ICCJ. Decizia nr. 5099/2004. Penal. Art.174, 175 c.pen. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5099/2004
Dosar nr. 4177/2004
Şedinţa publică din 8 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Teleorman, prin sentinţa penală nr. 249 din 16 decembrie 2003, a condamnat pe inculpatul M.I. la 11 ani închisoare, 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen. şi degradare militară pentru infracţiunea de omor, prevăzută de art. 174 C. pen., prin schimbarea încadrării juridice din art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen.
S-a făcut aplicarea art. 71 şi art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP), s-a menţinut starea de arest a inculpatului şi s-a dedus din pedeapsă durata arestării preventive de la 29 septembrie 2003.
Inculpatul a fost obligat la 25.000.000 lei despăgubiri civile şi 20.000.000 lei daune morale către partea civilă T.Şt.
Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut în fapt următoarele:
În după-amiaza zilei de 21 septembrie 2003, victima însoţită de T.Şt., soţia sa şi martorul G.I. (54 ani) au trecut cu vacile râul Vedea, intenţionând să rămână pe islazul comunal.
În acel moment au fost observaţi de către inculpat, care s-a apropiat de el înarmat cu o măciucă. Între inculpat şi ceilalţi (victimă, soţia sa şi martorul G.I.), s-a produs un conflict spontan, soldat cu injurii şi învinuiri reciproce.
Pe acest fond inculpatul i-a aplicat victimei o lovitură puternică cu măciuca în cap (frontal dreapta), T.F. căzând. Inculpatul l-a mai lovit superficial peste corp, manifestându-se violent şi faţă de martorul G.I., pe care l-a lovit cu măciuca, dar acesta nu a suferit leziuni grave.
Actele de agresiune ale inculpatului au încetat la intervenţia tatălui său, martorul M.F.
După plecarea inculpatului şi a lui M.F., victima s-a ridicat sângerând în zona unde a fost lovit dar fără să realizeze gravitatea loviturii primite.
Deşi lovit de inculpat în zona capului (producându-se o fractură cu înfundarea oaselor capului) T.F. a reuşit să se deplaseze la domiciliul său, şi în aceeaşi seară, în jurul orelor 20,00, a mers la postul de poliţie din comuna Peretu, unde l-a reclamat pe M.I.
Victima a revenit la locuinţa sa şi s-a culcat, în dimineaţa de 23 septembrie 2003 soţia sa, T.Şt. şi-a dat seama că a decedat.
Din raportul de constatare medico-legală întocmit de Serviciul de Medicină Legală Alexandria, judeţul Teleorman, a rezultat că decesul lui T.F. a fost violent şi a fost cauzat de hemoragia meningo-cerebrală consecutivă unui traumatism cranio-cerebral cu fractură multieschiloasă de boltă şi bază.
S-a mai concluzionat că modificările traumatice constatate s-au putut produce prin lovire repetată cu un corp contondent.
S-a schimbat încadrarea juridică a faptei din omor calificat, prevăzută de art. 174 – art. 175 lit. i) C. pen., în omor simplu prevăzut de art. 174 C. pen., dat fiind că, în speţă, aşa cum rezultă din probele administrate, infracţiunea a fost săvârşită pe un teren proprietate privată.
Declarând apel, inculpatul a solicitat schimbarea încadrării juridice a faptei în infracţiunea prevăzută de art. 183 C. pen. şi reducerea pedepsei.
În cursul soluţionării apelului, la cererea inculpatului, instanţa de apel a dispus, potrivit art. 124 C. proc. pen., efectuarea unui supliment de expertiză.
Suplimentul de expertiză conchide în sensul că, în speţă, este dificil de apreciat beneficiind unui tratament de specialitate la timp şi corect administrat în raport şi de bolile cronice şi de intoxicaţia cu alcool ale victimei, însă atâta timp cât leziunea iniţială nu a fost direct mortală, având un caracter evolutiv, cu un interval de supravieţuire în care victima a avut un comportament aparent normal se poate aprecia teoretic că victima putea să beneficieze de o evoluţie spre favorabil în cazul unui tratament neurochirurgical la timp aplicat şi corect condus într-o unitate spitalicească, fără a se putea afirma că acesta ar fi salvat viaţa victimei.
Suplimentul de expertiză a fost trimis la avizare la Comisia de Avizare şi Control de pe lângă Institutul de Medicină Legală Mina Minovici Bucureşti.
Din conţinutul avizului rezultă că sus-menţionata comisie a aprobat concluziile suplimentului de expertiză însă cu precizarea că „leziunile cranio-cerebrale s-au produs prin lovire activă cu corp dur, existând legătură de cauzalitate directă şi necondiţionată între leziune şi deces". Acelaşi aviz a adăugat că „având în vedere gravitatea mare a leziunilor cerebrale, care de altfel, au dus la deces, este hazardată o eventuală apreciere a posibilităţilor de supravieţuire în condiţiile vreunei intervenţii medicale de tip neurochirurgical".
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, prin Decizia nr. 458/ A din 17 iunie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de inculpat.
