ICCJ. Decizia nr. 4791/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4791/2004
Dosar nr. 4144/2004
Şedinţa publică din 27 septembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 540 din 21 aprilie 2004, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia I penală, s-a hotărât ca în temeiul art. 334 C. proc. pen., să se schimbe încadrarea juridică dată faptelor prin rechizitoriu, din art. 257 C. pen., raportat la art. 6 şi art. 7 alin. (3) din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., într-o singură infracţiune continuată, prevăzută de art. 257 C. pen., combinat cu art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP) şi în baza acestui text a fost condamnat inculpatul M.A.M. la pedeapsa de 2 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă, în formă continuată.
S-a dispus în temeiul dispoziţiilor art. 81 C. pen., suspendarea condiţionată a executării pedepsei, pe durata unui termen de încercare de 4 ani.
S-a atras atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art. 83 C. pen.
În baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat arestarea preventivă şi reţinerea de la data de 2 septembrie 2003 la data de 9 septembrie 2003, inclusiv.
S-a respins, ca nefondată, cererea parchetului de confiscare de la inculpat a sumei de 5000 Euro pretinsă de la denunţătoarea P.I.C.
Inculpatul a fost obligat la 5.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut că, în cursul lunii august 2003, inculpatul M.A.M., în calitate de avocat al inculpatului P.A.V., arestat şi faţă de care fusese începută urmărirea penală şi pusă în mişcare acţiunea penală, pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de droguri, în dosarul nr. 139/P/2003 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a pretins de la soţia acestui inculpat, P.I.C., sume de bani, lăsând să se creadă că are influenţă atât asupra inspectorului principal R.L. din cadrul I.G.P., cât şi asupra procurorului care efectua urmărirea penală, D.S.P., pentru a-i determina să redacteze un rechizitoriu „favorabil".
Inculpatul, pe la începutul lunii august 2003, când s-a reîntâlnit cu denunţătoarea P.I.C., în discuţia avută cu aceasta, a lăsat-o să înţeleagă că „poliţia şi procuratura aşteaptă", înţelegându-se că este vorba de bani, dar el a negociat cu poliţistul şi procurorul să-i dea fiecăruia 2000 de Euro şi, pentru moment, el chiar va avansa 2000 de Euro din cei 4000 de Euro, încasaţi ca onorariu.
La data de 28 august 2003, în discuţia telefonică avută cu denunţătoarea, i-a comunicat acesteia că a rezolvat problema cu poliţia, dar mai urmează să fie rezolvată şi problema cu procurorul.
În aceste condiţii, P.I.C. a formulat autodenunţul la 26 august 2003 şi după această dată parchetul în baza autorizaţiei 214 din 26 august 2003, dată de Tribunalul Bucureşti a procedat la înregistrarea audio-video a convorbirilor purtate de către inculpat cu denunţătoarea.
În ziua de 26 august 2003, orele 16,00, inculpatul M.A.M. s-a reîntâlnit în Bucureşti, cu denunţătoarea la barul N.B. şi în discuţiile purtate i-a reamintit că a avansat deja 2500 Euro „pentru partea de poliţie" şi i-a solicitat suma de 2500 Euro „pentru partea de procuratură".
Denunţătoarea având deja instrucţiuni de la procuror, a stabilit o nouă întâlnire cu inculpatul, dată când trebuia să îi aducă suma de 2500 Euro, şi în acest sens s-au întâlnit pe data de 02 septembrie 2003 la restaurantul Z. şi după ce cei doi au avut discuţii preliminare şi denunţătoarea i-a înmânat suma de 2500 de Euro într-o pungă din plastic, compusă din 5 bancnote de 500 Euro fiecare, bancnote care fuseseră inscripţionate invizibil „mită, 2 septembrie 2003" şi înseriate de către procuror, a intervenit echipa formată din procuror şi poliţişti şi l-au surprins în flagrant pe inculpat.
Împotriva acestei sentinţe a declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti şi inculpatul M.A.M.
Parchetul a criticat sentinţa sub trei aspecte şi anume:
- greşita interpretare a dispoziţiilor art. 52 C. pen., în sensul că se impunea sancţionarea mai severă a inculpatului, prin aplicarea unei pedepse orientată spre maximul special prevăzut de lege;
- se impunea aplicarea pedepsei complimentare a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen. şi având în vedere dispoziţiile art. 257 alin. (2) C. pen., cât şi autodenunţul numitei P.I.C., trebuia să se dispună restituirea către aceasta a sumei de 2500 Euro.
În apelul inculpatului s-a solicitat, în principal, achitarea în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) C. proc. pen., raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., iar în subsidiar, schimbarea încadrării juridice din art. 257 C. pen., în art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), respectiv în infracţiunea de înşelăciune.
