ICCJ. Decizia nr. 3939/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.3939/2004
Dosar nr. 489/2003
Şedinţa publică din 12 iulie 2004
Deliberând asupra recursurilor de faţă constată:
Prin Decizia penală nr. 472 din 6 septembrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a desfiinţat sentinţa penală nr. 134 din 20 februarie 2001 şi s-a trimis cauza spre rejudecare Tribunalului Bucureşti, secţia I penală.
Instanţa de apel a reţinut că prin hotărârea primei instanţe nu a fost soluţionat fondul cauzei, întrucât instanţa nu s-a pronunţat asupra tuturor faptelor cu care a fost sesizată.
Prin sentinţa penală nr. 434 din 16 mai 2002, pronunţată în rejudecare de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, au fost condamnaţi următorii inculpaţi:
1. S.V. la o pedeapsă de 5 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de lipsire de libertate, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 31 iulie 2000, la zi.
2. S.P. prin schimbarea încadrării juridice, conform art. 334 C. proc. pen., din art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi art. 211 alin. (2) lit. a), c), d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) în:
- art. 189 alin. (2), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), infracţiune pentru care inculpatul a fost condamnat la 8 ani închisoare;
- art. 211 alin. (2) lit. a), c), d) şi f), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), infracţiune pentru care inculpatul a fost condamnat la 8 ani închisoare.
În baza art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus detenţia preventivă de la 12 august 2000 la zi.
3. D.V. la câte 8 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen. şi de art. 211 alin. (2) lit. a), c), d) şi f), cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen.
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 8 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 61 C. pen., s-a contopit pedeapsa rezultantă cu restul neexecutat de 133 zile închisoare, din pedeapsa de 8 ani închisoare aplicată prin sentinţa penală nr. 19/1995 a Tribunalului Braşov, urmând ca în final inculpatul să execute 8 ani închisoare.
S-a menţinut starea de arest şi s-a dedus detenţia preventivă de la 7 septembrie 2000 la zi.
În baza art. 65 C. pen., s-au interzis fiecăruia dintre inculpaţi, pe timp de 3 ani după executarea pedepsei principale, drepturile prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
4. I.I. la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen.
În baza art. 81 C. pen., s-a dispus suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe timp de 5 ani.
Conform art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenţia inculpatei asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
Conform art. 350 C. proc. pen., s-a dispus punerea inculpatei în libertate.
S-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 12 august 2000 la 16 mai 2002.
Inculpaţii S.P. şi D.V. au fost obligaţi la 6.500.000 lei şi 4.000 dolari S.U.A. la cursul de schimb de la data rămânerii definitive a hotărârii, către partea vătămată D.I.
Fiecare inculpat a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Prin aceiaşi sentinţă s-a dispus, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., achitarea inculpaţilor S.V., pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), c), d) şi f), cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi I.I. pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), c), d) şi f) C. pen.
În fapt s-au reţinut următoarele:
Inculpatul S.V. i-a contactat pe coinculpaţii S.P., D.V. şi I.I. şi le-a spus că vrea să scoată nişte bani de la partea vătămată D.I., despre care ştia că a vândut o casă cu 100.000 dolari S.U.A.
Cei patru inculpaţi au stabilit modalitatea în care să procedeze pentru a obţine bani de la partea vătămată.
Conform celor stabilite, la data de 4 iulie 2000, inculpata I.I., i-a solicitat părţii vătămate D.I. să o ducă cu taxiul pe care îl conducea, pe str. Vulcănei (în zona Gării Obor). Când au ajuns la destinaţie l-a rugat să o ajute să aducă la maşină nişte bagaje urmând ca apoi să continue cursa. Partea vătămată a traversat curtea şi a intrat în imobil, moment în care a fost atacată de inculpaţii S.P. şi D.V., care au imobilizat-o legându-i mâinile la spate, i-au pus un căluş în gură, au lovit-o şi au înţepat-o cu cuţitul, după care i-au cerut suma de 30.000 dolari S.U.A., ameninţând-o că dacă nu le dă banii va fi omorâtă.
