ICCJ. Decizia nr. 5430/2004. Penal. Art. 211 alin 2 c. pen. Recurs

ROMÂNIA

ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

SECŢIA PENALĂ

Decizia nr. 5430/2004

Dosar nr. 4011/2004

Şedinţa publică din 22 octombrie 2004

Asupra recursului de faţă;

În baza lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin sentinţa penală nr. 179/ S din 17 aprilie 2003 a Tribunalului Braşov, a fost condamnat inculpatul O.C. la o pedeapsă de 7 ani închisoare, pentru infracţiunea de tâlhărie, prevăzută de art. 211 alin. (2) lit. c) C. pen., cu aplicarea art. 37 lit. b) C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 41 NCP)

Prin aceeaşi sentinţă au fost condamnaţi şi inculpaţii E.E.C. pentru săvârşirea infracţiunii de favorizare a infractorului, prevăzută de art. 264 alin. (1) C. pen., la o pedeapsă de un an închisoare, pedeapsă care a fost constatată graţiată în baza art. 1, raportat la art. 8 din Legea nr. 543/2002, modificată prin OUG nr. 18/2003 şi O.S., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), la o pedeapsă de un an închisoare, pedeapsă care a fost constatată graţiată în baza art. 1, raportat la art. 8 din Legea nr. 543/2002, modificată prin OUG nr. 18/2003.

În baza art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. d) C. proc. pen., instanţa l-a achitat pe inculpatul B.V., pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, prevăzută de art. 260 alin. (1) C. pen.

S-a constatat că prin încheierea de şedinţă din 14 noiembrie 2002, s-a disjuns latura civilă a cauzei, respectiv, acţiunea civilă formulată de partea vătămată M.J.

În baza art. 191 alin. (1) şi (2) C. proc. pen., inculpaţii O.C., E.E.C. şi O.S. au fost obligaţi fiecare să plătească cheltuieli judiciare către stat.

Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut în fapt, că la data de 6 iulie 2002, în timp ce se afla în Piaţa Star din municipiul Braşov, inculpatul O.C. a observat pe partea vătămată, un cetăţean în vârstă de 65 ani, care era însoţit de soţie, fiică şi trei nepoate. Partea vătămată avea asupra sa o borsetă pe care inculpatul a observat-o, i-a smuls-o din mână şi a fugit. Partea vătămată nu l-a putut prinde dar a putut să constate că inculpatul s-a suit într-un autoturism, culoare albastru închis, cu care a părăsit locul faptei.

Fapta a fost reclamată la poliţie, iar în după-amiaza aceleiaşi zile o persoană necunoscută i-a restituit părţii vătămate borseta cu toate actele, mai puţin banii.

S-au făcut cercetări de identificate a autorilor şi cu ajutorul unor martori oculari, s-a stabilit că autorul faptei este inculpatul O.C. Soţia inculpatului, O.S., fiind audiată ca martor, a declarat că în ziua respectivă ar fi fost plecată la Feldioara cu copiii şi cu soţul ei.

Inculpatul E.E.C. a fost cel care a condus autoturismul, care a asigurat fuga inculpatului O.C. de la locul faptei, împrejurare care a fost stabilită pe baza declaraţiilor unor martori.

S-a mai reţinut că alibiurile inculpatului O.C. nu s-au confirmat din probele administrate.

Împotriva acestei sentinţe au declarat apel cei trei inculpaţi.

Inculpatul O.C. a susţinut că nu el este autorul faptei, inculpata O.S. a susţinut că singura declaraţie care i-a fost luată nu constituie mărturie mincinoasă, în sensul art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), iar inculpatul E.E.C. a susţinut că în ziua în care s-a săvârşit fapta nu se afla în localitatea Braşov şi nu a avut cum să-l ajute pe inculpatul O.C.

Prin Decizia penală nr. 188/ Ap din 31 mai 2004, Curtea de Apel Braşov a admis apelul declarat de inculpata O.S., astfel, în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a) şi art. 10 lit. d) C. proc. pen., această inculpată a fost achitată pentru săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă, instanţa constatând că nu sunt întrunite elementele constitutive ale acestei infracţiuni.

Prin aceeaşi decizie, au fost respinse ca nefondate, apelurile declarate de inculpaţii O.C. şi E.E.C., sentinţa atacată menţinându-se în întregime cu privire la aceşti inculpaţi.

Împotriva deciziei instanţei de apel au declarat recurs atât Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov cât şi inculpatul O.C.

Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov a formulat ca motiv de casare cel prevăzut de art. 3859 pct. 18 C. proc. pen., greşita achitare a inculpatei O.S., pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă, iar inculpatul O.C. a solicitat achitarea sa în temeiul dispoziţiilor art. 11 pct. 2 lit. a), raportat la art. 10 lit. c) C. proc. pen., susţinând că nu el este autorul infracţiunii de tâlhărie, deoarece aşa cum reiese din întregul material probator administrat în cauză, la data săvârşirii faptei, nu se afla în municipiul Braşov, ci într-o altă localitate.

Examinând cauza în raport de motivele de recurs invocate dar şi din oficiu, Curtea constată următoarele:

- Este neîntemeiat motivul de recurs invocat de procuror. Astfel, din ansamblul probelor administrate, rezultă că inculpata O.S. este soţia inculpatului O.C. şi aceasta a fost ascultată o singură dată, în cursul urmăririi penale.

