ICCJ. Decizia nr. 4871/2004. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 4871/2004
Dosar nr. 2599/2004
Şedinţa publică din 29 septembrie 2004
Examinând recursul de faţă constată:
Prin sentinţa penală nr. 12 din 13 aprilie 2004 pronunţată de Curtea de Apel Piteşti s-a respins, ca nefondată, plângerea formulată de petenta S.C. B.M. S.A. Bucureşti împotriva rezoluţiei nr. 366/ P din 26 noiembrie 2003 a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimata I.E., judecător la Tribunalul Prahova.
S-a reţinut că petenta a formulat mai multe plângeri penale împotriva intimatei sub aspectul săvârşirii infracţiunii de abuz în serviciu prevăzută de art. 246 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 297 NCP), constând în aceea că, în calitate de judecător sindic, având spre soluţionare acţiunea de faliment promovată de petentă împotriva S.C. E. S.R.L. Băicoi pentru încasarea unui debit de 194.014.089 lei, a desfăşurat o activitate defectuoasă, contrar dispoziţiilor legale.
A susţinut petenta că judecătorul a refuzat să continue procedura falimentului, fapt ce rezultă din încheierea din 13 mai 2003, a încuviinţat participarea în cadrul procedurii a celor doi asociaţi, deşi aceştia nu au avut cereri de intervenţie; a procedat la soluţionarea unei cereri de recuzare a lichidatorului judiciar, cerere inadmisibilă în procedura falimentului şi a procedat la înregistrarea şi soluţionarea unei cereri de recuzare a administratorului judiciar în condiţiile în care era formulată şi soluţionată o cerere de recuzare împotriva tuturor judecătorilor de la Tribunalul Prahova.
Procurorul a constatat că din conţinutul actelor premergătoare efectuate nu rezultă că judecătorul I.E. se face vinovat de săvârşirea vreunei fapte penale reţinând că măsurile dispuse sunt conforme dispoziţiilor legale care reglementează legea falimentului şi în consecinţă a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimată.
Petenta a formulat plângere susţinând că rezoluţia este nelegală, întrucât nu a fost citată pentru a fi audiată, deşi a fost direct prejudiciată prin actele abuzive dispuse de judecător.
Prin ordonanţa nr. 117 din 23 ianuarie 2004, Procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti, plângerea a fost respinsă ca neîntemeiată.
Petenta s-a adresat Curţii de Apel Ploieşti cu plângere împotriva soluţiei de neîncepere a urmăririi penale cu motivarea că nelegal nu a fost citată pentru a face dovadă că judecătorul a soluţionat abuziv dosarul de faliment nr. 51/2003 al Tribunalului Prahova, iar procurorul general a soluţionat plângerea fără completarea corespunzătoare a probatoriului.
Instanţa a reţinut că potrivit art. 224 C. proc. pen., în faza actelor premergătoare nu se administrează probe şi întrucât declaraţiile martorilor şi ale părţilor constituie probe, acestea nu puteau fi administrate decât după începerea urmăririi penale.
Referitor la înscrisuri s-a reţinut că acestea se află în dosarul nr. 51/2003 al Tribunalului Prahova, care a fost studiat de procuror, iar din plângerea formulată nu rezultă că petenta ar fi precizat mijloacele de probă deşi avea această obligaţie conform art. 222 alin. (2).
Prima instanţă a mai reţinut că în raport de actele premergătoare efectuate, corect s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de intimată.
Petenta a declarat recurs împotriva sentinţei susţinând că aceasta este contrară legii, deoarece s-a refuzat administrarea oricărui probatoriu, s-a dat faptei o greşită încadrare juridică şi s-a comis o gravă eroare de fapt.
Recursul a fost întemeiat pe dispoziţiile art. 3859 alin. (1) pct. 171 C. proc. pen., dar nu este fondat.
Din dosarul nr. 366/P/2003 rezultă că soluţia de neîncepere a urmăririi penale adoptată de procuror este legală şi temeinică, întrucât actele premergătoare efectuate nu au confirmat cele susţinute în plângerea penală, în sensul că judecătorul şi-ar fi îndeplinit defectuos atribuţiunile de serviciu.
Susţinerea petentei că nu i s-a permis să administreze probe este neîntemeiată. Este de subliniat faptul că în faţa instanţei s-a susţinut că era necesară depunerea unor înscrisuri, pe care petenta nu le-a individualizat şi nici nu a precizat ce împrejurări tinde să dovedească cu acestea. Cert este însă că înscrisurile se află, potrivit celor consemnate în partea introductivă sentinţei, în dosarul de faliment nr. 51/2003. Or acest dosar a fost studiat de procuror, iar încheierile ce consemnează măsurile luate de judecător se află în copie în dosarul nr. 366/P/2003.
Criticile vizând greşita încadrare juridică a faptei şi comiterea unei grave erori de fapt nu au obiect atâta timp cât hotărârea primei instanţe nu vizează aceste aspecte.
Întrucât din examinarea cauzei din oficiu nu rezultă existenţa vreunui motiv de casare care să poată fi luat în considerare în condiţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul va fi respins, ca nefondat, conform art. 38515 pct. 2 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurenta petentă va fi obligată la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de petiţionara S.C. B.M. S.A. Bucureşti împotriva sentinţei penale nr. 12 din 13 aprilie 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă pe recurentă să plătească statului suma de 500.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4870/2004. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4880/2004. Penal. Art.211alin.2c. pen. Recurs → |
|---|
