ICCJ. Decizia nr. 5021/2004. Penal. Art.215 alin.5 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr.5021/2004
Dosar nr. 5126/2003
Şedinţa publică din 6 octombrie 2004
Asupra recursurilor de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 112 din 3 iulie 2003, Tribunalul Caraş Severin a condamnat pe inculpatul F.C. la 2 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 290, cu aplicarea art. 41 alin. (2), art. 74 şi art. 76 C. pen. şi la 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen., pe o durată de 3 ani, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzute de art. 215 alin. (2) şi (5), cu aplicarea art. 41, art. 74 şi art. 76 C. pen.
În baza art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) C. pen., inculpatul va executa pedeapsa cea mai grea, de 5 ani închisoare şi interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) şi c) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., de la rămânerea definitivă a sentinţei şi până la executarea în întregime a pedepsei, inculpatul va fi lipsit de exerciţiul drepturilor, prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
În baza art. 14, art. 346 C. proc. pen. şi art. 998 C. civ., inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor suma de 4.584.000.000 lei despăgubiri civile, cu dobânzi legale aferente calculate de la rămânerea definitivă a sentinţei, conform OG nr. 9/2000, a penalităţilor calculate, potrivit HG nr. 354/1999, HG nr. 564/2000 şi HG nr. 1043/2001, precum şi a comisionului bancar de decontare de 0,5%.
S-a dispus desfiinţarea totală a înscrisurilor false, respectiv a 25 facturi fiscale.
În baza art. 191 alin. (1) C. proc. pen., inculpatul a fost obligat să plătească statului suma de 4.000.000 lei cheltuieli judiciare.
S-a reţinut că, prin OG nr. 32 din 29 ianuarie 1999 s-a instituit, pentru anul 1999, sistemul de cupoane pentru agricultură, cu finanţare de la bugetul de stat, în vederea procurării de materiale şi servicii necesare lucrărilor agricole şi care se materializează în plata acestora pe baza cupoanelor obţinute de deţinătorii de suprafeţe agricole.
Conform acestei ordonanţe cupoanele agricole reprezintă bonuri de valoare, care se acordă cu titlu gratuit persoanelor care deţin terenuri agricole şi care pot fi utilizate pentru achitarea seminţei certificate, a materialului de plantat, a îngrăşămintelor chimice, a motorinei, a lucrărilor mecanice pentru arat, grăpat, discuit, semănat, de întreţinere şi recoltare a culturilor agricole.
Pentru punerea în aplicare a acestei ordonanţe, a fost emisă de Guvernul României, Hotărârea nr. 102 din 19 februarie 1999, pentru aprobarea normelor metodologice cu privire la modul de acordare, distribuire, utilizare şi decontare a cupoanelor agricole.
Conform acestei hotărâri, tipărirea cupoanelor se realizează de R.A. Imprimeria Băncii Naţionale, iar R.A. Poşta Română, prin intermediul oficiilor poştale se va ocupa de distribuţie, de unde vor fi predate beneficiarilor pe baza actelor de identitate şi a actelor doveditoare a dreptului de proprietate asupra terenului agricol. Cupoanele rămase nedistribuite vor fi predate prefecturilor, care se vor ocupa de distrugerea acestora.
Pe baza cupoanelor astfel obţinute, deţinătorii de terenuri agricole aveau posibilitatea să se adreseze unor furnizori de produse şi servicii de natura celor cuprinse în ordonanţe, iar pentru plata acestora să folosească aceste cupoane.
În vederea decontării cupoanelor agricole, furnizorii de produse şi servicii trebuie să le depună la unităţile bancare, care au încheiat convenţii cu Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, însoţite de un centralizator al facturilor emise la livrarea produselor sau la efectuarea serviciilor. Unităţile bancare aveau obligaţia de a verifica autenticitatea cupoanelor, produsele oferite şi serviciile prestate dacă se încadrează în cele stabilite prin ordonanţă, după care centralizau cupoanele la sfârşit de săptămână, iar în ziua de luni a săptămânii următoare solicitau Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, contravaloarea cupoanelor.
