ICCJ. Decizia nr. 4819/2004. Penal
| Comentarii |
|
Prin sentința penală nr. 631 din 12 mai 2004, pronunțată în dosarul nr. 3129/2003, Tribunalul București, secția a II-a penală, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptei săvârșite de inculpatul S.C.Șt. din art. 211 alin. (2) lit. b) și alin. (21) C. pen., în art. 211 alin. (1) lit. b) C. pen.
în baza art. 211 alin. (2) lit. b) C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) C. pen. și art. 76 lit. b) C. pen., a condamnat pe inculpatul S.C.Șt. la 3 ani închisoare.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 71 și art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
în baza art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), s-a computat prevenția inculpatului de la 9 aprilie 2003 la zi și respectiv 12 mai 2004.
în baza art. 350 C. proc. pen., s-a menținut starea de arest a inculpatului.
în baza art. 118 lit. d) C. pen., a confiscat de la inculpat suma de 250.000 lei obligându-l pe acesta a plata sumei menționate către stat.
în baza art. 191 C. proc. pen., a fost obligat inculpatul la 2.000.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Pentru a hotărî astfel, prima instanță a reținut că la data de 7 aprilie 2003, partea vătămată V.L. însoțit de martorul B.I. l-a vizitat pe inculpatul S.C.Șt. și în timp ce inculpatul a părăsit încăperea pentru a aduce o geacă, partea vătămată a lăsat sub covor niște punguțe cu praf alb.
După plecarea acestuia din urmă și a martorului, inculpatul a găsit pliculețele și fiind convins că sunt droguri, s-a deplasat furios la domiciliul martorului B.I., unde locuia și partea vătămată și după ce a strigat la poartă, din casă a ieșit martorul B.I.
Inculpatul a cerut să vorbească cu partea vătămată și atunci când acesta a ieșit din casă, în prezența martorilor B.I., B.V. și B.L.O., l-a lovit reproșându-i că a încercat să-l bage în pușcărie.
în învălmășeala produsă prin încercarea martorilor de a-i despărți pe cei doi, inculpatul și-a însușit telefonul mobil al părții vătămate, apoi a părăsit locuința familiei B. însoțit de martorii S.C. (tatăl său) și S.C.V. (fratele său).
Ulterior, inculpatul S.C.Șt. a vândut telefonul mobil martorului A.C. pentru suma de 250.000 lei, bunul fiind recuperat de organele de poliție și restituit părții vătămate.
împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul București și inculpatul S.C.Șt.
Parchetul de pe lângă Tribunalul București a criticat hotărârea primei instanțe pentru nelegalitate, sub aspectul schimbării încadrării juridice a faptei comise și pentru netemeinicie, sub aspectul greșitei individualizări a pedepsei aplicate inculpatului.
în ședința publică din 9 iulie 2004, reprezentanta Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București a învederat instanței că nu se mai susține motivul de apel vizând nelegalitatea hotărârii sub aspectul schimbării încadrării juridice a faptei.
Inculpatul S.C.Șt. a criticat hotărârea pentru motive de nelegalitate și netemeinicie, motivând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de tâlhărie, între părți a avut loc o încăierare, iar intenția inculpatului a fost aceea de a-i da o lecție părții vătămate. A solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei din tâlhărie în furt în concurs cu infracțiunea de lovire. în subsidiar, a solicitat reducerea pedepsei aplicate de prima instanță.
Curtea de Apel București a respins, ca nefondate, apelurile declarate.
Cu privire la critica formulată de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, instanța de apel a apreciat că nu poate fi primită.
S-a apreciat că prima instanță a procedat la o justă individualizare a pedepsei aplicate inculpatului, cu respectarea criteriilor generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), astfel încât pedeapsa de 3 ani închisoare, în condițiile reținerii circumstanțelor atenuante corespunde gradului de pericol social al faptei comise, avându-se în vedere împrejurările și modalitatea concretă în care s-a consumat infracțiunea, dar și datele ce caracterizează persoana inculpatului.
Referitor la criticile formulate de inculpat s-a constatat că și acestea sunt nefondate, instanța de fond reținând corect situația de fapt și încadrarea juridică a acesteia, printr-o interpretare judicioasă a probelor administrate din coroborarea cărora a rezultat că inculpatul a deposedat prin violență pe partea vătămată de un telefon mobil pe care ulterior l-a vândut, iar pedeapsa aplicată a fost corect individualistă, astfel că nu s-a justificat redozarea acesteia.
împotriva deciziei Curții de Apel București a declarat recurs inculpatul, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând în esență susținerile din apel și a solicitat în principal achitarea, deoarece în opinia sa fapta nu a fost dovedită, iar în subsidiar a solicitat reducerea pedepsei aplicate pe care o consideră exagerată.
Recursul este nefondat.
Analizând actele și lucrările de la dosar se constată că instanțele de fond și apel au reținut o corectă situație de fapt confirmată de probele administrate în cauză, din care rezultă că inculpatul se face vinovat de comiterea faptei pentru care a fost condamnat, fapt care a fost încadrată în textele de lege corespunzătoare și pentru care i-a fost aplicată o pedeapsă just individualizată, cu respectarea criteriilor arătate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Susținerea inculpatului potrivit căreia nu se face vinovat de săvârșirea infracțiunii de tâlhărie este nefondată, în cauză probele administrate dovedind contrariul.
Astfel, în afară de procesul verbal întocmit de poliție, din care rezultă că la apelarea postului telefonic mobil aparținând părții vătămate V.L. a răspuns martorul A.C., relevante sunt și declarațiile acestui martori care a arătat modul în care a dobândit telefonul, respectiv prin cumpărare de la inculpatul recurent, în noaptea de 7 aprilie 2003.
Aceste probe se coroborează și cu declarațiile părții vătămate și ale martorilor B.L.O., B.V. și B.I., care au relatat constant faptul că la scurt timp după incidentul care a avut loc între inculpat și partea vătămată, acesta din urmă s-a plâns că i-a fost luat telefonul mobil de către inculpat.
Prin urmare, existând dovezi suficiente de vinovăție a inculpatului, motivul de casare invocat de acesta prin care solicită a se dispune achitarea nu poate fi primit.
în ce privește cel de-al doilea motiv de casare, care vizează reducerea pedepsei aplicate înalta Curte constată, că atât instanța de fond, cât și cea de apel au făcut o corectă apreciere a criteriilor de individualizare a pedepsei acordând, deopotrivă semnificația cuvenită atât pericolului social concret al faptei, cât și datelor ce caracterizează persoana inculpatului, orientându-se spre o pedeapsă situată sub minimum prevăzut de lege prin reținerea în favoarea acestuia a circumstanțelor atenuante prevăzute de art. 74 C. pen., cărora le-a fost acordată o eficiență corespunzătoare.
Așa fiind, o reducere a pedepsei nu se justifică, iar pentru considerentele arătate, având în vedere și faptul că verificând decizia atacată în raport și cu prevederile art. 3859alin. (3) C. proc. pen., nu se identifică existența și a altor motive care analizate din oficiu să ducă la casare, urmează a se constata că recursul declarat în cauză este nefondat și a fi respins ca atare, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Se va deduce, conform art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive.
S-au văzut și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen.,
| ← ICCJ. Decizia nr. 6397/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 6835/2004. Penal → |
|---|
