ICCJ. Decizia nr. 4959/2004. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 177 din 29 ianuarie 2004, pronunțată de Judecătoria Buzău, inculpatul O.C.V., a fost condamnat la o pedeapsă de un an închisoare, pentru comiterea infracțiunii de abandon de familie, prevăzută de art. 305 alin. (1) lit. c) C. pen.
în baza art. 71 C. pen., i s-a interzis inculpatului exercițiul drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), din momentul în care hotărârea de condamnare va rămâne definitivă și până la terminarea executării pedepsei.
Inculpatul a fost obligat la plata sumei de 1.600.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această hotărâre, prima instanță a reținut, pe baza probelor administrate în cauză, că prin sentința civilă nr. 9235 din 7 octombrie 2002, pronunțată de Judecătoria Buzău, inculpatul O.C.V. a fost obligat la plata unei contribuții lunare de întreținere pentru fiica sa minora O.B.E., în cotă de 25% din venitul net realizat la SC C. Buzău, precum și din veniturile realizate în calitate de arbitru de fotbal în cadrul Comisiei centrale de arbitraj din România.
S-a constatat că, în perioada mai 2002 - septembrie 2003, inculpatul cu rea-credință, nu a achitat integral contribuția de întreținere stabilită prin hotărârea judecătorească în favoarea fiicei sale, din veniturile obținute din activitatea de arbitru de fotbal, venituri care au fost cuantificate la suma de 30.465.050 lei.
împotriva acestei sentințe a declarat apel inculpatul O.C.V., care a susținut că nu se face vinovat de fapta pentru care a fost condamnat, solicitând achitarea.
Tribunalul Buzău, prin decizia penală nr. 225 din 20 mai 2004, a admis apelul declarat de inculpat, a desființat în parte sentința și, în temeiul prevederilor art. 305 alin. (4) C. pen., raportat la art. 81 C. pen., a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei de un an închisoare, pe durata termenului de încercare de 3 ani stabilit, conform art. 82 C. pen. în baza art. 359 C. proc. pen., s-a atras atenția inculpatului asupra consecințelor art. 83 C. pen.
Pentru a pronunța această decizie, tribunalul a reținut că între timp inculpatul a făcut dovada achitării contribuției de întreținere restante, din veniturile suplimentare încasate în calitate de arbitru de fotbal, plătind în total suma de 7.875.000 lei, sumă aferentă veniturilor realizate din activitatea de arbitraj.
în aceste condiții, fiind îndeplinite cerințele art. 305 alin. (4) C. pen., instanța de apel a dispus suspendarea condiționată a executării pedepsei, înlăturând aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), privind pedeapsa accesorie.
împotriva ambelor hotărâri a declarat recurs inculpatul O.C.V., care a reiterat motivele invocate în fața instanței de apel, ce au vizat nevinovăția sa.
A susținut recurentul inculpat că, actele depuse la dosar dovedesc că neplata la timp a contribuției lunare de întreținere nu s-a datorat relei sale credințe, ci anumitor formalități fiscale sau financiare.
A mai precizat inculpatul că veniturile obținute din activitatea de arbitraj sunt ocazionale și, numai după încheierea anului fiscal se pot calcula veniturile, pentru ca apoi să se poată efectua plata către partea vătămată a contribuției de întreținere.
Prin decizia penală nr. 686 din 5 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești, a fost respins ca nefondat recursul declarat de inculpatul O.C.V.
A fost obligat recurentul inculpat la plata sumei de 300.000 lei, cu titlul de cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a pronunța această decizie, Curtea de Apel Ploiești a reținut că, probele administrate în cauză dovedesc indubitabil că, în perioada mai 2002 - septembrie 2003 inculpatul, cu rea-credință, nu a achitat integral contribuția de întreținere stabilită prin hotărâre judecătorească în favoarea fiicei sale minora O.B.E., în cota de 25% și din veniturile obținute din activitatea pe care a desfășurat-o, în calitate de arbitru de fotbal.
Reaua-credință a inculpatului a rezultat din aceea că, deși s-a făcut dovada că în perioada respectivă a realizat venituri din arbitraj în sumă de 1.440 dolari S.U.A., nu și-a îndeplinit obligația de întreținere stabilită prin hotărâre judecătorească, minora fiind privată astfel de drepturile bănești ce i se cuveneau.
împotriva deciziei penale nr. 686 din 25 iunie 2004, pronunțată de Curtea de Apel Ploiești a declarat recurs inculpatul O.C.V., care a susținut că nu se face vinovat de comiterea infracțiunii de abandon de familie, solicitând achitarea sa.
Recursul declarat de inculpat este inadmisibil, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 129 din Constituția României, "împotriva hotărârilor judecătorești, părțile interesate și Ministerul Public pot exercita căile de atac, în condițiile legii".
Așadar, posibilitatea provocării unui control judiciar al hotărârilor judecătorești este statuată, prin însăși legea fundamentală.
Din economia textului menționat rezultă însă că hotărârile judecătorești, inclusiv hotărârile premergătoare, anticipatorii sau provizorii, sunt supuse căilor de atac determinate de lege.
Legea procesuală penală, prin norme imperative, a stabilit un sistem al căilor de atac menit a asigura, concomitent, prestigiul justiției, pronunțarea de hotărâri judecătorești care, să corespundă legii și adevărului și care să evite provocarea oricărei vătămări materiale sau morale părților din proces.
în raport de dispozițiile art. 3851C. proc. pen., sunt susceptibile de a fi atacate cu recurs hotărârile judecătorești, sentințe sau decizii, după caz, nedefinitive.
Totodată, art. 417 C. proc. pen., cu referire la dispozițiile înscrise în Cap. III din Titlul II al aceluiași cod, prevede că deciziile pronunțate în recurs nu sunt supuse nici unei alte căi ordinare de atac, ele fiind definitive și executorii.
Așadar, sistemul român de jurisdicție a statuat principiul unicității acestei căi de atac, dreptul la recurs stingându-se prin exercitare, așa încât posibilitatea legală a declarării mai multor recursuri este exclusă.
în cauză, secția penală a înaltei Curți de Casație și Justiție, a fost sesizată cu un nou recurs declarat de inculpatul O.C.V., împotriva deciziei prin care Curtea de Apel Ploiești a respins ca nefondat, recursul declarat de către același inculpat.
Ori, recunoașterea unei căi de atac în situații neprevăzute de legea procesuală penală constituie o încălcare a principiului legalității căilor de atac și, din acest motiv, apare ca o soluție inadmisibilă în ordinea de drept.
Față de cele menționate mai sus, înalta Curte, în conformitate cu prevederile art. 38515 alin. (1) pct. 1 lit. a) teza II C. proc. pen., combinat cu art. 3851C. proc. pen., va respinge, ca inadmisibil, recursul declarat de inculpatul O.C.V., împotriva deciziei penale nr. 686 din 25 iunie 2004 a Curții de Apel Ploiești.
în baza art. 192 alin. (2) C. proc. pen., a obligat pe inculpat la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, s-a avansat din fondul Ministerului Justiției.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4926/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5469/2004. Penal → |
|---|