Acest minister, în baza solicitării unităţilor bancare va cere de la Ministerul Finanţelor deschiderea creditelor necesare, pentru plata contravalorii cupoanelor agricole, iar în continuare sumele se vor vira în conturi speciale deschise la bănci, de unde se făcea plata către furnizorii de produse şi servicii.
Potrivit celor arătate rezultă că sistemul de cupoane agricole cu finanţare de la bugetul de stat era menit să ajute deţinătorii de terenuri agricole să-şi procure produsele şi serviciile necesare efectuării lucrărilor agricole.
Acest scop nu s-a realizat însă, în întregime, deoarece în circuitul de decontare şi-au făcut apariţia unele persoane, administratori ai unor societăţi comerciale, care folosind, în mod nelegal calitatea de furnizori de produse şi servicii agricole şi efectuând facturi false, care nu au la bază un suport real au reuşit să încaseze de la unităţile bancare contravaloarea cupoanelor agricole, încă acestea erau cumpărate de pe piaţa liberă la preţuri mai mici decât valoarea lor nominală.
În acest mod a procedat şi inculpatul F.C., administrator al SC F.I. SRL, care a înfiinţat societatea la 2 aprilie 1999 şi în perioada 12 august 1999 a depus spre decontare, în mod fraudulos, un număr de 26.080 cupoane agricole, în valoare de 4.564.000.000 lei.
Din cercetările efectuate în cauză, rezultă că SC F.I. SRL şi-a declarat sediul în incinta SC M.M., având ca principal obiectiv de activitate comerţul, servicii şi transportul, însă din audierea martorului M.I., administrator al acestei societăţi rezultă că prima societate nu a funcţionat niciodată la sediul declarat, iar inculpatul F.C. a fost o singură dată aici, în data de 1 aprilie 1999, când a solicitat închirierea unui spaţiu în suprafaţă de 28 mp.
În această situaţie s-au întreprins mai multe verificări în vederea identificării locului unde SC F.I. SRL, îşi desfăşoară activitatea, precum şi găsirii inculpatului, însă până în prezent nu s-a reuşit acest fapt, motiv pentru care inculpatul F.C. a fost dat în urmărire generală, prin ordinul S 123.580 din 14 iunie 2002.
Faţă de cele arătate, pentru stabilirea modului concret în care au fost decontate cupoanele agricole, organele de poliţie au ridicat de la Agenţia B.C.R. din Orşova, documentele depuse de inculpat şi au solicitat Gărzii Financiare Caraş Severin, efectuarea unui control de specialitate, în acest sens.
În urma verificărilor făcute s-a constatat că inculpatul F.C., în calitate de administrator al SC F.I. SRL a depus, prin decontare, la agenţia menţionată, un număr de 26.080 cupoane agricole, provenite din activităţi de comercializare a îngrăşămintelor chimice. Pe lângă cupoane, inculpatul a depus şi un număr foarte mare de facturi de vânzare, cuprinse în 22 centralizatoare. Sumele intrate în contul SC F.I. SRL, ca urmare a decontării cupoanelor, au fost virate în conturile a 12 societăţi, unde au fost contabilizate în contul „clienţi creditori", pentru ca, ulterior, pe baza unor dispoziţii de plată în care era consemnat „restituire avans", să fie înapoiate societăţii administrate de inculpat.
În privinţa documentelor justificative referitoare la vânzarea îngrăşămintelor chimice se constată că facturile fiscale, depuse la bancă, sunt false, în realitate facturile cu numerele respective nu au fost ridicate de SC F.I. SRL şi ele aparţin altor societăţi comerciale. Pe aceste facturi la rubrica cumpărător, în toate cazurile era menţionat „diverşi cumpărători", nefiind trecute datele de identificare a acestora şi nici mijloacele de transport, cu o singură excepţie, unde a fost menţionat D.I. din localitatea Livezile, judeţul Mehedinţi, dar în urma verificărilor făcute s-a constatat că această persoană, nu există.