În declaraţia foarte sumară care i-a fost luată acesteia, declaraţie care pare a fi scrisă chiar de inculpată, nu s-a făcut decât susţinerea că în data de 5 iulie 2002, la ora 10,00, a plecat împreună cu soţul şi cei doi copii la părinţii ei din localitatea Feldioara. A mai arătat că, în ziua de duminică, a venit în Braşov, iar soţul a rămas la părinţii ei pentru a ajuta la munca câmpului şi că în total au stat circa 10 zile.

Inculpata nu a fost întrebată în mod expres asupra datei de 6 iulie 2002 şi nici nu a făcut afirmaţia că inculpatul O.C. nu ar fi plecat din localitatea Feldioara în perioada în care au stat la părinţii acesteia. Feldioara este situată la o distanţă foarte scurtă de municipiul Braşov, iar legăturile de transport permit oricând deplasarea între aceste localităţi.

Părinţii inculpatei au confirmat susţinerile acesteia, în sensul deplasării în localitatea Feldioara în perioada respectivă.

Potrivit art. 260 C. pen. (n.r: corespondent în Noul Cod Penal: Art. 273 NCP), martorul răspunde pentru infracţiunea de mărturie mincinoasă dacă face afirmaţii mincinoase, ori nu spune tot ce ştie privitor la împrejurări esenţiale şi cu condiţia să fi fost întrebat asupra acelor împrejurări esenţiale. Întrebarea expresă a martorului asupra împrejurărilor esenţiale constituie o condiţie indispensabilă, pentru realizarea laturii obiective a infracţiunii.

Din declaraţie rezultă că O.S. nu a fost întrebată asupra împrejurărilor esenţiale pentru cauză, respectiv, dacă soţul acesteia a fost plecat din localitatea Feldioara, în Braşov, în data de 6 iulie 2002. Nefiind întrebată în mod expres asupra acestei împrejurări nu i se poate imputa faptul că are o declaraţie dată la modul general şi foarte sumar, mai ales că declaraţia a fost dată în faţa organului de urmărire penală.

Conţinutul celorlalte declaraţii date de O.S. nu au nici o relevanţă, întrucât a fost audiată în calitate de învinuită şi, respectiv, inculpată.

Dacă declaraţia de martor nu este completă şi nu este detaliată, fără să se fi adresat întrebările necesare asupra unor împrejurări esenţiale, aceasta nu poate în nici un caz, să atragă răspunderea penală a persoanei care a făcut declaraţia.

Din conţinutul declaraţiei de martor nu rezultă nici măcar împrejurarea că inculpata O.S. ar fi încercat să inducă în eroare organul de urmărire penală.

Mai trebuie subliniat şi faptul că această declaraţie nu a fost luată în seamă de organul de urmărire penală încă de la început şi nu a avut nici o relevanţă în stabilirea stării de fapt.

În consecinţă, recursul declarat de parchet urmează a fi respins, ca nefondat.

Cu privire la recursul declarat de inculpatul O.C., Curtea constată că este nefondat.

Deşi inculpatul, recidivist postexecutoriu, a încercat cu multă abilitate să inducă în eroare organele de urmărire penală, s-au administrat probe care demonstrează fără nici un dubiu, că acesta este autorul faptei şi că a fost ajutat de coinculpatul E.E.C., pentru a scăpa de la faţa locului.

Inculpatul era cunoscut în Piaţa Star din Braşov, de către vânzătorii ambulanţi ca fiind „hoţ de buzunare."

Două dintre persoanele care vindeau în piaţă au declarat în mod expres că inculpatul a fost autorul faptei şi au recunoscut pe autor după planşe foto, în condiţii absolut procedurale.

Identificarea inculpatului O.C. s-a făcut fără nici un fel de rezervă, împrejurare care a fost confirmată de martorele care au asistat la procedura de identificare, iar din relatările martorei oculare C.S.M., rezultă pe larg întreaga stare de fapt, precum şi împrejurarea că autoturismul era în aşa fel oprit, încât se aştepta urcarea inculpatului O.C. şi plecarea imediată de la locul faptei.

De altfel, inculpatul E.E.C. recunoaşte că a făcut deplasarea cu acest autoturism, pe care l-a condus, dar încearcă să susţină că la data respectivă nu se afla în localitatea Braşov şi nu era cu inculpatul O.C., ci cu numitul B.V., făcând însă referire la situaţii de fapt care nu s-au confirmat în apărarea sa.

În dosarul de urmărire penală există mai multe acte, respectiv, procese-verbale care consemnează verificările organului de urmărire penală şi din care rezultă că identificarea celor doi inculpaţi s-a făcut în baza unor investigaţii minuţioase, în toate locurile în care aceştia s-ar fi putut afla.

Pentru aceste considerente, recursul inculpatului O.C. va fi respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca nefondate recursurile declarate de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Braşov şi inculpatul O.C., împotriva deciziei penale nr. 188/ Ap din 31 mai 2004 a Curţii de Apel Braşov.

Obligă recurentul inculpat să plătească statului suma de 1.600.000 lei cheltuieli judiciare, din care suma de 400.000 lei, reprezentând onorariul pentru apărarea din oficiu, se va avansa din fondul Ministerului Justiţiei.

Onorariul pentru apărarea din oficiu a intimatei inculpate O.S., în sumă de 400.000 lei, se va plăti din fondul Ministerului Justiţiei.

Definitivă.

Pronunţată în şedinţă publică, azi 22 octombrie 2004.

Vezi şi alte speţe de drept penal:

Comentarii despre ICCJ. Decizia nr. 5430/2004. Penal. Art. 211 alin 2 c. pen. Recurs