În considerentele sus-arătatei decizii s-a reţinut că hotărârea instanţei de fond este corectă în ce priveşte condamnarea inculpatului pentru infracţiunea de omor, deoarece din lucrările dosarului, se constată, contrar susţinerilor din apel, că inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide victima, intenţie ce rezultă din modalitatea în care a acţionat: lovirea puternică a victimei într-o regiune vitală, respectiv în zona capului, frontal dreapta, cu o măciucă, lovitură ce a avut drept rezultat un traumatism cranio-cerebral cu fractură multieschiloasă de boltă şi bază, iar împrejurarea că moartea victimei s-a produs la un interval de câteva ore de la primirea loviturii, timp în care aceasta a avut o activitate normală şi nu a beneficiat de asistenţă medicală, nu conduce la ideea că ar fi în prezenţa unor lovituri cauzatoare de moarte.
Aşa cum se specifică în suplimentul la raportul de expertiză medico-legală, în condiţiile unui traumatism forte cranio-cerebral poate exista interval de supravieţuire fără asistenţă medicală, durata acestui interval fiind determinată de structurile cerebrale interesate şi gradul de afectare a acestora, precum şi o serie de factori particulari (vârsta, afecţiuni patologice, preexistente etc.).
De asemenea, chiar şi în situaţia în care victima ar fi beneficiat de un tratament neuro-chirurgical corect şi la timp aplicat nu se poate susţine că acest tratament, în condiţiile respective ar fi salvat viaţa victimei.
În ce priveşte pedeapsa aplicată, se constată că aceasta este corespunzătoare faţă de gravitatea faptei şi persoana inculpatului.
Împotriva ambelor hotărâri inculpatul a declarat recurs, susţinând, în esenţă, că încadrarea corectă a faptei este aceea de loviri cauzatoare de moarte, întrucât intenţia sa a fost de a lovi victima, nu de a o ucide, iar moartea victimei s-ar fi datorat neaplicării de urgenţă a unei terapeutici adecvate şi nu a fost consecinţa leziunilor cauzate prin loviturile aplicate.
Printr-un alt motiv de casare s-a solicitat reducerea pedepsei.
Recursul este nefondat.
Din examinarea dosarului rezultă că instanţele au reţinut, în concordanţă cu probele, că inculpatul, după ce i-a aplicat victimei cu măciuca o lovitură puternică în cap, doborând-o la pământ, a continuat să o lovească, aplicându-i lovituri până când a fost oprit de intervenţia tatălui său, M.F., aflat la locul faptei. Prin modul de acţionare, lovind victima cu un obiect apt de a produce moartea, cu intensitate mare şi într-o regiune vitală, victima fiind lovită şi după ce a căzut la pământ, inculpatul a acţionat cu intenţia de a ucide întrucât, în cel mai favorabil caz pentru el, rezultă că, acţionând în modul arătat, a primit eventualitatea producerii morţii şi a acceptat acest rezultat care, de altfel, s-a şi produs, fapta fiind corect încadrată în prevederile art. 174 C. pen.
Corespunde realităţii că victima nesimţind consecinţa agresiunii imediat după producere, a socotit inutil controlul medical, iar după câteva ore a decedat.
În mod corect a fost înlăturată susţinerea că decesul victimei ar fi survenit ca urmare a neinternării de îndată, în spital, atât pentru că este contrară actelor medico-legale care se referă la „şanse de supravieţuire", iar nu la certitudine, cât mai ales pentru că neinternarea imediată şi ca urmare, neaplicarea unei terapeutici adecvate, nu constituie cauza morţii victimei şi, ca atare, nu a întrerupt raportul de cauzalitate dintre fapta inculpatului şi rezultatul survenit. Luarea măsurilor menţionate ar fi putut duce, eventual, datorită intervenţiei medicale prompte şi calificate; la salvarea vieţii victimei, măsuri în lipsa cărora s-a produs, aşa cum s-a arătat, rezultatul acceptat de inculpat.
Activitatea inculpatului fiind aceea care a creat posibilitatea concretă a transformării în realitate a urmării socialmente periculoase, în mod corect instanţele au stabilit vinovăţia acestuia, pentru săvârşirea infracţiunii de omor, prevăzută şi pedepsită de art. 174 C. pen.
În ceea ce priveşte dozarea pedepsei, se constată că aceasta a fost corect individualizată, în raport atât cu pericolul social deosebit al infracţiunii săvârşite, astfel cum rezultă din conţinutul ei concret şi din împrejurările în care a fost comisă, cât şi cu datele ce caracterizează persoana lui, care nu este cunoscut cu antecedente penale şi cu o comportare bună în familie şi societate.
În consecinţă, întrucât motivele de recurs invocate nu sunt fondate, iar alte cazuri de casare, ce ar putea fi invocate din oficiu nu se constată, recursul urmează a fi respins, în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen. şi recurentul obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
Se va computa din pedeapsa aplicată timpul arestării preventive de la 23 septembrie 2003, la zi.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de inculpatul M.I. împotriva deciziei nr. 458 din 17 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a II-a penală, ca nefondat.
Compută din pedeapsa aplicată durata reţinerii şi arestării preventive de la 23 septembrie 2003, la zi.
Obligă pe recurent să plătească statului 1.200.000 lei cheltuieli judiciare.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5097/2004. Penal. încheiere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5101/2004. Penal. Art.174 c.p. Recurs → |
|---|
