ICCJ. Decizia nr. 5023/2004. Penal. 174 c.p. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5023/2004
Dosar nr. 4721/2004
Şedinţa publică din 6 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 115 din 3 mai 2004, Tribunalul Suceava a dispus condamnarea inculpatului C.V., pentru infracţiunea prevăzută de art. 174 C. pen., cu aplicarea art. 74 lit. a) şi e) C. pen., la pedeapsa de 8 ani închisoare şi 4 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen.
Inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile D.M. suma de 46.000.000 lei despăgubiri materiale, 30.000.000 lei daune morale şi câte 700.000 lei lunar despăgubiri periodice, de la data pronunţării hotărârii până la încetarea stării de nevoie, iar părţii civile C.A.S. Suceava suma de 9.800.884 lei cheltuieli de spitalizare.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că între familia inculpatului şi cea a victimei D.J., care locuiau în imobile învecinate dar cu o curte comună, au existat numeroase conflicte.
În seara zilei de 30 iulie 2003, în vreme ce victima împreună cu mama sa şi soţia inculpatului încercau să adune păsările pentru a le adăposti de ploaie, s-a iscat un nou conflict motivat de faptul că s-ar fi făcut, în aşa fel, ca puii familiei D. să fie împrăştiaţi.
Întrucât mama victimei, D.M. avea în mână o coadă de mătură cu care ameninţa pe soţia inculpatului, o soră a acestuia s-a sesizat de cele întâmplate.
Imediat, inculpatul a ieşit afară şi înarmându-se cu un par s-a îndreptat spre grupul celor ce se certau, din care, D.M. l-a lovit peste cotul mâinii drepte, astfel că, acesta într-un acces de furie, folosindu-se de par, a lovit pe D.J. în cap şi peste corp, provocându-i mai multe leziuni.
Victima a fost spitalizată dar cu toate îngrijirile a decedat în dimineaţa zilei de 7 august 2003.
În urma necropsiei s-a stabilit că moartea s-a datorat unei bronhopneumonii consecutive unui politraumatism cranio-cerebral şi toracic ce a putut fi produs prin loviri active, repetate, cu un corp contondent alungit, între leziunile cranio-cerebrale (fractură deschisă cominutivă temporoparietală stângă, hematoame subdurale şi intracerebrale hemisfera stângă) şi deci existând legături de cauzalitate directă.
Împotriva hotărârii, în termen legal, au declarat apel partea civilă care a cerut majorarea pedepsei şi a despăgubirilor şi inculpatul care a criticat încadrarea juridică a faptei, precum şi omisiunea reţinerii dispoziţiilor art. 73 lit. b) C. pen.
Prin Decizia penală nr. 235 din 11 august 2004, Curtea de Apel Suceava a respins, ca nefondat, apelul inculpatului şi a admis apelul declarat de partea civilă: rejudecând cauza, în aceste limite, a majorat cuantumul despăgubirilor materiale la 48.413.000 lei şi al daunelor morale la 80.000.000 lei, fiind menţinute în rest dispoziţiile hotărârii atacate.
În considerente s-a reţinut că încadrarea juridică dată faptei este corectă având în vedere modalitatea în care inculpatul a acţionat, iar conflictul minor declanşat între cele două familii nu a fost de natură a produce o puternică tulburare emoţională care să justifice aplicarea art. 73 lit. b) C. pen.
În termen legal, inculpatul a declarat recurs împotriva acestei hotărâri, susţinând, în esenţă, următoarele:
- greşita încadrare juridică dată faptei, care, în raport de circumstanţele concrete în care s-a desfăşurat, de lipsa intenţiei de omor, de faptul că traumatismul cranio-cerebral s-a produs datorită căderii, corect era de lovituri cauzatoare de moarte, prevăzută de art. 183 C. pen. şi nu de omor;
- omisiunea reţinerii în favoarea inculpatului a scuzei provocării fiind cert în raport cu probele administrate că victima şi familia sa au iniţiat conflictul şi lovirea inculpatului, cu consecinţa reducerii corespunzătoare a pedepsei.
În consecinţă au fost invocate prevederile cazurilor de casare înscrise în art. 3859 alin. (1) pct. 17 şi 14 C. proc. pen. şi s-a solicitat casarea cu trimitere a cauzei pentru judecarea inculpatului în ce priveşte infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen.
Criticile formulate se înscriu în cazurile de casare prevăzute de art. 3859 alin. (1) pct. 17, 171 şi 14 C. proc. pen., în raport de care vor fi examinate motivele invocate şi hotărârile recurate, dar recursul este nefondat pentru cele ce urmează.
Examinând probele administrate, în cauză, instanţele au reţinut o corectă stare de fapt şi, de asemenea, încadrarea juridică a faptei, stabilind pedeapsa cu considerarea dispoziţiilor art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Recurentul inculpat a susţinut că nu a intenţionat să ucidă victima, dar din modul în care a acţionat, lovind-o puternic în cap (o zonă vitală) cu un par şi producându-i un grav traumatism cranio-cerebral, chiar dacă nu a dorit realizarea rezultatului letal, l-a acceptat în raport de modalitatea de concepere a faptei.
Având reprezentarea consecinţelor faptei sale, inculpatul nu mai poate susţine că doar lovirea a fost intenţionată, iar rezultatul a fost consecinţa culpei sale pentru că, în drept, fapta sa să întrunească elementele consecutive ale art. 183 C. pen., şi nu ale art. 174 C. pen.
Atât în plan obiectiv, cât şi subiectiv sunt conturate elementele constitutive ale infracţiunii prevăzute de art. 174 C. pen., pentru care în mod corect a fost condamnat inculpatul.
Tot în mod justificat în favoarea inculpatului nu s-au reţinut dispoziţiile art. 73 lit. b) C. pen.
Este adevărat că între familiile victimei şi inculpatului a existat un conflict dar acesta a fost minor, între cele două familii existând neînţelegeri şi repetate conflicte de acest fel.
Într-o asemenea situaţie nu se putea produce inculpatului o puternică tulburare de natură să influenţeze comportamentul său în producerea agresiunii care a condus la decesul victimei.
Dar, deşi în mod corect, instanţele nu au reţinut în favoarea inculpatului scuza provocării, au aplicat prevederile art. 74 C. pen. şi au coborât pedeapsa sub limita minimă legală, de 10 ani închisoare.
În acest context nu se mai constată împrejurări care privesc fapta sau pe făptuitor care să mai justifice o altă coborâre a pedepsei şi care nu ar fi de natură să satisfacă cerinţele art. 52 C. pen.
Aşa fiind, susţinerile recurentului sunt nefondate şi cum nu s-au constatat nici alte motive de casare, urmarea verificării din oficiu, conform art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., recursul declarat de inculpat se va respinge, ca nefondat.
În baza art. 38517 alin. (4) C. proc. pen., combinat cu art. 88 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 72 NCP), se va computa din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive, iar conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., recurentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul C.V. împotriva deciziei penale nr. 235 din 11 august 2004 a Curţii de Apel Suceava.
Deduce din pedeapsa aplicată inculpatului, timpul arestării preventive de la 31 iulie 2003 la 6 octombrie 2004.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5021/2004. Penal. Art.215 alin.5 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5025/2004. Penal. Art.211 alin.2 c. pen. Recurs → |
|---|