În ceea ce priveşte aprovizionarea cu îngrăşăminte chimice, se constată că nu există facturi în acest sens şi nu au fost identificate societăţi de la care SC F.I. SRL să se fi aprovizionat cu astfel de produse.
Pe baza acestor facturi false de vânzare, precum şi a cupoanelor agricole obţinute de inculpat pe căi ilegale, pe care acesta le-a depus la B.C.R., Agenţia Orşova, în perioada aprilie-august 1999, a reuşit decontarea contravalorii cupoanelor şi a încasat efectiv din bugetul Ministerului Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, suma de 4.106.275.000 lei.
Pentru a stabili cu certitudine că inculpatul F.C. este persoana care a depus la B.C.R., Agenţia Orşova cupoane agricole în vederea decontării şi a ridicat sume de bani de la societăţile la care au fost virate, s-a procedat la efectuarea unei recunoaşteri după fotografie, ocazie cu care martorii C.M., A.E.V. şi A.F.G. l-au recunoscut pe inculpat ca fiind persoana care a depus cupoanele şi a ridicat banii. Acest fapt este confirmat şi de constatările tehnico-ştiinţifice efectuate în cauză din care rezultă că semnăturile de pe centralizatoarele facturilor depuse în bancă, de la rubrica „plătitor" de pe ordinele de plată emise către unele societăţi şi de la rubrica „beneficiarul sumei" sau „casier", emise de societăţile cărora i-au fost viraţi banii, aparţin inculpatului.
Împotriva acestei sentinţe au declarat apel inculpatul F.C. şi partea civilă Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Partea civilă a solicitat admiterea apelului şi obligarea inculpatului la plata sumei de 15.154.504.000 lei, cu titlu de despăgubiri, reprezentând penalităţi şi comision bancar, referitor la suma de 4.584.000.000 lei, ce reprezintă despăgubiri.
Inculpatul, în apel, a solicitat achitarea în condiţiile art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., întrucât nu a săvârşit fapta, iar, în subsidiar, în condiţiile art. 333 C. proc. pen., restituirea cauzei la parchet pentru refacerea urmăririi penale şi revocarea mandatului de arestare, emis de prima instanţă.
Curtea de Apel Timişoara, prin Decizia penală nr. 383/ A din 22 octombrie 2003 a respins ca nefondate apelurile părţii civile şi inculpatului, obligându-i la plata cheltuielilor judiciare.
Împotriva acestei decizii au declarat recursuri partea civilă Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor şi inculpatul F.C.
Reprezentantul părţii civile a solicitat admiterea recursului, rejudecarea laturii civile a cauzei şi obligarea inculpatului la plata sumei de 15.154.504.134 lei, din care 4.593.366.000 lei, reprezentând preţul cupoanelor şi 10.560.838.134 lei penalităţi.
Inculpatul, în recurs, a solicitat, în principal trimiterea cauzei la parchet sau, spre rejudecare, la instanţa de fond şi, în subsidiar, achitarea sa, în baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen.
Recursurile sunt fondate.
Verificând actele şi lucrările dosarului atât cu privire la motivele invocate în recurs cu care instanţa a fost legal investită, cât şi din oficiu, prin prisma prevederilor art. 3859 alin. (3) C. proc. pen., se constată că atât prima instanţă, cât şi cea de apel, nu au manifestat un rol activ în administrarea şi analizarea probelor şi, ca urmare, au pronunţat hotărâri care nu sunt suficient de convingătoare, pentru a justifica reţinerea infracţiunilor de fals în înscrisuri sub semnătură privată şi înşelăciune.
În această privinţă, este de arătat că materialul probator administrat în cauză nu este în măsură să conducă la concluzia certă că, inculpatul F.C. a săvârşit infracţiunile sus-menţionate.
