta a fost nemulţumită şi i-a mai cerut să-i aducă 4 pachete de cafea, material textil pentru fustă şi ceva produse de la ţară.
În mai multe rânduri B.F. a luat din gospodăria părinţilor săi de la ţară, 3 găini, un curcan, 2 raţe, 50 ouă şi făină, bunuri pe care le-a dus inculpatei.
De asemenea, a cumpărat 6 bucăţi de câte un metru fiecare de stofă de diferite culori, 4 pachete de cafea şi 2 parfumuri de tămâioară, pe care le-a dat inculpatei M.I.
În ziua de 8 februarie 2001, B.F. a condus organele de anchetă la domiciliul inculpatei, unde în prezenţa acesteia a indicat 2 fuste din stofă, aflate în şifonierul inculpatei, confecţionate din material textil adus de ea.
Prin sentinţa Judecătoriei Slatina, pronunţată în rejudecare, apartamentul a fost atribuit numitei B.F., ea fiind obligată să plătească sultă soţului său, 20.000.000 lei.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel B.F., cât şi soţul său, iar Tribunalul Olt, prin Decizia civilă nr. 297 de la 1 octombrie 1999, a respins ambele apeluri.
La câteva vreme, B.F. a primit citaţie de la Curtea de Apel Craiova, în recursul declarat de soţul său, situaţie în care a luat legătura cu M.I., pentru a o ajuta, inculpata cerându-i suma de 1.000.000 lei, pentru „a aranja" procesul de la Curtea de Apel Craiova, sfătuind-o pe martoră să nu se prezinte.
Întrucât nu avea aceşti bani, B.F. a împrumutat banii de la martora C.I., căreia i-a explicat pentru ce îi trebuie suma de bani, fapt pe care C.I. l-a confirmat în declaraţiile date.
După ce a dat banii inculpatei, aşa cum a fost sfătuită de aceasta, B.F. nu s-a prezentat la termenul de judecată de la Curtea de Apel Craiova, şi când a primit Decizia acestei instanţe, a constatat că dosarul fusese trimis pentru rejudecare la Judecătoria Slatina.
În această situaţie, B.F. a luat legătura cu M.I., reproşându-i că nu a ajutat-o cu nimic, primind asigurări de la aceasta că dosarul se întoarce la Judecătoria Slatina, unde o va ajuta.
Inculpata a sfătuit-o să nu se prezinte la termenele stabilite de judecătorie, formulând diferite cereri de amânare.
Într-una din zile, B.F. din întâmplare a văzut că din blocul în care locuieşte inculpata au ieşit fostul socru, împreună cu avocatul M., şi a bănuit că inculpata M.I. este în legătură cu aceştia, a mers la ea reproşându-i conduita şi cerându-i banii înapoi.
Inculpata M.I. i-a restituit suma de 1.000.000 lei în trei rate.
Bunurile pe care B.F. le-a dat inculpatei sunt în valoare de 10.000.000 lei.
În legătură cu această situaţie, inculpata a recunoscut că a cunoscut-o pe B.F., dar că nu a primit nici bani, nici bunuri de la aceasta, ci doar faptul că la sărbătorile de paşte a rugat-o să-i cumpere nişte ouă, pe care B.F. i le-a adus acasă şi ea i le-a plătit.
Această susţinere a inculpatei este infirmată de declaraţiile date de B.F., C.I., B.G. şi B.M., din declaraţiile acestora rezultând că inculpata s-a oferit să o ajute prin relaţiile pe care le are la diferite instanţe judecătoreşti, bunurile şi suma de 1.000.000 lei, fiindu-i date în acest scop.
Se mai reţine de către prima instanţă că în primăvara anului 1997, C.I. s-a judecat cu fosta sa soţie, C.A., pentru partajul bunurilor comune, iar prin sentinţa civilă nr. 1679 din 3 martie 1992, lui i-au fost atribuite o serie de bunuri.
Grefier de şedinţă în această cauză a fost inculpata M.I.
Cunoscând-o pe aceasta, C.I. a mers la domiciliul ei, şi a rugat-o să-l ajute să execute mai repede hotărârea judecătorească, inculpata promiţându-i că va interveni la executorul judecătoresc M.M., dar pentru acest lucru a pretins suma de 250.000 lei.
