ICCJ. Decizia nr. 5104/2004. Penal. Plângere. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5104/2004
Dosar nr. 3446/2004
Şedinţa publică din 8 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă:
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 11 august 2003, petentul D.I. a formulat plângere prealabilă susţinând că notarul R.I. se face vinovat de săvârşirea infracţiunilor prevăzute de art. 289, art. 291 şi art. 215 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 244 NCP), constând în aceea că a redactat un contract de vânzare – cumpărare între socrii săi şi numitul T.F., respectiv soţia acestuia din urmă, în care a consemnat fapte nereale.
La 20 ianuarie 2004, audiat fiind de organul de urmărire penală, D.I. a declarat că înţelege să-şi retragă plângerea în situaţia în care învinuitul va încheia un contract de vânzare – cumpărare, având acelaşi obiect, în condiţiile menţionate de petent. Totodată, petentul a arătat că a formulat plângerea preventiv, în considerarea posibilităţii ca în viitor dreptul de moştenire al soţiei sale să fie contestat.
Efectuându-se acte premergătoare în dosar, s-a constatat că actul de vânzare invocat de petent, nu a mai fost încheiat, urmare neînţelegerilor dintre părţi interesate.
Prin rezoluţia nr. 379/ P din 12 februarie 2004, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a dispus neînceperea urmăririi penale, în temeiul dispoziţiilor art. 228 alin. (6) şi art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen.
Plângerea formulată de petent împotriva soluţiei de netrimitere în judecată a fost respinsă, ca neîntemeiată, prin rezoluţia nr. 911 din 2 martie 2004, întrucât din probele administrate nu a rezultat autentificarea unui contract de vânzare – cumpărare fictiv de către notarul public menţionat.
Împotriva acestei din urmă rezoluţii, petentul a formulată plângere la data de 12 martie 2004, în temeiul art. 2781 C. proc. pen.
Curtea de Apel Craiova, secţia penală, prin Decizia penală nr. 38 din 25 mai 2004, a respins plângerea ca nefondată, reţinând că nu a fost încheiat un contract de vânzare – cumpărare conţinând date nereale, aşa încât rezoluţia atacată este temeinică şi legală.
Împotriva hotărârii primei instanţe, petentul D.I. a declarat recurs, fără a invoca nici unul din cazurile de casare prevăzute în art. 3859 C. proc. pen.
În motivarea căii de atac exercitate, petentul a arătat că nu ştie în ce împrejurări a fost soluţionat dosarul în cauză, fiind bolnav şi în imposibilitate de a se prezenta în instanţă.
Totodată, acesta a arătat că familia C., complici ai notarului public, au folosit buletinele de identitate fără acceptul părţilor, eliberându-se, pe numele acestora, acte de la Primăria Plopşoru.
În concluzie, petentul a solicitat admiterea recursului, casarea sentinţei atacate şi trimiterea dosarului aceleaşi instanţe, în vederea rejudecării plângerii.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Din actele şi lucrările dosarului rezultă că petentului i-a fost admis, la soluţionarea, în fond, a plângerii, un termen pentru lipsă de apărare.
La noul termen de judecată, petentul nu s-a prezentat şi nu a învederat instanţei de fond imposibilitatea prezentării la acest din urmă termen, în sensul motivului afirmat în recurs, pe care nu îl probează, de altfel, nici în această etapă procesuală, aşa încât recursul se constată a fi nefondat sub aspectul primei critici formulate în calea de atac.
Cu privire la cea de a doua critică, se constată că aceasta priveşte afirmaţii privitoare la activităţi infracţionale ce nu au făcut obiectul plângerii prealabile, aşa încât acestea nu pot fi examinate în recursul declarat împotriva hotărârii primei instanţe, prin care acestuia i-a fost respinsă plângerea formulată împotriva rezoluţiei de confirmare a dispoziţiei de netrimitere în judecată.
În fine, recursul se constată a fi nefondat şi în raport de împrejurarea că sentinţa atacată este temeinică şi legală, plângerea petentului fiind corect respinsă faţă de faptul că dispoziţia de netrimitere în judecată este bazată pe constatarea de către organul de urmărire penală, urmare efectuării de acte premergătoare, a existenţei unui caz de împiedicare a punerii în mişcare a acţiunii penale, respectiv cel prevăzut de art. 10 alin. (1) lit. a) C. proc. pen., neinfirmat de probe ulterioare a căror administrare petentul să le fi propus în acest scop.
În consecinţă, pentru considerentele ce preced, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Totodată, în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, petentul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare în recurs, conform dispozitivului.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de petiţionarul D.I. împotriva sentinţei nr. 38 din 25 mai 2004 a Curţii de Apel Craiova, privind pe intimatul R.I., ca nefondat.
Obligă pe recurent să plătească statului 600.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5103/2004. Penal. Art.211 alin.2 c. pen. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5107/2004. Penal. Cont.exec. Recurs → |
|---|