Astfel expertizele grafice, dispuse în cauză şi care trebuiau să stabilească dacă semnăturile depuse pe ordinele de plată din 18 mai 1999, pe actul constitutiv al SC F.I. SRL, pe cererea de autorizare şi/ sau înmatriculare şi declaraţia dată la O.R.C. Caraş Severin, Hotărârea nr. 1 din 31 martie 1999, fişa de specimen de semnătură datată 2 aprilie 1999 şi contractul de credit din 8 aprilie 1999 au fost executate de către F.C. şi dacă semnăturile inculpatului, aflate pe înscrisurile ce se regăsesc în dosarul de urmărire penală al I.P.J. Caraş Severin, sunt aceleaşi cu semnăturile depuse la dosarul Tribunalului Caraş Severin, au fost întocmite de către acelaşi expert, P.V.
Pe de altă parte, concluziile din ambele expertize au evidenţiat că „probabil" semnăturile sunt ale inculpatului.
Se mai constată faptul că modelele de comparaţie au reprezentat acte contestate de inculpat, ca fiind semnate de el.
În aceste condiţii era necesar a se efectua o nouă expertiză de către alt expert, care să stabilească dacă semnăturile sunt ale inculpatului, folosindu-se ca modele de comparaţie semnăturile de pe actele aflate la dosarul de apel, pe un contract de vânzare-cumpărare încheiat în septembrie 1995 şi două procese-verbale de contravenţie semnate de inculpat, în calitate de contravenient.
Instanţa nu a manifestat un rol activ şi nici stăruinţă pentru a asigura prezenţa inculpatului, căruia să-i ceară explicaţii în legătură cu eventualele contradicţii dintre susţinerile lui şi relatările martorilor, cu efectuarea de confruntări între el şi aceştia, cu privire la aspectele în care declaraţiile ar fi avut conţinut diferit. Este de reţinut şi poziţia constantă a inculpatului F.C., care nu a recunoscut acuzaţiile care i s-au adus, negând continuu săvârşirea infracţiunilor.
În plus nu s-au avut în vedere cele două certificate, privind declararea şederii inculpatului în Iugoslavia în perioada 24 iulie 1999 – 1 septembrie 1999, când anumite ordine de plată se pretinde a fi semnate de inculpat.
Instanţele nu au acordat atenţie nici apărărilor referitoare la necesitatea audierii martorilor E.G.M., P.I., N.L. şi N.C., cu privire la care inculpatul a susţinut că ar cunoaşte împrejurări importante, cu care poate dovedi nevinovăţia sa.
Instanţele nu au clarificat nici contradicţiile dintre declaraţiile martorilor A.E. şi A.F.G., care au descris persoana care a ridicat banii de la bancă, unul menţionând că era „un cetăţean brunet, solid, chiar gras", iar celălalt arătând că era „un tânăr slăbuţ".
Din coroborarea probelor ce urmează a fi administrate de instanţa de trimitere, se va aprecia dacă se impune efectuarea unei expertize contabile, cu privire la existenţa şi întinderea prejudiciului pentru care, eventual, este atrasă răspunderea civilă a inculpatului.
Pentru aceste considerente, recursurile declarate de inculpat şi partea civilă, urmează a fi admise, în baza art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., casate ambele hotărâri şi trimisă cauza spre rejudecare la Tribunalul Caraş Severin.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursurile declarate de partea civilă Ministerul Agriculturii, Pădurilor, Apelor şi Mediului şi inculpatul F.C., împotriva deciziei penale nr. 383/ A din 22 octombrie 2003 a Curţii de Apel Timişoara.
Casează Decizia atacată şi sentinţa penală nr. 112 din 3 iulie 2003 a Tribunalului Caraş Severin şi trimite cauza, pentru rejudecare, la Tribunalul Caraş Severin.
Menţine dispoziţia de arestare preventivă a inculpatului F.C., luată prin încheierea din 25 noiembrie 2002 a Tribunalului Caraş Severin în dosarul nr. 5398/P/2002.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 6 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5012/2004. Penal. întrerupere executare... | ICCJ. Decizia nr. 5023/2004. Penal. 174 c.p. Recurs → |
|---|
