ICCJ. Decizia nr. 5123/2004. Penal. Art.183 c.pen. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 5123/2004

Dosar nr. 5074/2004

Şedinţa publică din 11 octombrie 2004

Asupra recursului penal de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 361 din 3 mai 2004, pronunţată de Tribunalul Iaşi, a fost condamnat inculpatul U.C. la pedeapsa de 10 ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de „lovituri cauzatoare de moarte", prevăzută de art. 183 C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. a) din acelaşi cod.

În temeiul art. 61 C. pen., a fost menţinut beneficul liberării condiţionate pentru restul de 519 zile închisoare neexecutat din pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare, aplicată de Judecătoria Braşov prin sentinţa penală nr. 484/2001.

Totodată, a fost menţinută starea de arest preventiv a inculpatului şi s-a computat perioada arestării preventive cu începere de la 10 august 2003.

Sub aspectul laturii civile, inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile P.V. suma de 10 milioane lei daune morale şi 10.000.000 lei despăgubiri civile, iar părţii civile M.M. suma de 13.000.000 lei despăgubiri civile reprezentând cheltuieli de înmormântare.

De asemenea, inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile P.V., în calitate de reprezentant legal al minorilor P.A.M., P.F. şi P.V.I. suma de 20.000.000 lei cu titlu de daune morale, 11.595.000 lei prestaţie periodică pentru minori aferentă perioadei 5 august 2003 – 3 mai 2004 şi câte 460.000 lei lunar pentru fiecare minor, începând cu data de 3 mai 2004 şi până la majoratul fiecăruia sau până la terminarea studiilor, dar nu mai târziu de împlinirea vârstei de 25 ani.

În baza art. 188 din Legea nr. 3/1978 inculpatul a fost obligat să plătească părţii civile C.A.S. Iaşi suma de 26.167.955 lei cu titlu de cheltuieli de spitalizare şi la 41,20 dolari S.U.A. către Serviciul judeţean de Ambulanţă Iaşi reprezentând cheltuieli pentru transportul victimei P.M. la Spitalul Clinic nr. 3 Iaşi.

Pentru a pronunţa această sentinţă, prima instanţă a reţinut, în esenţă, următoarea situaţie de fapt:

La data de 27 iulie 2003, inculpatul a consumat băuturi alcoolice în cantităţi mari şi la un moment dat a observat pe victima P.M., care venea dinspre satul Mădârjac pe cărarea ce străbătea plantaţia de salcâmi din apropierea locuinţei concubinei sale.

Inculpatul s-a apropiat de victimă, i-a aplicat mai multe lovituri cu pumnii peste faţă, iar după căderea acesteia pe solul uscat şi tare, a continuat să-i aplice alte lovituri cu pumnii şi picioarele, retrăgându-se apoi în locuinţa concubinei sale.

Victima a fost găsită de martorii C.F. şi A.G. care, cu sprijinul altor cetăţeni, au transportat-o la Dispensarul Uman din Modârjac, iar de aici victima a fost dusă la spitalul de Urgenţă Iaşi, în stare de comă de gradul II.

Ulterior, la 31 iulie 2003, victima a fost supusă unei intervenţii neurochirurgicale, însă la data de 5 august 2003 a decedat.

Situaţia de fapt expusă a fost stabilită pe baza proceselor verbale de consemnare a plângerii şi de cercetare la locul faptei, planşelor foto executate în cauză, raportului de autopsie medico legală, depoziţiilor a 11 martori, probe coroborate cu declaraţiile părţilor vătămate şi ale inculpatului.

Curtea de Apel Iaşi, prin Decizia penală nr. 282 din 17 august 2004, a admis apelurile declarate de Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi inculpatul U.C., numai cu privire la aplicarea dispoziţiilor art. 61 C. pen. şi în baza art. 61 alin. (2) C. pen., a dispus revocarea beneficiului liberării condiţionate a restului neexecutat de 519 zile închisoare din pedeapsa de 3 ani şi 4 luni închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 484/2001 a Judecătoriei Braşov, rest contopit în pedeapsa de 10 ani închisoare.

Totodată, a fost dedusă durata reţinerii şi arestării preventive cu începere de la data de 6 august 2003, în loc de 10 august 2003.

Împotriva acestei decizii inculpatul a declarat recurs prin care a solicitat reducerea pedepsei aplicate.

Recursul nu este fondat.

La individualizarea pedepsei au fost avute în vedere criteriile prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP), respectiv pericolul social ridicat al faptei comise şi datele ce caracterizează persoana făptuitorului.

Pericolul social concret al infracţiunii rezidă în împrejurările în care s-a derulat activitatea infracţională, în modul în care inculpatul a acţionat, cu o violenţă nejustificată faţă de o persoană care nu l-a provocat în nici un fel şi care întâmplător trecea prin apropierea locului în care se afla inculpatul, şi mai ales acest pericol este reliefat de consecinţele ireparabile ale faptei.

Referitor la profilul moral al inculpatului, din probele aflate în dosar, rezultă că acesta a suferit anterior multiple condamnări privative de libertate pentru infracţiuni de furt calificat şi tâlhărie şi deşi a beneficiat de clemenţa legii penale nu a tras concluziile ce se impuneau persistând în acţiuni infracţionale. În ceea ce priveşte conduita procesuală, inculpatul a negat iniţial săvârşirea faptei, încercând să inducă în eroare organele de urmărire penală, el recunoscând infracţiunea în faza de cercetare judecătorească.

În raport de aceste elemente de circumstanţiere ale faptei şi făptuitorului, pedeapsa aplicată nu este prea grea, dimpotrivă a fost stabilită într-un cuantum care asigură atât realizarea scopului coercitiv al sancţiunii, cât şi rolul preventiv educativ al acesteia.

Ca atare, recursul formulat de inculpat nu este fondat şi va fi respins în temeiul art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.

Se va computa perioada executării privative, iar în baza art. 192 alin. (2) din acelaşi cod, inculpatul va fi obligat la cheltuieli judiciare către stat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul U.C. împotriva deciziei penale nr. 282 din 17 august 2004 a Curţii de Apel Iaşi.

Deduce din pedeapsă, timpul arestării preventive a inculpatului de la 6 august 2003 la 11 octombrie 2004.

Obligă pe recurent la plata sumei de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 octombrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5123/2004. Penal. Art.183 c.pen. Recurs