ICCJ. Decizia nr. 5130/2004. Penal. 211 cod penal. Recurs
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA PENALĂ
Decizia nr. 5130/2004
Dosar nr. 4529/2004
Şedinţa publică din 11 octombrie 2004
Asupra recursului de faţă;
În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa penală nr. 266 din 30 martie 2004, Tribunalul Iaşi a respins cererea formulată de inculpatul T.G., de schimbare a încadrării juridice dată faptei prin rechizitoriu din infracţiunea prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., în infracţiunea prevăzută de art. 221 C. pen. şi i-a condamnat pe inculpaţii:
- A.C. la un an şi 6 luni închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 74 – art. 76 lit. b) C. pen.;
- T.G. la un an închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) şi alin. (21) lit. a) şi b) C. pen., cu aplicarea art. 74 şi art. 76 lit. b) C. pen.
În baza art. 71 C. pen., au fost interzise inculpaţilor drepturile prevăzute de art. 64 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 66 NCP)
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa a reţinut următoarea situaţie de fapt:
În ziua de 2 octombrie 2003, în jurul orelor 17,00, inculpaţii aflându-se în zona Splai Bahlui din municipiul Iaşi, au observat pe partea vătămată P.V., care se deplasa împreună cu martora M.L. spre Complexul Studenţesc T.V. Remarcând faptul că partea vătămată purta la gât telefonul mobil, agăţat de un şnur, cei doi au hotărât să-l sustragă. Astfel, s-au apropiat de partea vătămată P.V. şi i-au reproşat acestuia că l-ar fi bătut pe unul din prietenii lor, cu ceva timp în urmă, într-o discotecă. Discuţia s-a purtat pe un ton violent de către inculpaţi, încercând astfel a intimida pe partea vătămată. În aceste circumstanţe inculpatul A.C. i-a luat telefonul, spunându-i că vrea să dea un bip. Partea vătămată a cerut înapoi telefonul, luându-l din mâna inculpatului. Inculpatul T.G. a solicitat şi el telefonul, luându-l însă fără permisiunea părţii vătămate.
Inculpatul T.G. a înmânat telefonul inculpatului A.C. care în acest moment a scos un tub cu spray paralizant şi i-a pulverizat două jeturi părţii vătămate în zona feţei şi au fugit spre blocurile din apropiere, de unde au luat un taxi deplasându-se în zona restaurantului S., unde au valorificat telefonul cu suma de 1.000.000 lei, sumă împărţită în mod egal între ei.
Situaţia de fapt şi vinovăţia inculpaţilor au fost stabilite în baza procesului verbal de recunoaştere din grup a inculpaţilor, a declaraţiilor părţii vătămate şi a martorei M.L., probe coroborate cu declaraţiile inculpaţilor.
Împotriva acestei hotărâri au declarat apel Parchetul de pe lângă Tribunalul Iaşi şi inculpaţii.
Parchetul a invocat nelegalitatea sentinţei sub aspectul neaplicării dispoziţiilor art. 118 lit. b) C. pen., privind confiscarea unui spray paralizant folosit la săvârşirea infracţiunii şi omisiunea de a se pronunţa conform art. 357 alin. (2) C. proc. pen., în legătură cu măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, pentru inculpatul T.G.
Inculpatul A.C. a criticat sentinţa sub aspectul individualizării pedepsei, considerată prea severă, iar inculpatul T.G., sub aspectul greşitei încadrări juridice dată faptei, susţinând că încadrarea juridică corectă este în infracţiunea de tăinuire, iar sub aspectul individualizării pedepsei a cerut suspendarea condiţionată a executării.
Prin Decizia penală nr. 256 din 13 iulie 2004, pronunţată de Curtea de Apel Iaşi, s-a admis apelul declarat de parchet, s-a desfiinţat în parte hotărârea apelată şi în temeiul art. 118 lit. b) C. pen., a dispus confiscarea de la inculpatul A.C. a unui spray superparalizant American Styl Nato folosit la săvârşirea infracţiunii.
În baza art. 357 alin. (2) C. proc. pen., a fost menţinută măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, aplicată inculpatului T.G. prin încheierea din 16 martie 2004 a Tribunalului Iaşi.
S-au menţinut în rest dispoziţiile sentinţei şi au fost respinse, ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii A.C. şi T.G.
S-a motivat că la deposedarea părţii vătămate de telefonul mobil a participat efectiv şi inculpatul T.G., care i l-a luat din mână acesteia şi l-a înmânat inculpatului A.C., acesta din urmă folosind sprayul paralizant, iar T.G., l-a îmbrâncit, ambii fugind apoi şi valorificând bunul sustras împărţind în mod egal banii obţinuţi.
Având în vedere natura faptei săvârşite pericolul social al acesteia, cât şi persoana făptuitorilor s-a apreciat că şi pedepsele aplicate au fost corect individualizate.
Împotriva hotărârilor pronunţate, inculpatul T.G. a declarat recurs, reiterând criticile formulate în apel.
Verificând actele dosarului în raport de motivele de recurs invocate şi prevăzute de art. 3859 pct. 17 şi 14 C. proc. pen., se constată că nu sunt întemeiate.
Astfel, pentru a ne afla în prezenţa infracţiunii de tăinuire este necesar ca inculpatul să nu participe în nici un mod la săvârşirea infracţiunii ci, potrivit art. 221 C. pen., numai să primească sau să înlesnească valorificarea unui bun, cunoscând că bunul provine din săvârşirea unei fapte prevăzută de legea penală, dacă prin aceasta s-a urmărit obţinerea unui folos material.
În speţă, inculpatul a participat activ la săvârşirea infracţiunii ce a avut ca finalitate deposedarea prin violenţă a părţii vătămate de telefonul mobil, săvârşind acte din conţinutul laturii obiective a infracţiunii de tâlhărie, prin smulgerea telefonului din mâna părţii vătămate şi predarea acestuia celuilalt inculpat care pentru a-l păstra a folosit spray paralizant.
Aşa fiind, corect s-a reţinut de instanţe situaţia de fapt şi vinovăţia inculpatului, dându-se încadrarea juridică corespunzătoare.
În raport de infracţiunea săvârşită şi pedeapsa a fost corect stabilită, instanţele având în vedere toate criteriile generale de individualizare prevăzute de art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP)
Pentru considerentele expuse, conform art. 38515 pct. 1 lit. b) C. proc. pen., se va respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpat.
Conform art. 192 alin. (2) C. proc. pen., inculpatul va fi obligat la plata cheltuielilor judiciare către stat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de inculpatul T.G. împotriva deciziei penale nr. 256 din 13 iulie 2004 a Curţii de Apel Iaşi.
Obligă pe recurent la plata sumei de 1.200.000 lei cheltuieli judiciare către stat.
Definitivă.
Pronunţată în şedinţă publică, azi 11 octombrie 2004.
| ← ICCJ. Decizia nr. 5129/2004. Penal. 211 c.p. Recurs | ICCJ. Decizia nr. 5164/2004. Penal. Art.20, 174, 175 c.pen.... → |
|---|
