ICCJ. Decizia nr. 4771/2004. Penal
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4771/2004
Dosar nr. 2899/2002
Şedinţa publică din 24 septembrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 79 din 5 februarie 2002, Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, a condamnat pe inculpatul S.A. la 5 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen. şi 2 ani închisoare pentru infracţiunea prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul urmează să execute pedeapsa cea mai grea de 5 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dedus prevenţia de la 2 august 1999 la 30 noiembrie 1999.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 lit. d) din acelaşi cod, inculpatul a fost achitat pentru infracţiunea de ameninţare, prevăzută de art. 193 C. pen.
Părţile vătămate P.D. şi C.D. nu s-au constituit părţi civile în cauză, constatându-se că prejudiciul a fost acoperit.
Pentru pronunţarea hotărârii, prima instanţă a reţinut următoarea stare de fapt:
În seara de 2 august 1999, în jurul orei 21,30, P.D., din Bucureşti, a parcat autoturismul, proprietate, pe Bd. Corneliu Coposu, după care a coborât pentru a pune nişte obiecte în portbagaj, luându-şi şi geanta pe umăr, în aceasta aflându-se un telefon mobil, suma de 1.465.000 lei şi 900 dolari S.U.A.
În momentul în care a revenit pentru a se urca în autoturism, inculpatul i-a smuls geanta din mână, fugind de la locul faptei. Partea vătămată împreună cu martorul A.N.M. au alergat după inculpat, care, văzând că este urmărit, a escaladat gardul unui imobil, proprietatea lui C.D. Profitând de faptul că o fereastră a locuinţei era deschisă, inculpatul a pătruns prin ea în bucătărie şi de aici într-o cameră, unde a întâlnit pe C.D., alertat de zgomotele auzite. Pentru a-şi asigura scăparea, inculpatul a ameninţat pe C.D. cu o şurubelniţă, după care a spart geamul unei uşi de acces în locuinţă, reuşind să iasă în stradă. Aici s-a întâlnit cu partea vătămată P.D., care i-a cerut din nou să-i restituie geanta, însă inculpatul a ameninţat-o cu şurubelniţa, continuând să fugă. Imediat însă, a fost imobilizat de doi subofiţeri de poliţie, partea vătămată recunoscându-şi geanta aflată asupra inculpatului, pe care a recuperat-o cu toate bunurile şi valorile aflate în ea.
Prin Decizia penală nr. 355/ A din 11 iunie 2002, Curtea de Apel Bucureşti a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat, care a cerut schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea de furt calificat şi aplicarea unei pedepse fără privare de libertate.
Împotriva acestei decizii penale, inculpatul, prin apărător, a declarat recurs, cerându-se scris şi oral, rejudecarea cauzei pentru completarea probatoriului administrat, cerere respinsă neîntemeiat de către instanţa de apel, iar părţile vătămate nu au fost citate. În subsidiar, apărătorul a cerut reducerea pedepselor aplicate inculpatului avându-se în vedere că nu are antecedente penale, iar pe timpul cercetării sale i-au decedat părinţii.
Recursul declarat de apărătorul lui S.A., inculpat care, sub diferite motive a înţeles să nu se prezinte în instanţă pentru a-l susţine, aşa cum a procedat şi în instanţa de apel, este nefondat.
Analizând actele şi lucrările de la dosar se constată că instanţele de judecată au reţinut corect starea de fapt, confirmată de probele administrate în cauză şi au făcut o încadrare juridică în textele de lege corespunzătoare, pedepsele aplicate fiind just individualizate.
Procurorul şi instanţele au apreciat corect că nu este necesară administrarea altor probe în cauză, deoarece probele administrate au fost edificatoare, martorii audiaţi fiind singurii care au perceput direct faptele săvârşite de inculpat. Respingerea cererii formulate de inculpat de a fi confruntat cu partea vătămată ca unul ce a adoptat o altă variantă de justificare a activităţii ilicite săvârşite, nesprijinite de nici o probă şi infirmată de martorii audiaţi, corect a fost apreciată ca nefiind necesară pentru lămurirea cauzei.
De asemenea, renunţarea la audierea părţii vătămate C.D. de către prima instanţă, ca nefiind absolut necesară, este justificată prin aceea că ea nu a formulat nici o pretenţie împotriva inculpatului, neconstituindu-se nici parte civilă, iar la judecarea cauzei s-a avut în vedere declaraţiile sus numitului date la urmărirea penală.
Înalta Curte constată că ambele instanţe au făcut o corectă şi justă apreciere a pericolului social al faptelor săvârşite de inculpatul S.A., având în vedere şi gravitatea acestora, în raport şi de frecvenţa săvârşirii lor şi au avut în vedere persoana inculpatului, care a căutat cu orice chip să zădărnicească soluţionarea cauzei, neprezentându-se nici la instanţa de apel şi nici la cea de recurs.
Faţă de aceste circumstanţe, pedeapsa de 5 ani închisoare aplicată inculpatului nu poate fi considerată ca severă, încât executarea ei, în limitele stabilite, care se situează la minimul prevăzut de lege pentru infracţiunea de furt calificat, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. d) şi e) C. pen., se impune cu necesitate, pentru rectificarea scopului, prevăzut de art. 52 C. pen.
Pentru considerentele arătate, având în vedere că verificând Decizia atacată, în raport şi cu prevederile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen. şi nefiind identificate existenţa altor motive, care analizate din oficiu să ducă la casare, se va constata că recursul declarat de inculpatul S.A. este nefondat, urmând a fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul inculpat va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul S.A., împotriva deciziei penale nr. 355/ A din 11 iunie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 24 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4753/2004. Penal. Art.211 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4776/2004. Penal. Plîngere. Recurs → |
|---|
