ICCJ. Decizia nr. 5010/2004. Penal. Contestaţie executare. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5010/2004
Dosar nr. 3658/2004
Şedinţa publică din 5 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 471 din 1 aprilie 2004, Tribunalul Bucureşti a respins contestaţia la executare formulată de condamnatul m.n., ca neîntemeiată.
În considerentele hotărârii s-a arătat că prin cererea din 7 august 2003, condamnatul M.N. a formulat contestaţie la executarea sentinţei penale nr. 293 din 20 octombrie 1999 a Tribunalului Brăila, în baza art. 461 lit. d) C. proc. pen., cu referire la art. 458 C. proc. pen., motivând că, prin adoptarea OUG nr. 207/2000, de modificare a prevederilor art. 146 C. pen. (majorând la mai mult de 2 milioane lei paguba materială pentru a fi considerată consecinţă deosebit de gravă), a intervenit o cauză de micşorare a pedepsei în ceea ce îl priveşte, întrucât a fost condamnat în baza art. 215 alin. (1), (3), (4) şi (5) C. pen., la 12 ani închisoare, cu un prejudiciu de 165.000.000 lei.
Instanţa a motivat respingerea contestaţiei la executare prin referire la neîntrunirea condiţiilor din art. 15 C. pen., privind aplicarea facultativă a legii penale mai favorabile în cazul pedepselor definitive.
S-a arătat, astfel, că petiţionarul condamnat, recidivist, a comis abateri disciplinare în timpul executării pedepsei, aşa cum rezultă din referatul Penitenciarului Bucureşti, nefiind recompensat şi neprestând activităţi productive.
Apelul condamnatului a fost respins prin Decizia penală nr. 379 din 19 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, instanţa de control judiciar constatând că hotărârea pronunţată în cauză este legală şi temeinică.
Decizia penală sus-menţionată a fost atacată cu recurs de către condamnat care, reiterând motivele din cererea iniţială, a invocat şi incidenţa dispoziţiilor art. 12 C. pen., susţinând dezincriminarea faptei comise, ca efect al modificării art. 146 C. pen.
Verificând hotărârea atacată în raport de criticile formulate, precum şi din oficiu, în condiţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., Curtea constată că recursul nu este fondat.
Instanţele au făcut o corectă interpretare şi aplicare a prevederilor art. 15 C. pen., constatând că reducerea pedepsei, urmare modificării pragului valoric al prejudiciului, prevăzut de art. 146 C. pen., ceea ce ar permite înlăturarea dispoziţiilor art. 215 alin. (5) C. pen., în raport cu prejudiciul de 165.000.000 lei din cauză, este facultativă şi numai dacă sunt întrunite condiţiile textului de lege menţionat.
Ori, în raport de infracţiunea săvârşită, statutul de recidivist al condamnatului şi caracterizările negative privind conduita sa în timpul executării pedepsei (în prezent recurentul este în curs de judecată în căile de atac în alte 3 cauze pentru infracţiuni de acelaşi gen, fiind condamnat la instanţele de fond cu pedepse cuprinse între 15 ani şi 4 ani şi 2 luni închisoare), se învederează netemeinicia cererii de modificare a pedepsei.
Prevederile art. 12 C. pen., nu sunt incidente.
Prin modificarea art. 146 C. pen., nu s-a produs o dezincriminare, aşa cum susţine recurentul, ci doar o modificare a pragului valoric în raport de care pagubele materiale determină reţinerea agravantei consecinţelor deosebit de grave.
Faţă de cele ce preced, recursul condamnatului M.N. urmează să fie respins, ca nefondat, cu obligarea recurentului la plata cheltuielilor judiciare către stat, în care va fi inclus şi onorariul apărătorului din oficiu, avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de contestatorul M.N. împotriva deciziei penale nr. 379 din 19 mai 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 800.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5009/2004. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5011/2004. Penal. Contestaţie executare. Recurs → |
|---|
