ICCJ. Decizia nr. 5107/2004. Penal. Cont.exec. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5107/2004
Dosar nr. 94/2004
Şedinţa publică din 8 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 147/1999, Tribunalul Prahova a condamnat pe inculpatul V.C. la 11 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie.
Fiind în executarea pedepsei, condamnatul a introdus contestaţie la executare prin care a solicitat să se constate că faptele ce au atras condamnarea nu constituie infracţiunea de tâlhărie, aşa cum s-a stabilit prin hotărârea rămasă definitivă, ci infracţiunea de furt.
Sesizat astfel, Tribunalul Prahova, prin sentinţa penală nr. 482 din 5 noiembrie 2003, a respins contestaţia, bazată pe dispoziţiile art. 461 C. proc. pen., constatând că susţinerea contestatorul nu se circumscrie nici unuia dintre cazurile prevăzute de legiuitor în prevederile textului de lege menţionat.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia penală nr. 550 din 10 decembrie 2003, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat.
Împotriva ambelor hotărâri, condamnatul a declarat recurs, reiterând, în esenţă, cele invocate prin cererea iniţial introdusă la instanţă.
Recursul este neîntemeiat.
Contestaţia la executare este o cale de atac ce vizează executarea hotărârii penale, fără ca pe această cale să se poată aduce o modificare conţinutului hotărârii, rezultat al deliberării, intrat în puterea lucrului judecat.
Prin dispoziţiile art. 461 C. proc. pen., sunt prevăzute următoarele patru cazuri în care se poate face contestaţie la executare:
s-a pus în executare o hotărâre nedefinitivă;
executarea este îndreptată împotriva altei persoane decât cea prevăzută în hotărârea de condamnare;
se iveşte vreo nelămurire cu privire la hotărârea care se execută sau vreo împiedicare la executare;
se invocă amnistia, prescripţia, graţierea sau orice altă cauză de stingere ori de micşorare a pedepsei, precum şi orice incident ivit în cursul executării.
În raport cu aceste dispoziţii legale, este justificată respingerea contestaţiei la executare întemeiată pe motivul că, faptele ce au atras condamnarea, nu constituie o infracţiune de tâlhărie, aşa cum s-a stabilit prin hotărârea rămasă definitivă, ci o infracţiune de furt, deoarece, pe de o parte, motivul invocat nu-şi găseşte corespondent în nici unul dintre cazurile de contestaţie prevăzute în mod expres şi limitativ de lege, iar pe de altă parte, în asemenea situaţie nu este vorba de un motiv ivit în cursul executării, ci de o problemă de fond care să repună în discuţie încadrarea juridică stabilită prin hotărârea de condamnare definitivă, intrată în puterea lucrului judecat, ceea ce nu se poate face decât pe calea unui recurs în anulare, care implică o altă procedură.
Faţă de cele arătate, soluţia adoptată este legală şi temeinică, iar recursul condamnatului urmează a fi respins, cu obligarea acestuia la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de condamnatul V.C. împotriva deciziei nr. 550 din 10 decembrie 2003 a Curţii de Apel Ploieşti, ca nefondat.
Obligă pe recurent să plătească statului 800.000 lei cheltuieli judiciare, în care se include şi onorariul apărătorului din oficiu, în sumă de 200.000 lei ce va fi avansat din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 8 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5104/2004. Penal. Plângere. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5120/2004. Penal. Extrădare. Fond → |
|---|
