ICCJ. Decizia nr. 5022/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5022/2004
Dosar nr. 4114/2004
Şedinţa publică din 6 octombrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia penală nr. 464 din 6 aprilie 2004, pronunţată în dosarul nr. 1070/2003, a condamnat pe inculpatul S.F. la pedeapsa de 4 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)
În baza art. 65 C. pen., a aplicat inculpatului pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pe o perioadă de 2 ani după executarea pedepsei principale.
A făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
A menţinut starea de arest a inculpatului şi a dedus durata arestării preventive de la 6 februarie 2004 la zi.
S-a reţinut că, la data de 6 februarie 2004, în jurul orei 19,20 în timp ce partea vătămată N.S. se întorcea de la cumpărături, în momentul în care a intrat în holul blocului în care locuieşte, din str. Costache Stamate, a fost acostată de inculpatul S.F. care a încercat să-i smulgă din mâna stângă plasele cu cumpărături. Văzând că nu reuşeşte să-i sustragă vreun bun, inculpatul a izbit partea vătămată cu capul de zidul şi de uşa blocului.
Inculpatul a fost imobilizat de martorul M.F. care a anunţat organele de poliţie.
În urma loviturilor primite, partea vătămată a suferit leziuni ce au necesitat pentru vindecare 4-5 zile de îngrijiri medicale.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 419 din 6 iunie 2004, pronunţată în dosarul nr. 1514/2004, a admis apelul declarat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Bucureşti, a desfiinţat în parte sentinţa penală şi, în baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 a revocat beneficiul graţierii condiţionate a pedepselor de 3 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 133/2002 a Judecătoriei Buftea şi, respectiv, 3 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 149/2001 a Judecătoriei Alexandria.
Instanţa a dispus executarea celor două pedepse alături de cea aplicată în prezenta cauză, în final inculpatul S.F. având de executat 7 ani şi 3 luni închisoare, cu aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Curtea de Apel Bucureşti a luat act că inculpatul a fost arestat preventiv prin mandatul de arestare preventivă din 15 octombrie 2001 în dosarul nr. 4122/2001 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Buftea din 17 septembrie 2001 până la 30 aprilie 2002 şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei penale.
A dedus prevenţia inculpatului de la 7 februarie 2004 la zi şi a menţinut starea de arest a acestuia.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti, criticând-o sub aspectul greşitei stabiliri a cuantumului pedepsei ca urmare a aplicării art. 7 din Legea nr. 543/2002; greşitei individualizări a pedepsei aplicate şi reţinerii greşite a stării de recidivă postexecutorie în loc de recidiva postcondamnatorie.
S-a argumentat că, în mod greşit, în urma revocării beneficiului graţierii condiţionate s-a cumulat juridic pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu pedepsele de 3 ani şi, respectiv, 3 luni închisoare, stabilindu-se o pedeapsă de executat de 7 ani şi 3 luni închisoare şi s-a omis deducerea din pedeapsa finală a perioadei deja executată.
S-a mai motivat că, deşi instanţa a făcut aplicarea art. 7 din Legea nr. 543/2002, revocând beneficiul graţierii condiţionate, în mod greşit a reţinut starea de recidivă prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), când în realitate trebuia să reţină în sarcina inculpatului starea de recidivă postcondamnatorie prevăzută de art. 37 lit. a) C. pen.
În fine, o ultimă critică vizează greşita individualizare a pedepsei aplicată în prezenta cauză, apreciată că nu ar corespunde gravităţii faptei şi nici pericolului social pe care îl prezintă persoana inculpatului.
În cauză, a declarat recurs şi inculpatul care a reiterat, în esenţă, criticile din apel şi a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 181 C. pen., susţinând că a exercitat doar violenţe asupra părţii vătămate fără a-i sustrage vreun bun, iar în subsidiar, a solicitat redozarea pedepsei aplicate pe care o consideră prea aspră.
Recursurile declarate în cauză sunt întemeiate pentru motivele ce urmează:
Din fişa de cazier judiciar a inculpatului şi din copiile hotărârilor penale depuse la dosar rezultă că, prin sentinţa penală nr. 149 din 14 martie 2001 a Judecătoriei Alexandria, definitivă prin neapelare, inculpatul S.F. a fost condamnat la trei pedepse de câte 3 luni, 5 luni şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea a două infracţiuni prevăzute de art. 208 alin. (4) – art. 209 alin. (1) lit. a), e), g), h) şi i) C. pen. şi a unei infracţiuni prevăzute de art. 36 alin. (1) din Decretul nr. 328/1966, comise la data de 27 decembrie 2000. S-a făcut aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., inculpatul urmând să execute pedeapsa de 6 luni închisoare. S-a făcut aplicarea art. 81 şi art. 82 C. pen., pe un termen de încercare de 2 ani şi 6 luni.
Prin sentinţa penală nr. 133 din 30 ianuarie 2002 a Judecătoriei Buftea, definitivă prin Decizia penală nr. 1384 din 31 iulie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, inculpatul a fost condamnat la 3 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, prevăzută de art. 208 alin. (1) – art. 209 alin. (1) lit. a), e) şi g) C. pen., faptă comisă la data de 16 septembrie 2001.