Prin Decizia penală nr. 409/ A din 1 iunie 2004, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat în parte, sentinţa primei instanţe şi rejudecând, a făcut aplicarea art. 118 lit. d), raportat la art. 257 alin. (2) şi art. 256 alin. (2) C. pen., cu privire la suma de 2500 Euro provenită de la P.I.C.
A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
A respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat şi l-a obligat să plătească statului suma de 500.000 lei cheltuieli judiciare.
Au declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul.
Parchetul a susţinut că Decizia atacată este netemeinică şi nelegală pentru: greşita încadrare juridică a faptei, în sensul reţinerii formei continuate a infracţiunii de trafic de influenţă, în loc de infracţiunea de trafic de influenţă în forma unităţii naturale; greşita confiscare a sumei de 2500 Euro fără a fi individualizată şi fără a se indica persoana de la care se confiscă şi greşita individualizare a pedepsei atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare, solicitând majorarea cuantumului şi înlăturarea art. 81 C. pen.
Inculpatul a invocat greşita individualizare a pedepsei solicitând aplicarea art. 74 şi art. 76 C. pen., reducându-se pedeapsa. A fost de acord cu primele două motive din recursul parchetului.
Recursurile sunt întemeiate pentru motivul privind greşita aplicare a dispoziţiilor art. 118 lit. d) C. pen., raportat la art. 257 alin. (2) şi art. 256 alin. (2) din acelaşi cod, cu privire la suma de 2500 Euro provenită de la numita P.I.C.
Într-adevăr, Decizia recurată este greşită sub acest aspect, întrucât dispoziţiile art. 118 lit. d), raportate la art. 257 alin. (2) şi art. 256 alin. (2) C. pen., potrivit cărora, banii, valorile precum şi orice alte bunuri primite de traficantul de influenţă se confiscă, nu se aplică în cazul în care persoana care a dat banii autorului, a denunţat organelor de urmărire penală, înainte ca acestea să fi fost sesizate pentru această infracţiune şi desigur, mai ales atunci când suma a fost pusă la dispoziţia organelor competente pentru organizarea flagrantului, cum a fost cazul în speţă.
Celelalte motive de casare invocate de recurenţi sunt nefondate.
Se constată că instanţele au reţinut corect situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului în concordanţă cu probele administrate şi nu există nici un dubiu sub aceste aspecte.
Totodată, se constată că încadrarea juridică dată faptelor reţinute în sarcina inculpatului este, de asemenea, corectă.
În mod justificat s-a făcut aplicarea art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP), cu privire la infracţiunea continuată, deoarece acţiunile inculpatului prezintă fiecare conţinutul aceleiaşi infracţiuni (trafic de influenţă), din modul în care a acţionat rezultă că a existat o rezoluţie unică.
În fine, se mai constată că s-a făcut şi o justă individualizare a pedepsei, atât în ceea ce priveşte cuantumul, cât şi modalitatea de executare.
Pedeapsa aplicată, în limitele prevăzute de textul de lege incriminator, apare ca suficientă pentru realizarea scopului educativ-preventiv, avându-se în vedere pregătirea sa, lipsa antecedentelor penale şi comportarea anterioară şi ulterioară bună, încât nu se impune a se modifica cuantumul, în sensul majorării şi nici al micşorării.
Totodată, se constată că dispoziţia de suspendare a executării pedepsei aplicate, conform art. 81 C. pen., este justificată, existând suficiente temeiuri care duc la concluzia că scopul pedepsei poate fi realizat şi fără executarea pedepsei în regim de detenţie şi sunt îndeplinite şi celelalte condiţii prevăzute de lege.
În concluzie, considerând că greşeala privind eronata aplicare a dispoziţiilor art. 118 lit. d), raportat la art. 257 alin. (2) şi art. 256 alin. (2) C. pen., privind confiscarea specială, constituie cazul de recurs prevăzut de art. 3859 alin. (1), punctul 171 C. pen., urmează în baza art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., a se admite ambele recursuri şi a se casa Decizia recurată numai cu privire la greşita aplicare a textelor arătate la începutul acestei fraze, dispoziţii care se vor înlătura.
Celelalte dispoziţii ale deciziei se vor menţine.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi inculpatul M.A.M. împotriva deciziei penale nr. 409 din 1 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează Decizia atacată, numai cu privire la greşita aplicare a dispoziţiilor art. 118 lit. d) C. pen., raportat la art. 257 alin. (2) şi art. 256 alin. (2) C. pen., dispoziţii pe care le înlătură.
Menţine celelalte dispoziţii ale deciziei atacate.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 27 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4790/2004. Penal. Art.257 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4795/2004. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
