ICCJ. Decizia nr. 5209/2004. Penal. Contopire pedepse. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5209/2004
Dosar nr. 3622/2004
Şedinţa publică din 13 octombrie 2004
Examinând recursul de faţă constată:
Prin sentinţa penală nr. 356 din 15 martie 2003, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, s-a respins cererea de contopire a pedepselor formulată de condamnatul P.E.
Instanţa a reţinut că prin sentinţa penală nr. 30 din 8 aprilie 1996 a Judecătoriei Mangalia petiţionarul P.E. a fost condamnat la 4 ani închisoare, pentru infracţiunea prevăzută de art. 208 – art. 209 lit. a), e) şi g), cu aplicare art. 41 alin. (2) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 35 NCP)
Prin sentinţa penală nr. 183 din 20 martie 2000, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia a II-a penală, modificată prin Decizia penală nr. 3192 din 13 iunie 2001 a Curţii Supreme de Justiţie, petentul a fost condamnat la o pedeapsă rezultantă de 15 ani închisoare, în compunerea acestei pedepse intrând şi restul de 2 ani, 3 luni şi 3 zile rămas neexecutat din pedeapsa de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 30/1996 a Judecătoriei Mangalia pentru care s-a revocat liberarea condiţionată conform art. 61 C. pen.
S-a reţinut că, întrucât prin sus-menţionata sentinţă contopirea s-a făcut între pedeapsa aplicată şi restul de pedeapsă rămas neexecutat, nu se mai poate deduce perioadă executată până la liberarea condiţionată, dispoziţiile art. 36 alin. (3) C. pen., nefiind aplicabile.
În concluzie s-a reţinut că pedepsele la care a fost condamnat petentul au fost deja contopite şi că nu se mai poate deduce încă odată perioada executată şi s-a constatat că nu există nici unul din cazurile de modificare a pedepselor prevăzute de art. 449 C. proc. pen.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia I penală, prin Decizia penală nr. 422 din 7 iulie 2004, a respins, ca nefondat, apelul declarat de condamnat reţinând că hotărârea atacată este legală şi temeinică.
Condamnatul a declarat recurs susţinând că faptele pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 30/1996 a Judecătoriei Mangalia sunt concurente cu două dintre infracţiunile pentru care a fost condamnat prin sentinţa penală nr. 183/2000 a Tribunalului Bucureşti, astfel încât în urma contopirii pedepselor perioada executată în baza sentinţei penale nr. 30/1996 trebuie dedusă din pedeapsa rezultantă.
Recursul nu este fondat.
Din actele dosarului rezultă că prin sentinţa penală nr. 183 din 20 martie 2000 a Tribunalului Bucureşti, secţia a II-a penală, astfel cum a fost modificată prin Decizia penală nr. 3192 din 13 iunie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, P.E. a fost condamnat la 2 pedepse de câte 7 ani închisoare, pentru comiterea a două infracţiuni de tâlhărie, prevăzute de art. 211 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 75 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP)
De asemenea, a fost condamnat la o pedeapsă de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor prevăzute de art. 64 lit. a) şi b) C. pen., pentru comiterea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. a), b) şi c), cu aplicarea art. 37 lit. a) şi art. 13 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 5 NCP), pentru fapta comisă la 10 aprilie 1998 în timpul liberării condiţionate din executarea pedepsei de 4 ani închisoare, aplicată prin sentinţa penală nr. 30/1996 a Judecătoriei Mangalia, pedeapsă în raport cu care s-a reţinut starea de recidivă.
Conform art. 61 C. pen., s-a dispus revocarea liberării condiţionate şi contopirea restului rămas neexecutat de 2 ani, 3 luni şi 3 zile cu pedeapsa de 15 ani închisoare, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea dreptului .
Reţinând că cele trei infracţiuni deduse judecăţii sunt concurente conform art. 33 lit. a) C. pen., s-a dispus conform art. 33 lit. a) şi art. 34 lit. b) contopirea pedepselor aplicate în cauză urmând ca în final să execute pedeapsa cea mai grea de 15 ani închisoare şi 5 ani interzicerea drepturilor.
Aşa fiind, se constată că perioada executată din pedeapsa de 4 ani închisoare a fost avută în vedere la calcularea restului de pedeapsă pentru care s-a dispus revocarea liberării condiţionate şi ca atare nu mai poate fi dedusă încă odată din pedeapsa rezultantă.
Examinând cauza, Curtea constată că nu există nici motive de casare care să poate fi luate în considerare din oficiu şi în consecinţă va respinge recursul ca nefondat conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., condamnatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de condamnatul P.E. împotriva deciziei penale nr. 422 din 7 iunie 2004 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia I penală.
Obligă pe recurentul condamnat la plata sumei de 800.000 lei cheltuieli judiciare către stat, din care suma de 200.000 lei, reprezentând onorariul de avocat pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 13 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5201/2004. Penal. 211 c.p. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5236/2004. Penal. 211 al.2 c.p. Recurs → |
|---|