În baza art. 83 C. pen., s-a revocat suspendarea condiţionată a executării pedepsei de 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 149/2001 a Judecătoriei Alexandria şi s-a dispus executarea pedepsei de 3 ani şi 6 luni închisoare.
S-a dedus arestarea preventivă de la 18 septembrie 2001 la zi.
Prin sentinţa penală nr. 3529 din 19 noiembrie 2002 a Judecătoriei Medgidia, definitivă prin neapelare la 30 noiembrie 2002, în baza art. 461 lit. d) C. proc. pen., s-a admis contestaţia la executare formulată de condamnatul S.F. şi, în consecinţă, s-a descontopit pedeapsa rezultantă de 3 ani şi 6 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 133 din 30 ianuarie 2002 a Judecătoriei Buftea, în pedepsele de 3 ani închisoare, aplicată prin această sentinţă şi în pedepsele de 3 luni, 5 luni şi 6 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 1249 din 14 martie 2001 a Judecătoriei Alexandria.
S-a constatat că pedepsele de 3 ani închisoare (sentinţa penală nr. 133/2002 a Judecătoriei Buftea) şi 3 luni închisoare (sentinţa penală nr. 149/2001 a Judecătoriei Alexandria) sunt graţiate în condiţiile art. 1 din Legea nr. 543/2002.
Instanţa a contopit, conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., pedepsele de 5 luni şi 6 luni închisoare rămase negraţiate, ambele aplicate prin sentinţa penală nr. 149/2001 a Judecătoriei Alexandria, rezultând o pedeapsă de 6 luni închisoare.
S-a constatat că, pedeapsa rezultantă a fost executată ca urmare a încarcerării inculpatului la data de 18 septembrie 2001 şi s-a dispus punerea de îndată în libertate.
Conform referatului biroului de executări penale din cadrul Judecătoriei Medgidia, inculpatul a fost pus în libertate la data de 30 noiembrie 2002.
În urma revocării beneficiului graţierii condiţionate, în mod greşit instanţa de apel a cumulat juridic pedeapsa aplicată în prezenta cauză cu pedepsele de 3 ani şi, respectiv, 3 luni închisoare, stabilind o pedeapsă de executat de 7 ani şi 3 luni închisoare.
În realitate, instanţa trebuia să constate că în privinţa celor două infracţiuni este aplicabil tratamentul penal al pluralităţii intermediare de infracţiuni, avându-se în vedere cuantumul primei pedepse aplicate de 3 luni închisoare şi raportat la împrejurarea că fapta pentru care a fost condamnat la pedeapsa de 3 ani închisoare a fost săvârşită la data de 16 septembrie 2001, după rămânerea definitivă a hotărârii prin care a fost condamnat la pedeapsa de 3 luni închisoare.
Ca urmare, având în vedere dispoziţiile art. 40, raportat la art. 34 lit. b) C. pen., instanţa trebuia să contopească cele două pedepse, iar pedeapsa rezultantă de 3 ani închisoare să o cumuleze juridic, conform art. 7 din Legea nr. 543/2002 cu pedeapsa aplicată în cauza de faţă.
Aceeaşi instanţă trebuia să constate că inculpatul a executat o perioadă cuprinsă între 18 septembrie 2001 şi 30 noiembrie 2002 şi să deducă această perioadă din pedeapsă.
Referitor la starea de recidivă reţinută în sarcina inculpatului este de observat că, în cauză se impunea aplicarea dispoziţiilor art. 37 lit. a) C. pen. şi nu aşa, cum greşit s-a reţinut, art. 37 lit. b) de către ambele instanţe, în condiţiile în care sunt incidente dispoziţiile art. 7 din Legea nr. 543/2002, respectiv, revocarea beneficiului graţierii condiţionate, inculpatul săvârşind fapta ce constituie obiectul prezentei judecăţi la 6 februarie 2004, în termenul de definitivare al graţierii condiţionate.
În ce priveşte critica referitoare la individualizarea pedepsei aplicate în cauza de faţă, Înalta Curte constată că instanţele atunci când au stabilit pedeapsa nu au avut în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) Astfel, nu s-a ţinut cont de gradul de pericol social ridicat al faptei comise, concretizat în violenţa deosebită de care a dat dovadă inculpatul care, pentru a sustrage bunurile aflate în posesia părţii vătămate a lovit-o pe aceasta puternic cu capul de uşa blocului.
De asemenea, nu au fost avute în vedere în suficientă măsură urmările produse prin comiterea faptei şi anume, leziunile provocate părţii vătămate; starea de recidivă în care se afla inculpatul alături de concursul de infracţiuni, împrejurări care demonstrează perseverenţa infracţională a inculpatului, coroborată cu atitudinea inculpatului de negare a comiterii faptei în condiţiile în care probele administrate în cauză demonstrează neîndoielnic vinovăţia acestuia.
Cu privire la criticile invocate de recurentul inculpat, Înalta Curte constată că apărarea acestuia, în sensul că nu se face vinovat de tentativă la infracţiunea de tâlhărie ci doar de infracţiunea de vătămare corporală, prevăzută de art. 181 C. pen., nu poate fi primită.
