ICCJ. Decizia nr. 5001/2004. Penal. Art.197 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5001/2004
Dosar nr. 2695/2004
Şedinţa publică din 5 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 37 din 16 februarie 2004, Tribunalul Arad, în baza art. 197 alin. (1) şi (3) C. pen., raportat la art. 99 şi art. 109 C. pen., a condamnat pe inculpatul A.C. la pedeapsa de 6 ani închisoare, pentru infracţiunea de viol.
Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 71 C. pen., a interzis inculpatului exercitarea drepturilor prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În temeiul art. 14 C. proc. pen., art. 998 şi art. 1000 alin. (2) C. civ., a obligat în solidar inculpatul cu partea responsabilă civilmente M.M. către A.G. în numele şi pe seama părţii vătămate C.A.C., la plata sumei de 30.000.000 lei despăgubiri civile, daune morale.
Pentru a se pronunţa astfel, instanţa de fond a reţinut, în esenţă, că în după-amiaza zilei de 10 mai 2003, în jurul orei 18,00, în timp de se întorcea acasă de la cumpărături, partea vătămată C.A.C., în vârstă de 14 ani, a fost ajunsă din urmă de inculpatul A.C., care a prins-o cu o mână de gură şi cu cealaltă de dosul bluzei cu care era îmbrăcată, apoi a împins-o circa 20-30 metri într-un loc ascuns de vegetaţie, unde, prin constrângere şi profitând de imposibilitatea ei de a se apăra, a trântit-o la pământ, a dezbrăcat-o şi a întreţinut cu ea un act sexual normal.
Deşi după consumarea actului sexual inculpatul a ameninţat-o cu moartea pe minoră, în cazul în care va spune cuiva despre cele întâmplate, totuşi partea vătămată s-a deplasat direct acasă şi i-a povestit totul mamei sale A.G., care în aceeaşi zi a sesizat organele de poliţie.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului au fost stabilite pe baza materialului probator administrat în cauză, respectiv procesul-verbal de constatare încheiat de Poliţia Barzava, plângerea părţii vătămate C.A.C. şi a ocrotitorului său legal A.G., mama părţii vătămate, Raportul medico-legal nr. 276/A/3 din 14 mai 2003 al Serviciului Judeţean de Medicină Legală Arad, declaraţiile inculpatului, declaraţiile martorilor A.A., J.G., S.A. şi Şt.A.
Atât în faza de urmărire penală, cât şi în cea de cercetare judecătorească, inculpatul a recunoscut fapta comisă, susţinând însă că a avut consimţământul părţii vătămate.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 133 din 14 aprilie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpatul A.C. împotriva sentinţei penale nr. 37 din 16 februarie 2004 a Tribunalului Arad, însuşindu-şi argumentaţia instanţei de fond.
Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs pentru cazurile de casare prevăzute de art. 3859 pct. 12 şi 14 C. proc. pen., solicitând, în principal, achitarea în temeiul art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 alin. (1) lit. d) C. proc. pen., considerând că nu se face vinovat de săvârşirea faptei, întrucât nu a exercitat violenţe psihice sau fizice asupra părţii vătămate, neexistând urme de violenţă pe corpul minorei, relaţiile sexuale întreţinându-le cu acordul acesteia, iar în subsidiar, reducerea pedepsei aplicate, având în vedere că este minor.
Recursul este nefondat.
Analizând Decizia atacată în raport de probele dosarului, Curtea constată că situaţia de fapt a fost corect reţinută şi vinovăţia inculpatului pe deplin dovedită, fiind susţinută de ansamblul materialului probator administrat în cauză.
Apărarea inculpatului, în sensul că a întreţinut raportul sexual cu acordul minorei nu poate fi primită, ea fiind infirmată de toate probele dosarului.
Astfel, martorul Şt.A., care a fost prezent când bunica fetei a anunţat telefonic organele de poliţie, a menţionat că minora era plânsă şi în stare de şoc.
Partea vătămată şi bunica acesteia au avut declaraţii constante în care au arătat pe larg cum minora a fost obligată să se deplaseze într-un loc mai ferit, pentru a fi supusă la raporturi sexuale împotriva voinţei ei.
Totodată, raportul medico-legal consemnează deflorarea recentă şi prezenţa spermatozoizilor, fără a releva urme de violenţă fizică, ceea ce este explicabil, dat fiind că raportul sexual s-a realizat prin violenţă psihică, respectiv ameninţare.
De esenţă, infracţiunea de viol este aceea că raportul sexual trebuie realizat prin constrângere, fie profitând de neputinţa victimei de a se apăra ori de a-şi exprima voinţa.
Constrângerea poate fi fizică sau morală. Constrângerea morală constă în ameninţarea victimei exercitată pentru a o determina pe aceasta la raport sexual, împrejurarea dacă victima a opus sau nu rezistenţă neavând, mare semnificaţie, legiuitorul prevăzând că impactul psihologic al faptei, suportat de victimă justifica pe deplin o asemenea lipsă de reacţie.
În ceea ce priveşte individualizarea judiciară a pedepsei, instanţa de fond a avut în vedere criteriile generale prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv gradul de pericol social sporit al faptei apreciat în concret, împrejurările în care a fost săvârşită, consecinţele acesteia în raport cu persoana părţii vătămate, precum şi circumstanţele personale ale inculpatului, faptul că acesta este cunoscut în localitate ca fiind autorul unor fapte de sustragere, astfel cum rezultă din ancheta socială, precum şi conduita procesuală a inculpatului, astfel încât se constată că pedeapsa aplicată a fost just individualizată şi nu se impune redozarea acesteia.
Ca atare, după verificarea cauzei şi în raport de dispoziţiile art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., recursul fiind nefondat, Curtea urmează a-l respinge conform art. 38515 alin. (1) lit. b) C. proc. pen.
În baza art. 192 alin. (2) şi art. 189 C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat, onorariul apărătorului din oficiu urmând a fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul A.C. împotriva deciziei penale nr. 133 din 14 aprilie 2004 a Curţii de Apel Timişoara.
Obligă pe recurent să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 5 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4993/2004. Penal. Art.208, 209 c.pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5003/2004. Penal. Art.215 alin.3 c.pen. Recurs → |
|---|