C.I. i-a dat suma cerută şi după câteva zile, l-a contactat pe executorul M.M. şi l-a întrebat dacă a primit ceva de la inculpata M.I., executorul negând acest fapt.
Inculpata a recunoscut faptul că îl cunoştea pe C.I., că acesta a venit la ea acasă împreună cu D.L., şi i-a dat sfaturi cum să pună în executare hotărârea judecătorească, dar că nu a pretins şi nu a primit nimic de la acesta.
Susţinerea inculpatei a fost infirmată din declaraţiile constante ale lui C.I., cu confruntarea dintre cei doi, precum şi declaraţiile martorilor M.M. şi D.L.
Inculpata nu a recunoscut nici una dintre faptele pentru care a fost trimisă în judecată, în pofida probelor existente, la dosar fiind depuse şi Decizia civilă nr. 9431 din 20 decembrie 2001, pronunţată la secţia civilă a Curţii de Apel Craiova, împotriva sentinţei civile din 18 august 2000 a Judecătoriei Craiova şi a deciziei civile nr. 1024 din 19 martie 2001 a Tribunalului Dolj, prin care a fost respinsă acţiunea formulată de M.I.
Împotriva sentinţei pronunţate la Tribunalul Olt, a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Olt, criticând-o pentru netemeinicie, în sensul că pedepsele ce i-au fost aplicate inculpatei nu sunt corespunzătoare gradului de pericol social al faptelor săvârşite de aceasta şi cerând majorarea lor.
Prin apelul declarat inculpata a criticat sentinţa pentru nelegalitate şi netemeinicie, susţinând că nu a săvârşit nici una din infracţiunile, pentru care a fost condamnată.
A solicitat desfiinţarea sentinţei şi achitarea, arătând că probele au fost superficial analizate şi nu s-a verificat credibilitatea martorilor, toţi având afaceri judiciare.
Apelurile au fost respinse ca nefondate, prin Decizia nr. 46 din 28 ianuarie 2004, pronunţată de secţia penală de la Curtea de Apel Craiova.
Nemulţumită şi de această hotărâre, în termenul legal, inculpata a atacat-o cu recurs, solicitând casarea deciziei şi sentinţei şi achitarea pentru că nu a săvârşit nici una din infracţiunile reţinute în sarcina sa.
A motivat că procesul de faţă este o înscenare a conducătorilor instanţelor şi parchetelor de la Slatina şi Curtea de Apel Craiova şi că s-a urmărit îndepărtarea din funcţia de grefier, pentru a putea ca în locul ei să fie angajată altă persoană. A susţinut că D.L. a reclamat-o de necaz că a acţionat-o în judecată şi a fost obligată să-i restituie suma de 9.000.000 lei şi 200 mărci germane.
Recursul este nefondat.
Din cuprinsul actelor şi lucrărilor aflate la dosarul cauzei rezultă că instanţele au reţinut o situaţie de fapt corectă în conformitate cu probele administrate, au dat o încadrare juridică legală faptelor săvârşite de inculpată, iar pedepsele au fost just individualizate.
Prima instanţă a motivat convingător în ce priveşte infracţiunea de trafic de influenţă, în care cumpărătoarea de influenţă este D.L., că date fiind relaţiile de prietenie dintre cele două inculpata a ajutat-o pe D.L., chiar dacă nu a reuşit de fiecare dată. Este dovedit că a lăsat să se înţeleagă că a intervenit pentru a rezolva situaţia fostului soţ al L.D., martorul R.P., ca acesta să nu execute o pedeapsă de 6 luni închisoare, aplicată pentru infracţiunea de abandon de familie. Inculpata a mers cu hotărârea la Biroul executări penale, unde s-a făcut menţiunea pe aceasta că este rămasă definitivă prin neapelare, iar pedeapsa este graţiată, conform art. 1 lit. a) din Legea nr. 137/1997.
Fiind trimisă în judecată pentru înşelăciune şi fals în declaraţii, prin rechizitoriul nr. 2393/P/1997 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina D.L. a apelat la ajutorul prietenei M.I., care i-a promis că o va ajuta să nu fie condamnată, dar pentru aceasta trebuie să dea ceva.
