ICCJ. Decizia nr. 4880/2004. Penal. Art.211alin.2c. pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.4880/2004
Dosar nr. 4951/2004
Şedinţa publică din 29 septembrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 127 din 22 iunie 2004 a Tribunalului Buzău, secţia penală, inculpatul P.M.M. a fost condamnat la 3 ani şi 6 luni închisoare pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. b), cu aplicarea art. 109 C. pen.
Totodată tribunalul, a menţinut starea de arest a inculpatului, a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 23 ianuarie 2004 la zi, a luat act că partea vătămată M.A. nu s-a constituit parte civilă, prejudiciul fiind acoperit, a confiscat cuţitul corp delict şi a obligat pe inculpat la 2.500.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
S-a reţinut în fapt că inculpatul, în ziua de 16 ianuarie 2004, în scopul de a sustrage un telefon mobil, a urmărit pe stradă pe partea vătămată M.A. la gâtul căreia observase că atârna pe şnur un telefon mobil, iar la o intersecţie, a ameninţat-o cu cuţitul cerându-i telefonul, după care a tăiat şnurul cu cuţitul şi s-a îndepărtat în fugă.
Partea vătămată a solicitat sprijinul unor trecători de pe stradă care l-au urmărit şi prins pe inculpat, împrejurare în care i s-a restituit telefonul.
Prin Decizia penală nr. 358 din 16 august 2004 a Curţii de Apel Ploieşti, s-a respins ca nefondat apelul declarat de inculpatul P.M.M., prin care a solicitat schimbarea încadrării juridice în infracţiunea, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen. şi reducerea pedepsei închisorii.
Împotriva acestei decizii au declarat recurs inculpatul P.M.M. şi părţile responsabile civilmente, părinţii acestuia P.R. şi P.M., reiterând motivul din apel referitor la încadrarea juridică, susţinând că inculpatul nu a avut asupra sa cuţit şi nu a ameninţat pe partea vătămată cu un astfel de obiect, precum şi reducerea pedepsei prin reţinerea unor circumstanţe atenuante, temeiuri de casare prevăzute de art. 3859 pct. 14 şi 17 C. proc. pen.
Recursul declarat de inculpat nu este fondat, iar recursurile declarate de părţile responsabile civilmente sunt inadmisibile.
Din examinarea hotărârilor pronunţate în cauză şi a lucrărilor dosarului, rezultă că instanţele, întemeindu-se pe probele administrate, au stabilit şi reţinut corect starea de fapt şi vinovăţia inculpatului şi de asemenea au dat o corespunzătoare încadrare juridică faptei penale comise.
În declaraţiile date, partea vătămată a susţinut constant că inculpatul a ameninţat-o cu un cuţit şi văzând că nu poate smulge telefonul de la gâtul său, a tăiat şnurul cu un cuţit.
Declaraţiile sale se coroborează cu declaraţiile martorilor L.E. şi S.C., prezenţi la prinderea inculpatului şi raportul de constatare tehnico-ştiinţifică, din care rezultă că şnurul de fixare a husei telefonului mobil a fost secţionat prin tăiere şi deci nu prin rupere cum susţine inculpatul.
Prin urmare încadrarea juridică dată faptei (având asupra sa o armă) este corectă.
Referitor la pedeapsă, instanţa a avut în vedere criteriile de individualizare, prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), în care sens a ţinut seama de gradul de pericol social deosebit al infracţiunii comise cât şi de persoana inculpatului (elev, minor), astfel că pedeapsa stabilită, la limita minimă prevăzută de lege este necesară pentru reeducarea sa şi prevenirea comiterii altor infracţiuni.
Referitor la recursurile declarate de părinţii minorului se constată că aceştia nu au declarat apel împotriva sentinţei penale a instanţei de fond, astfel că, potrivit art. 3851 alin. (4) C. proc. pen., nu puteau declara recurs, de vreme ce nu au folosit calea apelului, astfel, că recursurile lor urmează a fi respinse ca inadmisibile, iar recursul inculpatului ca nefondat şi a fi obligaţi la cheltuieli judiciare către stat.
Din pedeapsa aplicată inculpatului se va deduce durata arestării preventive.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul P.M.M. şi ca inadmisibile recursurile părinţilor P.R. şi P.M., împotriva deciziei penale nr. 358 din 16 august 2004 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă pe recurenţi să plătească statului sumele de câte 500.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 29 septembrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4871/2004. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 4883/2004. Penal. Decretul nr.328/1966. Recurs... → |
|---|
