ICCJ. Decizia nr. 4860/2004. Penal. Art.183 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4860/2004
Dosar nr. 1807/2004
Şedinţa publică din 29 septembrie 2004
Deliberând asupra recursurilor de faţă constată:
Prin sentinţa penală nr. 305 din 27 octombrie 2003, pronunţată de Tribunalul Arad s-a dispus condamnarea inculpatului M.S. la 6 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
S-a dedus detenţia preventivă de la 19 octombrie la 16 decembrie 2002.
În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen., s-a dispus achitarea inculpatului M.M.A., pentru infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.
Inculpatul M.S. a fost obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
În fapt s-au reţinut următoarele:
În după amiaza zilei de 5 octombrie 2002 inculpaţii, se aflau la bufetul din localitatea Şofronea, jud. Arad.
În faţa localului se afla victima N.V. căruia în urmă cu două săptămâni inculpatul M.S. îi dăduse 100.000 lei pentru a-i executa anumite lucrări în gospodărie. Pentru că victima nu efectuase aceste lucrări, inculpatul M.S. i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii şi picioarele în zona capului şi toracelui, în urma cărora victima a căzut la pământ.
Inculpatul M.M.A. a intervenit şi a lovit victima cu piciorul peste picioare şi i-a distrus bicicleta, după care inculpatul M.S. a dus victima până la grajdurile din localitate unde a abandonat-o.
După un timp victima a fost găsită de martorul D.M. şi a fost transportată la spital unde a decedat la 18 octombrie 2002 datorită leziunilor cauzate prin loviturile aplicate de inculpatul M.S.
Prima instanţă a reţinut că în drept fapta inculpatului M.S. întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte prevăzute de art. 183 C. pen.
S-a mai reţinut că inculpatul M.M.A. nu a comis infracţiunea pentru care a fost trimis în judecată.
Prin Decizia penală nr. 57/ A din 12 februarie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, s-a admis apelul declarat de procuror şi s-a desfiinţat sentinţa cu privire la inculpatul M.M.A.
Rejudecând, instanţa de apel a dispus schimbarea încadrării juridice a faptei din art. 183 C. pen., în art. 180 alin. (1) C. pen., text de lege în baza căruia l-a condamnat pe inculpatul M.M.A. la 59 zile închisoare.
S-a constatat pedeapsa executată prin deducerea arestului preventiv.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Prin aceiaşi decizie s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul M.S.
Instanţa de apel a reţinut că în mod corect s-a constatat că loviturile aplicate de inculpatul M.M.A. nu au concurat la producerea decesului victimei, dar a dispus greşit achitarea inculpatului deşi din probele administrate rezultă că acesta a lovit victima peste picioare, faptă ce întruneşte elementele constitutive ale infracţiunii de lovire prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen.
Aşa fiind, s-a concluzionat că se impune schimbarea încadrării juridice şi condamnarea inculpatului M.M.A., pentru infracţiunea de lovire.
Instanţa de apel a mai reţinut că este neîntemeiată susţinerea inculpatului M.S. că nu se face vinovat de comiterea faptei pentru care a fost condamnat. Astfel, s-a reţinut că din probele administrate rezultă cu certitudine că inculpatul M.S. a aplicat victimei mai multe lovituri de pumni şi de picioare în zona capului şi toracelui provocându-i un traumatism aflat în legătură de cauzalitate indirectă, mediată de evoluţia particulară a cazului, cu decesul.
Decizia a fost atacată cu recurs de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi de inculpatul M.S.
În recursul declarat de procuror s-a susţinut în principal că s-a data faptei comise de inculpatul M.M.A. o încadrare juridică greşită întrucât acesta a lovit victima, nu numai peste picioare, aşa cum susţine, ci peste tot corpul contribuind prin aceasta alături de coinculpatul M.S. la producerea leziunilor care în final au dus la decesul victimei aşa încât fapta constituie infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.
În subsidiar, s-a arătat că este greşită condamnarea inculpatului M.M.A., pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., întrucât lipseşte plângerea prealabilă.
În recursul declarat de inculpatul M.S. s-a solicitat achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., întrucât între decesul victimei şi violenţele exercitate de inculpat nu există raport de cauzalitate.
În subsidiar s-a solicitat aplicarea dispoziţiilor art. 74 şi art. 76 C. pen.
Primul motiv de recurs invocat de procuror îşi găseşte temeiul în dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 17 C. proc. pen., dar nu este fondat.
