ICCJ. Decizia nr. 5242/2004. Penal
| Comentarii |
|
Tribunalul Gorj, prin sentința penală nr. 338 din 30 septembrie 2003, după ce a pus în discuția părților, în baza art. 334 C. proc. pen., a schimbat încadrarea juridică a faptelor comise de inculpat, din art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 și art. 34 C. pen., în art. 257 alin. (1) C. pen., cu art. 41 și art. 42 C. pen. și art. 33 și art. 34 C. pen.
în baza art. 257 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 41 și art. 42 C. pen. (două fapte) s-a dispus condamnarea inculpatului al câte 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o durată de 2 ani.
în baza art. 33 și art. 34 C. pen., s-a dispus ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea de 3 ani închisoare și interzicerea drepturilor, prevăzute de art. 64 lit. a), b) și c) C. pen., pe o durată de 2 ani.
în baza art. 861C. pen., s-a dispus suspendarea executării sub supraveghere a pedepsei principale, stabilind termen de încercare 5 ani, compus din durata pedepsei plus 2 ani. S-a dispus ca supravegherea executării obligațiilor să se efectueze de către Serviciul de Reintegrare Socială și Supraveghere din cadrul Tribunalului Gorj.
S-au pus în vedere inculpatului dispozițiile prevăzute de art. 863_i art. 864C. pen.
în baza art. 254 alin. (3) C. pen., s-a dispus confiscarea de la inculpat a sumei de 5.800.000 lei, pentru care partea vătămată B.I., nu s-a mai constituit parte civilă.
Inculpatul în calitate de executor judecătoresc, în circumscripția Târgu Cărbunești, a primit în lunile octombrie și noiembrie 2001, cereri și din partea creditorilor C.M.V. și B.I., pentru a pune în executare sentințele civile nr. 208/2000 și 313/2001 ale Judecătoriei Târgu Cărbunești, achitându-se în aceeași zi și onorariile de câte 500.000 lei, conform chitanțelor nr. 528 din 25 octombrie 2001 și 767 din 15 noiembrie 2001.
Prin sentințele civile menționate, C.M.V. urma să recupereze o creanță, în valoare de 2.757.000 lei, iar B.I. o creanță de 10.610.000 lei.
Pentru a pune în executare hotărârile judecătorești, creditorii s-au prezentat ulterior la biroul inculpatului, oferindu-i sume de bani cuprinse între 200.000 lei și 500.000 lei, pentru a-l determina să se deplaseze la locuințele debitorilor, pentru executarea silită.
Creditorii constatând că inculpatul tergiversează executarea, cu toate că îi oferiseră diferite sume de bani, s-au adresat organelor de urmărire penale, care, la 20 iunie 2002, au organizat un flagrant, ocazie cu care inculpatul a primit de la C.M.V. suma de 400.000 lei și de la B.I. 800.000 lei.
S-a arătat că inculpatul după ce a primit sumele de bani o parte a introdus-o în sertar, iar o parte în buzunarul pantalonilor, fără a elibera chitanțe pentru primirea lor.
La stabilirea pedepsei, au fost avute în vedere criteriile de individualizare enumerate în art. 72 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 74 NCP) și s-a apreciat că scopul pedepsei poate fi atins și fără executare, făcându-se aplicarea art. 861C. pen., adică a suspendării pedepsei sub supraveghere.
S-a făcut aplicarea dispozițiilor art. 254 alin. (3) C. pen., cu privire la suma primită de inculpat de la B.I. și prevederile art. 255 alin. (3) și (4) C. pen., cu privire la suma primită de la C.M.V.
Cu privire la schimbarea încadrării juridice din preambulul sentinței, rezultă că s-a pus în discuția părților, dar din infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu aplicarea art. 33 lit. a) C. pen., în infracțiunea prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen., cu art. 41 și art. 42 C. pen. (două fapte), nefăcându-se vorbire de nici o schimbare de încadrare juridică în infracțiunea de trafic de influență, prevăzută de art. 257 C. pen., așa cum în mod eronat s-a reținut în minută și dispozitiv.
