ICCJ. Decizia nr. 4926/2004. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 276 din 26 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, a fost respinsă contestația formulată de condamnata G.T., împotriva sentinței penale nr. 155/2000, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 5310/2001 a C.S.J.
A fost obligată condamnata la 250.000 lei cheltuieli judiciare statului, din care 200.000 lei reprezentând onorariu avocat oficiu s-au avansat din fondul Ministerului Justiției.
Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că prin cererea înregistrată la 7 ianuarie 2004, condamnată a formulat contestația la executare, solicitând modificarea pedepsei de 10 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen., aplicată prin sentința penală nr. 155/2000 a Tribunalului București, secția a II-a penală, definitivă prin decizia penală nr. 5310/2001 a C.S.J., respectiv reducerea cuantumului pedepsei.
La dosar s-a depus, în xerocopie, sentința penală nr. 155/2000 a Tribunalului București, secția a II-a penală.
Examinând actele și lucrările dosarului, în raport de criticile formulate, tribunalul a constatat contestația ca neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Potrivit dispozițiilor art. 461 C. proc. pen., contestația la executare presupune ivirea unui incident în cursul executării pedepsei, deci a unei împrejurări ce nu putea fi avută în vedere de instanță la pronunțarea hotărârii de condamnare.
în conformitate cu dispozițiile art. 15 C. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare și până la executarea completă a pedepsei închisorii a intervenit o lege, care prevede o pedeapsă mai ușoară, iar sancțiunea aplicată este mai mică decât maximul special prevăzut de legea nouă, instanța poate dispune reducerea pedepsei.
De asemenea, potrivit art. 458 C. proc. pen., când după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare intervine o lege care prevede o pedeapsă mai ușoară decât cea care se execută ori urmează a se executa, instanța a luat măsuri pentru aducerea la îndeplinire, după caz, a dispozițiilor art. 12,art. 14 și art. 15 C. pen.
Tribunalul a reținut că modificarea conținutului art. 146 C. pen., prin O.G. nr. 207/2000 vizează cuantumul prejudiciului în raport cu care s-a reținut de către instanță producerea unor "consecințe grave", limitele de pedeapsă prevăzute de lege pentru aceasta, încadrarea juridică rămânând însă neschimbată.
Având în vedere toate acestea, în condițiile în care nu se pune problema modificării limitelor încadrării juridice, în raport cu modificările succesive aduse art. 146 C. pen. și înlăturarea circumstanțelor agravante privind producerea de "consecințe deosebit de grave", tribunalul a constatat că în cauză nu sunt aplicabile dispozițiile art. 458 C. proc. pen., atât timp cât se pune problema reaprecierii gravității infracțiunii, în raport cu valoarea pagubei produse și aceste aspecte au fost soluționate definitiv printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
împotriva sentinței penale nr. 276 din 26 februarie 2004 a Tribunalului București, a declarat apel condamnata G.T. criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
în motivarea apelului condamnata a arătat că solicită în baza art. 461 și art. 458 C. proc. pen., reducerea pedepsei, avându-se în vedere că s-au modificat dispozițiile art. 146 C. pen. și în această situație nu mai este necesară reținerea agravantei prevăzută de alin. (5) al art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP)
Curtea de Apel București, secția a II-a penală, prin decizia penală nr. 273/ A din 13 aprilie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnata G.T., împotriva sentinței penale nr. 276 din 26 februarie 2004, pronunțată de Tribunalul București, secția a II-a penală.
Nemulțumită și de această hotărâre, în termenul legal, condamnata a declarat recurs, solicitând reaprecierea încadrării juridice, ca urmare a modificărilor aduse prin noile prevederi ale art. 146 C. pen. și astfel să i se reducă pedeapsa pe care o execută de 10 ani închisoare, aplicată pentru săvârșirea infracțiunii prevăzută de art. 215 alin. (1), (2), (3) și (5) C. pen.
Recursul este nefondat.
Examinându-se actele dosarului, în raport de prevederile art. 461 lit. d) C. proc. pen., raportat la art. 15 C. pen. și noul conținut al art. 146 C. pen., care definește sfera noțiunii de "consecințe deosebit de grave", astfel după cum a fost modificat prin O.G. 207/2000, se reține că hotărârea atacată este temeinică și legală.
Astfel, hotărârea judecătorească de condamnare la 10 ani închisoare, a condamnatei G.T. fiind rămasă definitivă și deci intrată în puterea lucrului judecat, încadrarea juridică dată infracțiunii comise de aceasta nu poate fi schimbată.
în plus, de la acea dată și până în prezent, când s-a formulat prezenta contestație la executare "nu a intervenit nici o lege penală nouă care să prevadă pentru infracțiunea săvârșită, o pedeapsă mai ușoară decât cea pe care o execută".
în aceste condiții, temeinic și legal, ambele instanțe au apreciat că nu pot fi aplicate textele invocate de recurentă, respectiv art. 15 C. pen., art. 458 C. proc. pen. și art. 461 lit. c) C. proc. pen.
în consecință, corect ambele instanțe au apreciat că, în cauză nu poate fi pusă în discuție modificarea încadrării juridice a faptei penale comise și ca drept urmare, nici pedeapsa nu poate a fi redusă.
Așa fiind, recursul declarat va fi respins, ca nefondat, potrivit art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
S-au văzut și prevederile art. 192 C. proc. pen.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5424/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 4959/2004. Penal → |
|---|