Declaraţiile părţii vătămate coroborate cu cele ale martorilor audiaţi în cauză şi în special cea a martorului M.F. care l-a şi imobilizat pe inculpat sunt probe pe baza cărora în mod corect instanţele cu reţinut că inculpatul a lovit-o pe partea vătămată în tentativa sa de a-i sustrage bunurile aflate în sacoşele pe care aceasta le avea asupra sa.
Susţinerile inculpatului, în sensul că a aplicat lovituri părţii vătămate din dorinţa de răzbunare fără a încerca să-i sustragă bunurile au fost corect înlăturate de instanţe ca nesincere atâta timp cât nu-şi găsesc suport în probele dosarului.
Dimpotrivă, declaraţiile inculpatului în acest sens sunt contradictorii şi neconvingătoare, demonstrând intenţia acestuia de a împiedica aflarea adevărului.
Ca urmare, cererea de schimbare a încadrării juridice a faptelor nu este justificată, elementele constitutive ale infracţiunii complexe de tâlhărie în care acţiunea principală, de furt, cât şi cea adiacentă, exercitarea de violenţe sau ameninţări pentru a pune victima în stare de inconştienţă sau în neputinţă de a se apăra, fiind pe deplin întrunite.
Referitor la cererea subsidiară a recurentului inculpat de a se reduce pedeapsa care i-a fost aplicată, Înalta Curte pentru considerentele deja arătate cu ocazia analizei motivului de recurs al parchetului care viza acelaşi aspect, apreciază ca nefondată şi această critică a recurentului inculpatului.
Pentru motivele arătate, Înalta Curte va admite recursul declarat de parchet, dar şi cel al inculpatului, faţă de împrejurarea că, în urma casării hotărârilor pronunţate se va dispune şi în favoarea inculpatului cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 33 şi art. 40 C. pen., dar şi referitor la deducerea din pedeapsa rezultantă a perioadei executate de inculpat cuprinsă între 18 septembrie 2001 şi 30 noiembrie 2002, aspect neavut în vedere de instanţă.
Urmează a fi casată Decizia instanţei de apel, dar şi sentinţa penală a primei instanţe care a reţinut şi ea greşit starea de recidivă a inculpatului şi a aplicat o pedeapsă greşit individualizată.
În baza art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., va dispune condamnarea inculpatului la o pedeapsă la a cărei individualizare vor fi avute în vedere toate criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), suplinindu-se astfel omisiunea instanţelor inferioare de a acorda atenţia cuvenită şi pericolului social concret al faptei şi datelor ce caracterizează persoana inculpatului.
Conform art. 7 din Legea nr. 543/2002 va fi revocat beneficiul graţierii condiţionate şi se va face aplicarea art. 33 şi art. 40 C. pen. şi constatându-se că inculpatul a executat din pedeapsă perioada de la 18 septembrie 2001 la 30 noiembrie 2002, se va dispune executarea restului de pedeapsă alături de pedeapsa pe care o va aplica în cauza de faţă.
Se va deduce conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsă timpul arestării preventive.
Văzând şi dispoziţiile art. 192 alin. (3) C. proc. pen.;
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti şi de inculpatul S.F. împotriva deciziei penale nr. 419 din 3 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 464 din 6 aprilie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, numai cu privire la greşita reţinere a stării de recidivă prevăzută de art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP), greşita stabilire a cuantumului pedepsei rezultante şi individualizarea pedepsei aplicate.
În baza art. 20, raportat la art. 211 alin. (2) lit. b) şi c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) C. pen., condamnă pe inculpatul S.F. la o pedeapsă de 5 ani închisoare şi 2 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b)C. pen.
În baza art. 7 din Legea nr. 543/2002 revocă beneficiul graţierii condiţionate pentru pedepsele de 3 ani şi, respectiv, 3 luni închisoare, aplicate prin sentinţa penală nr. 133/2002 a Judecătoriei Buftea şi, respectiv, sentinţa penală nr. 149/2001 a Judecătoriei Alexandria.
În baza art. 33 şi art. 40 C. pen., contopeşte aceste pedepse de 3 ani; 3 luni şi pedepsele de 5 şi, respectiv, 6 luni închisoare (aplicate prin sentinţa penală nr. 149/2001), urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 3 ani închisoare.
Constată că inculpatul a executat din pedeapsă, perioada de la 18 septembrie 2001 la 20 noiembrie 2002.
Conform art. 7 din Legea nr. 543/2002, revocă restul de un an 9 luni şi 18 zile rămas neexecutat.
Dispune executarea acestei pedepse alături de pedeapsa de 5 ani aplicată inculpatului prin prezenta decizie, în final având de executat 6 ani 9 luni şi 18 zile închisoare.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 7 februarie 2004 la 6 octombrie 2004.
Menţine celelalte dispoziţii ale hotărârilor atacate.
Onorariul de avocat, în sumă de 400.000 lei, pentru apărarea din oficiu a inculpatului, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4987/2004. Penal. Art.211 alin.2 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5217/2004. Penal. Revizuire. Recurs → |
|---|