La 2 octombrie 2003, completul care a pronunțat sentința constatând eroarea strecurată în dispozitiv, prin încheierea din acea dată din Camera de Consiliu, a schimbat în dispozitivul sentinței penale nr. 338 din 30 septembrie 2003, articolul de lege în baza căruia s-a dispus condamnarea inculpatului și la care se referă schimbarea încadrării juridice a faptelor din art. 257 alin. (1) C. pen., în art. 254 alin. (1) C. pen.
Au fost menținute restul dispozițiilor sentinței penale, precizându-se că încheierea face parte integrantă din sentința penală menționată.
împotriva încheierii de îndreptare eroare materială și a sentinței penale, inculpatul a declarat apel.
Referitor la încheierea din 2 octombrie 2003, s-a solicitat desființarea acesteia, întrucât nu sunt întrunite dispozițiile prevăzute de art. 195 C. proc. pen.
Apelul declarat de inculpat împotriva sentinței penale a vizat desființarea sentinței și achitarea, întrucât nu a săvârșit faptele reținute în sarcina sa, motivându-se că din examinarea probelor administrate în cauză, nu se poate trage concluzia că inculpatul a pretins sau primit de la cei doi deținători sume de bani, pentru aducerea la îndeplinire a executării silite în cele două dosare de executare, nefiind concordanță în declarațiile date de denunțători, cât și cele ale martorilor, cu privire la sumele de bani date inculpatului. Cu privire la înregistrarea audio, s-a invocat nerespectarea dispozițiilor art. 91 și urm. C. proc. pen., situație în care înregistrarea respectivă nu poate servi ca mijloc de probă. S-a mai invocat o disproporție vădită între valoarea pe care denunțătorii o obțineau în urma executării și sumele pretins a fi fost date. Un alt motiv invocat, se referă la nelegalitatea aplicării pedepsei complementare, în condițiile în care cel condamnat la pedeapsă cu suspendarea executării este reabilitat de drept.
Curtea de Apel Craiova a respins ca nefondate apelurile declarate de inculpat, împotriva sentinței penale pronunțată de prima instanță și a încheierii de îndreptare a erorii materiale din 2 octombrie 2003, a aceleiași instanțe.
S-a apreciat că pe tot parcursul procesului penal instanța de fond, a avut în mod permanent în vedere infracțiunea de luare de mită, prevăzută de art. 254 alin. (1) C. pen. și numai o eroare a determinat să se facă mențiunea, cu privire la art. 257 C. pen., eroare îndreptată ulterior la 2 octombrie 2003, prin încheierea din acea dată.
Pe fondul cauzei s-a constatat că probele administrate în cauză dovedesc cu certitudine că inculpatul a săvârșit două infracțiuni de luare de mită, prevăzute de art. 254 alin. (1) C. pen., aflate în concurs real.
Referitor la pedeapsa complementară s-a reținut că aplicarea acesteia în cazul infracțiunii de luare de mită este obligatoriu, conform dispozițiilor art. 65 alin. (2) și art. 254 alin. (1) C. pen., chiar și în condițiile în care se dispune suspendarea executării pedepsei sub supraveghere.
Decizia instanței de apel a fost atacată cu recurs de inculpat, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, reiterând în esență criticile din apel, respectiv greșita interpretare a probelor și grava eroare de fapt pe care se întemeiază hotărârea instanței, precum și nelegalitatea încheierii de îndreptare a erorii materiale.
împotriva deciziei a declarat recurs și partea civilă B.I., care a solicitat casarea hotărârilor pronunțate și obligarea inculpatului la plata sumei de 30 milioane lei.
Recursul declarat de inculpat este întemeiat, pentru considerentele ce urmează:
Art. 195 C. proc. pen., prevede că erorile materiale evidente din cuprinsul unui act procedural se îndreaptă de însuși organul de urmărire penală sau de instanța de judecată, care a întocmit actul, la cererea celui interesat sau din oficiu.
Potrivit art. 357 C. proc. pen. "dispozitivul hotărârii trebuie să cuprindă datele prevăzute în art. 70, privitoare la persoana inculpatului, soluția dată de instanță cu privire la infracțiune, indicându-se în caz de condamnare, denumirea acesteia și textul de lege în care se încadrează ..".