Din actele aflate la dosar rezultă că începând cu anul 1997, D.L. personal sau prin intermediul martorilor C.M., M.M. şi R.M.C. a cumpărat 2 fotolii, un aspirator, un calorifer, un set de vase de inox şi un autocasetofon, toate bunuri care au ajuns în apartamentul inculpatei.
Chiar dacă relaţiile dintre cele două s-au alterat, ajungând la bătaie, aşa cum însăşi inculpata a declarat şi mai mult la un proces în care inculpata a pretins restituirea de către D.L. a unor sume de bani împrumutate în anul 1999, rezultă că inculpata a primit foloase necuvenite, sub pretextul ajutorului pe care îl poate da pentru că D.L. să-şi rezolve procesele.
Cu privire la infracţiunea de trafic de influenţă, în care cumpărătoarea de influenţă este B.F. din denunţul şi declaraţiile acesteia, declaraţiile martorilor C.I., B.G., B.M. rezultă că inculpata s-a oferit să o ajute prin relaţiile pe care le are, la diferite instanţe judecătoreşti.
Martorii au arătat că B.F. a dus inculpatei parfumuri, cafea, materiale textile, păsări, ouă şi făină.
Inculpata a declarat că o cunoaşte pe B.F. şi că înafară de faptul că aceasta i-a adus nişte ouă pentru sărbătorile de Paşte, ouă pe care, le-a plătit, nu a avut cu aceasta nici o relaţie.
Din declaraţia inculpatei rezultă însă că a cunoscut-o pe B.F. în anul 1999, când s-a interesat de un dosar de partaj dintr-o şedinţă în care ea participa ca grefieră, apoi s-au reîntâlnit în anul 2000, în primăvară când B.F. a venit să se intereseze de o ordonanţă preşedinţială, pentru reintegrare în spaţiu, ocazie cu care în discuţie a aflat că ouăle se vând ieftin la ţară şi i-a cerut să-i cumpere şi ei. Referitor la cele două fuste confecţionate din materiale pe care martora le-a recunoscut ca fiind aduse de ea, în anul 2000, inculpata a susţinut că le-a confecţionat în anii 1997-1998.
În legătură cu infracţiunea de trafic de influenţă, privind executarea hotărârii judecătoreşti, cumpărătorul de influenţă C.I., rezultă fără dubiu că inculpata a pretins de la acesta suma de 250.000 lei, promiţând că va interveni pe lângă executorul M.M.
Martorul a declarat că a mers acasă la inculpată unde se afla şi D.L., că a rugat-o să-l ajute în executarea hotărârii şi că aceasta a pretins în numele executorului 250.000 lei.
Martorul a relatat că nu este sigur dacă martora D.L. a asistat la toate discuţiile, însă după un timp l-a întrebat pe executor dacă a primit ceva de la M.I. şi acesta i-a replicat că nu a primit nimic.
Audiat, martorul M.M. a declarat că într-adevăr cu ocazia executării unei hotărâri judecătoreşti a fost întrebat de C.I., dacă a primit o sumă de bani de la inculpata M.I., iar el i-a răspuns că nu a stat de vorbă cu inculpata în legătură cu dosarul de executare şi nici n-a primit bani.
În legătură cu această infracţiune inculpata a susţinut că nu a pretins bani de la C.I., pentru a-i da executorului şi a găsit o explicaţie cum de altfel şi-a construit alibiuri şi în celelalte situaţii, motivând că afirmaţiile făcute de C.I. sunt făcute la presiunea martorei C.M., sora numitei D.L., martora C.M., fiind colegă de serviciu cu C.I.
Hotărârile pronunţate fiind legale şi temeinice, urmează ca recursul să fie respins ca nefondat, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta va fi obligată la 1.200.000 lei cheltuieli judiciare statului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpata M.I., împotriva deciziei penale nr. 46 din 28 ianuarie 2004 a Curţii de Apel Craiova.
Obligă recurenta inculpată la plata cheltuielilor judiciare către stat, în sumă de 1.200.000 lei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 21 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4668/2004. Penal. Legea nr.143/2000. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4753/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs → |
|---|