Din raportul medico-legal de autopsie rezultă că moartea victimei N.V. a fost violentă şi s-a datorat şocului toracico-septic care a complicat evoluţia unui politraumatism cu fractură de mandibulă; paramentonieră bilateral şi cranio cerebrală, hematom subdural subacut temporal drept; hemotorax drept infectat şi hematom retroperitoneal drept infectat şi peritonită generalizată.
Pe de altă parte din declaraţiile martorilor S.E., B.A., D.M., coroborate cu declaraţiile inculpatului M.M.A. rezultă că acest inculpat a lovit victima numai peste picioare.
Aşa fiind, corect s-a reţinut că loviturile aplicate de inculpatul M.M.A. nu au produs leziunile care în final au dus la decesul victimei şi care, aşa cum rezultă din actele medicale sunt situate la nivel cranian, toracic şi abdominal.
Simplul fapt că actele medico-legale nu evidenţiază leziuni la nivelul membrelor inferioare ale victimei nu poate, aşa cum se susţine în recursul procurorului, duce la concluzia că inculpatul M.M.A. ar fi aplicat lovituri în alte regiuni ale corpului victimei având în vedere celelalte probe care confirmă susţinerile inculpatului cu privire la regiunea în care a lovit victima.
Referitor la lipsa unor urme de violenţă la membrele inferioare trebuie precizat şi faptul că lovirea victimei a avut loc la 5 octombrie 2002, iar examinarea medico legală s-a efectuat la 19 octombrie 2002, or în acest interval de timp urmele unor leziuni uşoare, de tipul echimozelor, puteau să dispară.
Faţă de considerentele expuse se reţine că în mod corect instanţa de apel a schimbat încadrarea juridică a faptei în infracţiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen.
Întrucât pentru infracţiunea de lovire, acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate iar în cauză N.V. nu a formulat astfel de plângere şi nici nu se poate da eficienţă prevederilor art. 286 alin. (2) C. proc. pen., întrucât partea vătămată a decedat, se constată că este întemeiat cel de al doilea motiv de recurs invocat de procuror, existând cazul de casare prevăzut de art. 3859 alin. (1) pct. 15 C. proc. pen.
Recursul declarat de inculpatul M.S. nu este fondat.
Pe de altă parte se constată că din probele administrate rezultă violenţele exercitate de acest inculpat prin lovirea victimei cu pumnii şi picioarele în regiunea craniană, toracică şi abdominală s-a produs politraumatismul care ulterior s-a complicat prin şocul toracico-sceptic ce a dus la moartea victimei.
Aşa fiind, între fapta inculpatului şi decesul victimei există raport de cauzalitate şi în consecinţă corect s-a reţinut în sarcina inculpatului săvârşirea infracţiunii de loviri cauzatoare de moarte prevăzută de art. 183 C. pen.
Pe de altă parte se reţine că nu este întemeiată critica vizând greşita individualizare a pedepsei, nefiind justificată cererea de reţinere a unor circumstanţe atenuante având în vedere împrejurările concrete în care a fost comisă infracţiunea, respectiv împrejurarea că inculpatul aflat sub influenţa băuturilor alcoolice a lovit grav victima, în vârstă de 64 de ani, după care a abandonat-o.
Circumstanţele personale ale inculpatului au fost avute în vedere la dozarea pedepsei al cărei cuantum nu a fost stabilit în apropierea minimului prevăzut de lege, care este de 5 ani închisoare.
Având în vedere considerentele expuse conform art. 38515 pct. 2 lit. d) C. proc. pen., se va admite recursul procurorului, se va casa Decizia numai cu privire la condamnarea inculpatului M.M.A. şi constatându-se lipsa plângerii prealabile se va dispune conform art. 11 pct. 2 lit. b), raportat la art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetarea procesului penal pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale deciziei.
În baza art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.S.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul M.S. va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Timişoara şi inculpatul M.M.A. împotriva deciziei penale nr. 57/ A din 12 februarie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Casează Decizia atacată, numai cu privire la condamnarea inculpatului M.M.A. pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen.
Rejudecând cauza, în baza art. 11 pct. 2 lit. b) şi art. 10 alin. (1) lit. f) C. proc. pen., încetează procesul penal pentru infracţiunea prevăzută de art. 180 alin. (1) C. pen., lipsind plângerea prealabilă.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii atacate.
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul M.S. Petru împotriva aceleiaşi decizii.
Obligă pe recurentul M.S. Petru să plătească statului suma de 1.000.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4757/2004. Penal. Cont.exec. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4945/2004. Penal. Art.211c.pen. Recurs → |
|---|