Inculpaţii i-au sugerat părţii vătămate să solicite familiei ca banii să fie aduşi de V. (inculpatul S.V.).
Partea vătămată l-a sunat de pe telefonul mobil pe fratele său şi i-a comunicat situaţia în care se află, cerându-i ca V. să aducă agresorilor suma de 10.000 dolari S.U.A. până seara, pentru că altfel va fi omorâtă.
În dimineaţa următoare inculpatul S.V., însoţit de încă o persoană, a adus 4.000 dolari S.U.A. şi 5.000.000 lei spunându-le coinculpaţilor, că restul de bani până la 10.000 dolari S.U.A. va fi predat ulterior.
Partea vătămată a fost lăsată să plece fiind însă însoţită acasă de inculpatul S.V., pentru a stabili condiţiile de plată a restului de bani.
S-a mai reţinut că inculpatul S.P., în prezenţa lui D.V., a oprit telefonul mobil al părţii vătămate, împrejurare pe care inculpaţii S.V. şi I.I. nu au cunoscut-o.
Sentinţa a fost atacată cu apel de procuror şi de inculpaţii S.V., S.P. şi D.V.
Prin apelul procurorului s-a susţinut că este greşită achitarea inculpaţilor S.V. şi I.I., pentru infracţiunea de tâlhărie, că greşit s-a aplicat pedeapsa complimentară pe lângă pedeapsa rezultantă şi nu pe lângă pedeapsa principală aplicată, pentru fiecare infracţiune.
De asemenea hotărârea a fost criticată sub aspectul individualizării pedepselor, susţinându-se că acestea sunt prea blânde, şi sub aspectul soluţionării laturii civile.
S-a susţinut de asemenea că este greşită aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) şi art. 61 C. pen., cu privire la inculpatul D.V., faptele fiind comise de acesta în stare de recidivă postexecutorie, prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
Inculpatul S.V. a susţinut că nu a participat la comiterea infracţiunii de lipsire de libertate, iar inculpaţii S.P. şi D.V. au solicitat reducerea pedepselor.
Prin Decizia penală nr. 631 din 10 octombrie 2002, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, s-a admis apelul declarat de procuror, s-a desfiinţat în parte sentinţa şi în fond s-a majorat pedeapsa aplicată inculpatului S.V., pentru infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), de la 5 ani la 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a dedus detenţia preventivă la zi.
S-au descontopit pedepsele rezultante de câte 8 ani închisoare, aplicate inculpaţilor S.P. şi D.V. în pedepsele componente.
A fost majorată la 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pedeapsa aplicată inculpatului S.P., pentru infracţiunea prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
Conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. a) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
În baza art. 334 C. proc. pen., s-a dispus schimbarea încadrării juridice a faptelor comise de inculpatul D.V. în infracţiunea, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pentru care s-a aplicat inculpatului o pedeapsă de un an închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi în infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), c), d) şi f) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), aplicându-se o pedeapsă de 8 ani închisoare.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa de 10 ani închisoare şi 3 ani interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
S-a dedus la zi durata arestării preventive.
S-au înlăturat dispoziţiile art. 81 şi art. 82 C. pen. şi s-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), cu privire la inculpata I.I.
Inculpaţii au fost obligaţi în solidar la plata sumei de 6.500.000 lei şi la echivalentul în lei la data plăţii a 4.000 dolari S.U.A., către partea civilă D.I.
Prin aceiaşi decizie au fost respinse ca nefondate apelurile inculpaţilor S.V., S.P. şi D.V.
Împotriva deciziei au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi cei patru inculpaţi.
În recursul declarat de procuror s-a susţinut că este greşită achitarea inculpaţilor S.V. şi I.I., pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), c), d) şi f) C. pen.
