ICCJ. Decizia nr. 4957/2004. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 73 din 15 martie 2004, Curtea de Apel București a achitat pe inculpatul D.M., pentru infracțiunea de lovire prevăzută de art. 180 alin. (2) C. pen., în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. c) C. proc. pen.
Pentru a pronunța această sentință, curtea de apel a reținut următoarele:
La 19 martie 2003, T.Ș. a reclamat secției 16 Poliție faptul că D.M., comisar de poliție a pătruns fără drept în locuința sa și i-a aplicat mai multe lovituri ce au necesitat 14-16 zile îngrijiri medicale.
în conformitate cu prevederile Legii nr. 360/2002 cauza a fost trimisă Parchetului Curții de Apel București, care prin rezoluția nr. 1353/ P din 7 august 2003, a dispus neînceperea urmăririi penale pentru infracțiunea de violare de domiciliu prevăzută de art. 192 alin. (2) C. pen., constatând că fapta nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii sub aspectul laturii subiective.
Prin aceeași rezoluție, s-a trimis plângerea Curții de Apel București conform art. 64 alin. (1) și (2) din Legea 360/2002, competentă cu judecarea cauzei.
în plângerea adresată, T.Șt. a relatat că la 14 martie 2003, între el și inculpat, vecin de bloc, a avut loc un conflict generat de scandalul pe care inculpatul D.M. îl avea cu soția sa, scandal care l-a deranjat pe partea vătămată datorită orei târzii la care avea loc.
Enervat de instanța sa, susține partea vătămată, inculpatul a pătruns în apartament cu forța, lovindu-l, ceea ce i-a produs leziuni ce au necesitat 14-16 zile îngrijiri medicale atestate prin certificatul medico-legal A2/1043/2003.
Curtea de apel a audiat ca martori pe T.G. soția părții vătămate, care a văzut că D.M. împingea în ușa apartamentului, i-a cerut să-l lase în pace pe soțul său, dar nu confirmă împrejurarea că acesta l-a lovit.
Martora D.Șt.F., fiica inculpatului, confirmă la rândul său, existența unui scandal între părinții săi cât și faptul că inculpatul s-a deplasat la ușa apartamentului părții vătămate, dar nu a pătruns în locuință și nici nu l-a lovit pe acesta.
Din declarațiile părții vătămate rezultă că a fost lovit în ficat, apoi i-au mai fost aplicate două lovituri în spate, confirmând că momentul lovirii nu a mai fost văzut de alte persoane.
în lipsa unor probe care să ateste fără dubiu că cel care i-a provocat leziunile evidențiate în actul medico-legal, sentința de achitare dispusă de curtea de apel este temeinică și legală, dubiul profitând inculpatului.
Trebuie relevat cu privire la actul medico-legal, că, deși pretinsa infracțiune s-a comis la 14 martie 2003, partea vătămată s-a prezentat la Spitalul de Urgență la 17 martie 2003 (nota medicală 2385), deci după 3 zile; dacă leziunile constatate, fractura costală C 9, traumatism toracic, erau produse la data incidentului, prin gravitatea lor necesitau prezența imediată a părții vătămate la o unitate spitalicească, ceea ce nu s-a întâmplat.
Coroborând aceste probe, înalta Curte constată că în mod temeinic și legal Curtea de Apel București a dispus achitarea inculpatului D.M., pentru săvârșirea infracțiunii de lovire, neexistând probe concludente că acesta este autorul infracțiunii.
în consecință, în baza art. 3851pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul părții civile T.Șt. a fost respins, ca nefondat, și obligat recurentul la cheltuieli judiciare către stat.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6797/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 5945/2004. Penal → |
|---|