Pe de altă parte în art. 309 C. proc. pen., se prevede că rezultatul deliberării se consemnează într-o minută, care trebuie să aibă conținutul prevăzut pentru dispozitivul hotărârii.
Din analiza acestor dispoziții rezultă că indicarea textului de lege incriminator și a denumirii infracțiunii, pentru care se dispune condamnarea este obligatorie în cuprinsul dispozitivului hotărârii și că între conținutul dispozitivului și minuta consemnată cu ocazia deliberării trebuie să existe identitate.
Revenind la cauză se constată, că atât în cuprinsul minutei cât și al dispozitivului sentinței, pronunțată de instanța de fond s-a consemnat, ca text incriminator în temeiul căruia s-a dispus condamnarea, art. 257 C. pen.
Ulterior, prin încheierea din 2 octombrie 2003, s-a îndreptat așa numita "eroare materială", cu privire la acest text numai în ceea ce privește dispozitivul hotărârii, fără a se face vreo mențiune referitoare la minuta, prin care s-a consemnat de către judecătorii cauzei, rezultatul deliberării.
S-a ajuns astfel la o situație nepermisă, de nepotrivire între minuta și dispozitivul aceleiași hotărâri.
Dincolo de această nelegalitate a hotărârilor pronunțate de prima instanță este de observat că, dispozițiile art. 195 C. proc. pen., care reglementează instituția îndreptării erorilor materiale se referă la erori materiale evidente din cuprinsul unui act procedural, ceea ce în speță nu este cazul.
Mențiunile cu privire la încadrarea juridică a faptelor, pentru care se dispune condamnarea nu pot fi modificate pe calea îndreptării erorilor materiale, prevăzute de art. 195 C. proc. pen., mai ales că în cauza de față minuta, în care s-a făcut referire la dispozițiile art. 257 C. pen., a rămas neschimbată.
O atare modificare a încadrării juridice a faptelor, pentru care inculpatul a fost condamnat nu ar fi putut fi făcută decât în calea de atac a apelului, ceea ce însă în cauză nu s-a întâmplat, instanța de apel respingând apelul inculpatului, care printre alte motive de casare invocate l-a susținut și pe cel referitor la nelegala îndreptare a dispozitivului sentinței atacate în sensul menționat.
Așa fiind, decizia instanței de apel este greșită și urmează a fi casată, ca de altfel și sentința primei instanțe și a se dispune, în temeiul art. 38515 pct. 2 lit. c) C. proc. pen., trimiterea cauzei spre rejudecare la instanța de fond.
Cu ocazia rejudecării instanța va verifica și apărările recurentului inculpat, administrând la nevoie probe suplimentare, prin care să lămurească contradicțiile invocate de acesta.
în ce privește recursul declarat de partea civilă B.I., înalta curte urmează a-l respinge ca inadmisibil, față de împrejurarea că acest recurent nu a declarat apel în cauză, împotriva sentinței pronunțată de prima instanță, deoarece potrivit art. 3851alin. ultim C. proc. pen., nu pot fi atacate cu recurs sentințele în privința cărora părțile nu au făcut apel, dacă legea prevede această cale de atac.
Partea civilă B.I. care nu a uzat de calea apelului ar fi putut introduce recurs numai dacă, prin decizia instanței de apel, dată în soluționarea apelurilor declarate de celelalte părți, i s-ar fi modificat situație, ceea ce nu este cazul în speță.
Este de observat și faptul, în ceea ce-l privește pe recurentul B.I., că acesta a declarat în fața primei instanțe, la termenul din 27 mai 2003, că renunță la despăgubirile civile pe care le-a solicitat inițial, în sumă de 5.800.000 lei, motiv pentru care instanța luând act de poziția acesteia a dispus confiscarea sumei.
Față de considerentele arătate și având în vedere și dispozițiile art. 192 alin. (2) C. proc. pen., în ceea ce privește pe recurentul B.I.
| ← ICCJ. Decizia nr. 6355/2004. Penal | ICCJ. Decizia nr. 8550/2004. Penal → |
|---|