Inculpatul S.V. a susţinut în motivarea recursului că este greşită condamnarea sa pentru infracţiunea, prevăzută de art. 189 alin. (2) C. pen., întrucât nu a participat la săvârşirea acestei fapte, ci doar, la rugămintea familiei părţii vătămate, a dus banii inculpaţilor S.P. şi D.V., pentru ca partea vătămată să fie eliberată.
Ceilalţi inculpaţi au criticat hotărârea sub aspectul individualizării pedepselor şi au solicitat menţinerea pedepselor aplicate de prima instanţă.
Recursurile nu sunt fondate.
Critica formulată de procuror cu privire la achitarea inculpaţilor I.I. şi S.V., pentru infracţiunea de tâlhărie nu este fondată.
Din probele administrate rezultă în mod cert că între cei patru inculpaţi nu a existat nici o înţelegere cu privire la sustragerea telefonului părţii vătămate, precum şi faptul că inculpaţii I.I. şi S.V. nu au fost de faţă la deposedarea părţii vătămate de acest bun.
Simplul fapt că inculpata I.I. i-ar fi spus părţii vătămate, înainte ca aceasta să fie sechestrată, să-şi ia telefonul mobil, în mod evident nu constituie un act de participare la săvârşirea tâlhăriei.
Tot astfel numai susţinerile inculpatului S.P. în sensul că ulterior ar fi dat telefonul inculpatului S.V., nu sunt în natură a proba implicarea acestuia din urmă în comiterea infracţiunii de tâlhărie.
Nu poate fi acceptat punctul de vedere exprimat în motivarea recursului în sensul că deposedarea părţii vătămate de telefon s-a făcut cu acceptul tuturor inculpaţilor, având în vedere înţelegerea acestora cu privire la lipsirea ilegală de libertate a părţii vătămate, în scopul obţinerii unui folos material.
Este neîntemeiată şi susţinerea inculpatului S.V., în sensul că nu a participat la lipsirea de libertate a părţii vătămate.
Din coroborarea declaraţiilor inculpaţilor I.I., S.P. şi D.V., rezultă cu certitudine că inculpatul S.V. este cel care a avut iniţiativa comiterii faptei şi mai mult decât atât este cel care a stabilit modalitatea în care să fie comisă, pentru ca el să nu fie bănuit.
Pe de altă parte comportarea inculpatului după eliberarea părţii vătămate, aşa cum rezultă din declaraţia acesteia şi ale martorei D.J., este de natură a confirma implicarea directă a inculpatului în comiterea faptei.
Este de precizat şi faptul că ceilalţi trei inculpaţi după săvârşirea faptei au părăsit ţara la sugestia inculpatului S.V. şi că, potrivit declaraţiilor acestora, inculpatul şi-a oprit cea mai mare parte din sumele obţinute de la partea vătămată, respectiv 1.900 dolari S.U.A. şi 6.500.000 lei.
Curtea reţine de asemenea că, în raport de pericolul social concret deosebit al faptelor, determinat de modalitatea în care inculpaţii au acţionat, precum şi de urmările produse, nu se justifică solicitarea inculpaţilor de a se reduce pedepsele aplicate, având în vedere şi elementele care circumstanţiază persoana fiecăruia.
Faţă de considerentele expuse, conform art. 38515 pct. 1 C. proc. pen., recursurile se vor respinge ca nefondate.
Se va deduce la zi arestarea preventivă pentru inculpaţii S.V., S.P. şi D.V.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpaţii vor fi obligaţi la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondate, recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpaţii S.V., I.I., D.V. şi S.P., împotriva deciziei penale nr. 631 din 10 octombrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpaţilor: S.V. de la 31 iulie 2001; S.P. de la 12 august 2001 şi D.V. de la 7 septembrie 2000 la 12 iulie 2004.
Obligă pe recurentul D.V. să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Obligă pe inculpaţii S.V., I.I. şi S.P. la plata sumei de câte 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 12 iulie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 3675/2004. Penal. Art.215 alin.3; 5 c.pen.... | ICCJ. Decizia nr. 4381/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs → |
|---|
